Sindicatele, cei de pseudo-stânga şi masacrul din Africa de Sud

De Joseph Kishore
25 august 2012

Masacrul a 34 de muncitori grevişti de la mina Lonmin Marikana din Africa de Sud a pus în contrast vădit rolul oficial al sindicatelor din Africa de Sud și cele pe plan internațional în mijlocul unei creşteri globale a luptei de clasă.

Un râu de sânge separă acum minerii din Uniunea Națională a Minerilor - componentă centrală a Congresului Sindicatelor Sud-Africane(COSATU), care este strâns aliniat în spatele guvernului format din partidul Congresul Naţional African(ANC). NUM a demonstrat a fi un instrument de represiune şi crimă a statului. Erupția furiei clasei muncitoare împotriva marilor proprietari de mine a pus muncitorii în conflict direct cu organizaţiile care se presupune că îi reprezintă. După masacru, Secretarul General NUM, Frans Baleni, a cerut ca "toţi muncitorii să se întoarcă la locul de muncă, iar forţele de ordine să dea de urma celor vinovaţi de violenţă şi crime” - care, coform NUM, sunt muncitorii înșiși.

Conflictul dintre clasa muncitoare şi NUM nu se opreşte la Marikana. Site-ul industriei miniere mineweb.com a scris recent: "Ceea ce este deosebit de îngrijorător aici este că minerii ocolesc NUM, sugerând o totală lipsă de încredere în organizaţia sindicală minieră tradiţională. NUM pare a fi văzut ca un vasal al guvernului partidului politic Congresul Național African - adică parte a noului establishment din Africa de Sud.

Această aliniere a forţelor - în care sindicatele se alinează în spatele corporaţiilor şi guvernului - are un scop internațional. La fel este şi rebeliunea în creştere a muncitorilor împotriva acestor instituţii de aripă dreapta, instituţii pro-corporative, în timp ce clasa conducătoare efectuează un program internaţional de contrarevoluţie socială.

În Europa, ori de câte ori luptele au scăpat de limitele acţiunilor cerute oficial de egida sindicatelor, sindicatele au colaborat cu guvernul pentru reprimarea lor. În timpul grevei controlorilor de trafic aerian din 2010, din Spania, guvernul a chemat armata să rupă greva având sprijinul sindicatelor şi aliaţilor lor politici.

În Statele Unite, o serie de lupte semnificative au izbucnit în ultimii doi ani împotriva AFL-CIO, deoarece muncitorii încearcă să lupte împotriva atacului corporativ asupra locurilor de muncă şi a beneficiilor. Aceste atacuri sunt conduse de administraţia Obama.

În 2010, muncitorii din Indianapolis, Indiana, au respins cu o majoritate covârşitoare o reducere a salariilor cu 50 la sută. Ei au fost sprijiniţi de muncitorii din United Auto Workers(UAW), care au dat afară liderii de sindicat de la o întâlnire locală. O secţiune a muncitorilor a format un comitet independent pentru a organiza o luptă care să apere locurile de muncă şi salariile. Cu câteva luni înainte, muncitorii din industria auto au erupt într-o revoltă împotriva oficialilor UAW, care sprijineau închiderea uzinei NUMMI în Fremont, California.

Săptămâna trecută, muncitorii de la uzina de motoare Chrysler Dundee din Michigan, supăraţi de prelungirea forţată a timpului de lucru şi de salarii, au votat cu o majoritate covârşitoare împotriva unui contract local, spre surpriza şi furia conducerii şi a UAW. Acolo unde luptele s-au rupt de controlul sindicatelor - cum ar fi greva muncitorilor de la Caterpillar în Joliet, Illinois - muncitorii au ajuns repede la concluzia că sindicatul munceşte pentru izolarea şi înfrângerea lor.

Aceste evenimente confirmă puternic analiza făcută de Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaţionale privind natura sindicatelor. În 1993, Liga Muncitorilor, predecesorul Partidului Egalităţii Socialiste, a explicat că degenerarea sindicatelor este înrădăcinată în perspectiva lor naţionalistă şi pro-capitalistă, care a fost subminată de globalizarea producţiei şi defalcarea postbelică a ordinii sociale: "Rolul acestor aparate birocratice în fiecare ţară a fost transformat de la presiuni puse asupra angajatorilor și statului, pentru a face concesii pentru muncitori, la presiuni puse asupra muncitorilor, pentru a face concesii pentru angajatori şi prin aceasta, pentru a atrage capital."

La Marikanam sindicatele au trecut de la presiuni asupra muncitorilor la represiune deschisă, violentă. Atunci când împrejurările impun aceasta, ele vor acţiona în acelaşi mod şi în Europa, Statele Unite ale Americii şi dincolo de acestea.

Eforturile muncitorilor de a se rupe de aceste instituţii provoacă indignare nu numai în cadrul elitei corporative, ci, de asemenea, şi în cadrul organizaţiilor clasei de mijloc care dau impresia că ar fi de "stânga" sau chiar socialiste.

Tipic pentru aceasta este un articol despre masacrul din Africa de Sud publicat pe august 21 - după patru zile de tăcere - de Organizația Internațională Socialistă din SUA. După ce a simulat cinic simpatie cu muncitorii și a criticat NUM, ISO explică clar că se opune cu fermitate oricărei încercări de a rupe strânsoarea acestei instituţii. ISO critică chiar rivalul sindicatului NUM, sindicatul Association of Mineworkers and Construction (AMCU) care este mai militant.

"Fara îndoială, şefii minerilor sunt foarte încântaţi de discordia care creşte între diferitele aripi ale mișcării muncitoreşti din Africa de Sud", scrie ISO. " Din timp în timp, liderii AMCU au fost atraşi în manevre care au exacerbat diviziunile pe care şefii minierilor au sperat să le instige."

De fapt, companiile miniere nu sunt "foarte încântate" de "discordia în creştere" între sindicate, ci disperate de frică că aliaţii lor din NUM vor pierde controlul asupra muncitorilor. ISO explică în mod clar că şi ea este hotărâtă să împiedice "diviziunile" - adică opoziţia clasei muncitoare faţă de NUM.

Un articol similar, retipărit de ISO din jurnalul Amandla! din Africa de Sud, denunţă AMCU pentru că avansează "cereri nerealiste" şi "pentru că nu condamnă violenţă membrilor săi." Astfel, muncitorii sunt ei înşişi de vină pentru decesele din rândurile lor, deoarece au tupeul de a dori un salariu decent.

Amandla!, strâns aliniată în spatele Frontului Democratic de Stânga din Africa de Sud, scrie în altă parte că "rolul sindicatului , odată ce negocierile salariale sunt complete, este de a comunica decizia restului forţelor de muncă" , iar muncitorii trebuie să accepte acestă "comunicare" fără nicio doleanţă.

ISO şi cei pe plan internaţional care împărtăşesc ideile sale vorbesc pentru secţiunile privilegiate, impasibile şi reacţionare ale clasei de mijloc superioare. Pentru ei, sindicatele sunt o potenţială sursă de cariere profitabile şi un mecanism pentru a menține controlul organizatoric şi politic asupra clasei muncitoare - evitând astfel orice luptă împotriva capitalismului.

Cu toate acestea, oricare ar fi speranţa liderilor de sindicat şi aliaţilor lor, criza obiectivă conduce milioane de oameni pe o cale diferită - înspre constituirea unor organizații noi de luptă şi înspre politici socialiste. Evenimentele sângeroase din Africa de Sud au expus liniile de clasă şi ele trebuie să devină o experienţă strategică pentru întreaga clasă muncitoare internaţională.

Autorul recomandă:

South Africa’s mine massacre

[18 august 2012]

Growing workers’ rebellion against the UAW

[18 october 2010]