Română

Înscenarea din Chicago: “războiul împotriva terorii” se mută în SUA

Arestarea şi urmărirea penală a celor cinci protestatari acuzaţi de complot "terrorist" în timpul summitului NATO care a avut loc cu o lună în urmă în Chicago, Illinois, este un avertisment pentru întreaga clasă muncitorească. Momentul acesta marchează un început de rău augur a escaladării folosirii puterii represive a statului. Aceasta a fost construită în perioada "războiului împotriva terorii" împotriva opoziţiei interne.

 

Săptămâna trecută, cei cinci bărbați au apărut în instanţa de judecată, însă procurorii au refuzat să ofere informații privind acuzaţiile ce li se aduc. Ei au fost reţinuţi timp de aproape o lună fără acuzaţii. Chiar şi judecătorului care prezida cazul i s-a părut "ciudat", că urmărirea penală nu a prezentat un act de acuzare. Acestea sunt aşteptate să fie date publicităţii pe 2 iulie.

 

Scopul principal al audierii pare să fi fost acela de a-i prezenta pe acuzaţi, cu mâinile şi picioarele încătuşate, drept criminali periculoşi. Condițiile în care acestia sunt reţinuţi, inclusiv cauţiunea extraordinar de mare- în valoare de 1.5 milioane de dolari pentru cei trei acuzaţi principali - contribuie, de asemenea, la prezentarea cazulului de parcă ar fi vorba de o problemă majoră de securitate naţională.

 

Avocatul statului Illinois a indicat că cei acuzaţi vor fi audiaţi sub statutul legilor anti-terorismului. Aceste legi au fost adoptate după atacurile din 11 septembrie 2001. O serie de prevederi legale similare există şi în alte state şi la nivel federal. Legea din Illinois este un extrem de dură în definirea a ceea ce este considerat "terorism" - inclusiv, de exemplu, orice act care duce la "daune substanțiale" aduse animalelor și culturilor. Unul dintre avocaţi a declarat: "Poţi fi acuzat de terorism pentru simpla distrugere a unui stup.”

 

În momentul arestării acestora, avocatul statului Illinois Anita Alvarez a spus că trei din cei cinci - Jared Chase, Brent Betterly și Brian Church - încercau să facă cocktail-uri Molotov pentru a ataca instituţiile Partidului Democrat.

 

Ceilalti doi bărbaţi, Sebastian Senakiewicz şi Mark Neiweem, se confruntă cu acuzaţii legate de terorism pentru două incidente separate. Senakiewicz s-ar fi lăudat că deține material exploziv fără a avea însă unul. Acuzaţia care i se aduce este legată de ameninţarea cu bombe false. Se presupune că Neiweem a scris o listă de materiale necesare pentru fabricarea unei bombe ţeavă. Acesta este acuzat de "posesie intenţionată" de material exploziv.

 

Ceea ce uneşte cele trei cazuri şi pe toţi cei cinci inculpaţi este implicarea sub acoperire a doi informatori de poliţie. " Mo" şi "Gloves " s-au infiltrat cu multe luni în urmă în mişcarea Occypy Chicago. Însă momentan nu a fost prezentată nicio dovadă fizică sau pretinsă care să susțină acuzaţiile. În plus chiar, planurile pentru violenţă par a fi fost declanşate în întregime de instigarea informatorilor de poliţie.

 

Operaţia care au dus la aceste arestări a facut parte dintr-o mobilizare mai larga a poliţiei în timpul protestelor. Poliţia a inchis centrul Chicago-ului pentru patru zile, a arestat 100 de demonstranţi şi a batut fără discriminare protestatarii.

 

Răspunsul administraţiei Obama la evenimentele din Chicago - inclusiv la înscenarea unor acte de terorism - a fost acela de a lăuda poliţia. Obama a declarat, că poliţia "a făcut o treabă bună în ciuda presiunii puternice şi a observării atente". Din această declaraţie reiese clar, că administraţia sa susţine represiunea.

 

Folosirea metodelor provovatoare de poliţie reflectă conflictele ireconciliabile care divizează societatea americană. În cadrul clasei muncitoare creşte furia faţă de politicile cărora cele două mari partide de afaceri din America le sunt dedicate în întregime: atacurile asupra locurilor de muncă şi a programelor sociale, planuri de salvare pentru bănci şi războaie fără sfârşit.

 

Aceeaşi dinamică socială stă şi la baza eroziunii profunde a democraţiei americane în deceniul dezvoltat în perioada "războiului împotriva terorii" care a început cu furtul alegerilor din anul 2000. După atacurile din 11 septembrie, clasa conducătoare, întâi sub Bush şi acum sub Obama, a extins foarte mult competențele statului. "Războiul împotriva terorii" a devenit justificarea tuturor măsurilor care au dus la crearea cadrului legal pentru un stat poliţienesc în Statele Unite.

 

Cu sprijinul bipartizan, administraţia Bush a adoptat trecerea Legii Patriot Act care a extins competențele de spionaj ale statului: crearea Departmentului de Securitate Naţionala şi crearea unei comenzi militare care supraveghează Statele Unite. Legea presupune o creştere istorică fără precedent a puterii executivului de a tortura, de a purta război şi de a spiona populația americană. Agenţia Naţională de Securitate a instituit un sistem ilegal de monitorizare a comunicaţiilor între cetăţeni.

 

Politicile administraţiei Obama au demonstrat inutilitatea şi eşecul încercărilor de a lupta în cadrul sistemului bipartid din SUA împotriva tendinţei spre un stat poliţienesc.

 

Sub Obama, Casa Albă s-a opus oricărei încercări de a investiga, ca să nu mai vorbim de a urmări penal, acţiunile ilegale ale predecesorului său. În schimb, SUA este tratată ca un "câmp de luptă" într-un război mondial fără constrângeri în timp sau spațiu. În 2012, administraţia Obama a supervizat adoptarea Legii pentru Apărarea Națională care permite reţinerea militară pe termen nedeterminat a cetăţenilor, fără acuzaţii sau proces.

 

Obama a afirmat recent, că preşedintele are dreptul să asasineze cetăţenii americani fără o revizuire judiciară. Ministrul american al Justiţiei, Eric Holder a afirmat, că dreptul constituţional de a beneficia de un proces echitabil, o protecţie de bază împotriva conducerii arbitrare a executivului, este îndeplinită de deliberările interne ale preşedintelui şi consilierilor săi cei mai apropiaţi. Pe baza acestor motive, oricine poate fi ucis sau privat de drepturile de bază, în întregime la ordinul președintelui.

 

Aceste evenimente justifică avertismentele date de World Socialist Web Site care a explicat, că principala ţintă a aparatului antidemocratic construit în timpul "războiului împotriva terorii" a fost populația americană în sine. Temându-se de creşterea opoziţiei sociale care şi-ar putea găsi expresie numai în afara politicii oficiale, clasa conducătoare încearcă să o elimine prin intimidări şi înscenări.