Anunţul, că candidatul din partea Frației Musulmane, Mohamed Morsi, a câştigat alegerile prezidenţiale din Egipt, a fost salutat pe scară largă şi văzut ca un punct de cotitură în istoria ţării. Mass-media internaţională, cum ar fi Wall Street Journal, l-a descris pe Morsi ca fiind "primul preşedinte liber ales" din Egipt.
Presa din Egipt a fost chiar mai euforică, ziarul Al-Shorouk având ca şi titlu: "Poporul l-a ales pe Morsi preşedinte: Revoluţia a ajuns în palatul prezidenţial."
Aceste afirmații întorc realitatea cu capul în jos. Muncitorii, studenţii şi masele asuprite din Egipt nu îşi pot permite să dea chiar şi cea mai mică crezare acestor invenţii.
Se împlinesc aproape 17 luni de la demonstraţiile de masă şi, mai presus de toate, de la valul sporind al grevelor de masă care l-au alungat de la putere pe dictatorul sprijinit de SUA Hosni Mubarak. Această erupție a luptei revoluționare a fost punctul culminant al unei mişcări a clasei muncitoare internaţionale. Ea a reacţionat astfel la asaltul asupra locurilor sale de muncă, a nivelului de trai şi a drepturilor de bază care au fost încălcate ca urmare a colapsului financiar la nivel mondial din septembrie 2008.
Muncitorii egipteni s-au răsculat încercând să pună capăt condiţiilor de sărăcie, exploatare, inegalitate socială şi represiune politică. Ei au luptat eroic împotriva forţelor de securitate ale regimului Mubarak şi a asasinilor săi - înarmaţi şi sprijiniţi de imperialismul SUA - sacrificând aproape 1.000 de martiri în lupta care a culminat cu alungarea lui Mubarak pe 11 februarie 2011.
Cu toate acestea, la aproape un an şi jumătate mai târziu, niciuna dintre cererile muncitorilor egipteni pentru îmbunătățirea nivelului de trai, a locurilor de muncă, a egalităţii sociale şi democraţiei nu au fost respectate. În schimb, aparatul de stat capitalist represiv şi dominaţia țării de către imperialism rămân intacte. Lipseşte doar figura odioasă a lui Mubarak, care recent a fost transferat de la închisoarea Tora la un spital din Cairo.
Instalarea la palatul prezidenţial a reprezentantului Frației Musulmane, Morsi, nu schimbă această realitate. Acest fapt nu este rezultatul final al unor alegeri "libere şi echitabile", ci a unor alegeri care au au avut loc sub o conducere militară şi care au fost boicotate de jumătate din numărul alegătorilor înregistrați. Alegerile au fost urmate de o afacere sordidă care a avut loc în spatele uşilor închise între partidul islamist de dreapta și junta militară, Consiliului Suprem al Forțelor Armate (SCAF).
În mijlocul ultimei runde între Morsi şi adversarul său - fostul comandant al forțelor aeriene şi ultimul prim ministru sub Mubarak , Ahmed Shafik - SCAF a efectuat o lovitură de stat politică. Ca urmare, SCAF a desființat Parlamentul dominat de islamişti, şi-a acordat controlul asupra redactării unei noi constituții și a eliberat calea pentru o nouă rundă de represiune şi tortură, decretând dreptul armatei şi agenţiilor de informaţii militare şi de stat de a aresta civilii. Pe lângă acesta, SCAF a anunţat şi un "amendament" constituţional, prin care îşi asumă toate puterile legislative și bugetare ale Parlamentului. Astfel a fost stabilită formal autonomia completă a forţelor armate faţă de controlul civil.
În final, victoria i-a fost acordată lui Morsi şi nu lui Shafik, un om al armatei. Această decizie a fost urmată pe parcursul întregului weekend de negocieri intense între comanda militară și Frăția Musulmană. Termenii stabiliţi în spatele poporului egiptean vor fi cunoscuţi în zile şi săptămânile care vor urma. Un singur lucru este sigur: orice înţelegere elaborată între Frăția Musulmană și SCAF poate produce numai un guvern contrarevoluționar, al cărui scop principal va fi zdrobirea luptelor revoluționare ale clasei muncitoare.
Faptul că acest lucru este recunoscut în cercurile de guvernământ din Egipt și în centrele imperialiste a fost demonstrat în mod clar în ziua de după anunţarea rezultatului alegerilor. Piaţa de valori egipteană a înregistrat un record, cea mai mare creştere într-o singura zi. Wall Street Journal a raportat, că diplomaţii americani, care au purtat "discuţii private" cu conducerea Fraţiei şi echipa sa economică, au declarat, că "reprezentanţii organizaţiei au dat asigurări Statelor Unite, spunând că se va face" tot ceea ce este necesar pentru economie."
Unul dintre obiectivele imediate ale regimului SCAF-Fraţia Musulmană este de a ajunge la un acord cu Fondul Monetar Internațional privind un împrumut urgent de 3,2 miliarde de dolari. Acest lucru va fi legat de punerea în aplicare a aşa-numitelor "reforme economice" - adică măsuri drastice de austeritate care vor degrada în continuare condițiile de viață ale clasei muncitoare dintr-o țară în care 40 la sută din populaţie trăieşte cu 2 dolari sau mai puţin pe zi.
Este vital ca muncitorii şi tineretul egiptean să facă un bilanț al ultimului an şi un jumătate și să examineze forţele politice şi programele care i-au adus de la grevele eroice şi luptele de masă, la instalarea regimului contrarevoluţionar al Frăției Musulmane - SCAF. Trebuie făcut un controlul atent rolului jucat de organizațiile de pseudo-stânga, care, cu toate că se numesc "revoluţionare" sau chiar "socialiste", nu reprezintă străduinţele clasei muncitoare pentru a pune capăt capitalismului, ci pe cele ale secţiunilor bogate ale clasei de mijloc, care vor un rol mai important pentru ele însăşi în cadrul structurii social-politice deja existente.
Un exemplu tipic este grupul numit greşit Revoluţionarii Socialişti (RS), care s-a opus cererii ridicate de muncitori pentru o a " doua revoluţie", încercând în schimb să legitimeze minciuna, că conducerea militară SCAF ar fi vehicul spre o "tranziţie democratică." În luna mai a anului trecut, RS a afirmat, că SCAF "intenţionează să reformeze sistemul politic şi economic, făcându-l mai democratic şi mai puţin opresiv."
Ulterior, când opoziţia populară faţă de SCAF a crescut, ca răspuns la arestările în masă şi procesele militare împotriva muncitorilor şi tineretului, RS a promovat Frația Musulmană ca pe o alternativă, ignorând rolul Frăţiei în colaborarea cu regimul militar. RS a făcut acest lucru pentru a anihila dezvoltarea unei mișcări independente a clasei muncitoare.
În al doilea tur al alegerilor prezidențiale, RS a acordat sprijinul său Fraţiei, susţinând că un vot pentru Morsi ar fi un vot împotriva "contrarevoluţiei" şi "fascismului".
Într-un interviu postat la 25 iunie pe socialistworker.org, situl web al partidului american frate cu RS , Organizația Internațională Socialistă, liderul RS Mostafa Ali oferă un indiciu legat de iluziile, pe care organizaţia lui încearcă să le promoveze prin Frăţia Musulmană. El crede că acestă organizaţie a oprit lovitura de stat militară .
El ridică o serie de întrebări: "Oare conducerea Frației Musulmane va face din nou un compromis cu SCAF? Oare ei vor trăda mobilizarea de masă din piaţa? Oare ei vor accepta termenii care au fost stabiliţi de SCAF?"
În interviul acordat pe 22 iunie, Ali sugerează că răspunsul este unul negativ. El afirmă că Fraţia, în ciuda " şovăielilot şi a versalităţii" trebuie să "tragă o linie şi să oprească lovitura de stat". Două zile mai târziu, această evaluare s-a dovedit a fi complet greşită.
Sarcina "revoluţionarilor de stânga," a continuat el, este "de a construi un front unit alcătuit din toate forțele revoluționare împotriva loviturii de stat." El include în acest front şi Frația Musulmană şi alte forţe politice burgheze. El afirmă, că în cadrul aceastui "front unit, clasa muncitoare egipteană ar fi o parte importantă a unei lupte, care în săptămânile următoare, ar putea înainta cerinţe politice democratice combinate cu cele economice."
Prin urmare, scopul aşa numitului partid de "stânga" urmărește să subordoneze clasa muncitoare Frației Musulmane burgheze, care, la rândul său, a fost de acord să servească junta SCAF. Aceasta este o formulă care va lega muncitorii egipteni de mâini şi de picioare şi îi va livra duşmanilor săi de moarte.
Singura cale de urmat pentru muncitorii din Egipt este o respingere decisivă a acestui tip de politică contrarevoluționară a micii burghezii. Sarcina care nu mai poate fi amânată este aceea de a organiza o conducere revoluţionară nouă, bazată pe o perspectivă internațională şi socialistă, pentru a mobiliza puterea independentă a clasei muncitoare în lupta pentru putere şi răsturnarea sistemului capitalist. Acest lucru înseamnă construirea unei secţiuni egiptene a Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.