Numind "armele de distrugere în masă " drept un pretext pentru un război împotriva Siriei, administraţia Obama merge pe o cale bine cunoscută.
Atunci când preşedintele Barack Obama a ameninţat pe 21 august că transportul armelor chimice în interiorul Siriei este o "linie roşie" care ar putea declanşa intervenţia militară a SUA, el nu făcut nimic din ceea ce nu a fost realizat deja de George W. Bush înainte de războiul din 2003 împotriva Irakului. Obama are acum sprijinul premierul britanic David Cameron și, din această săptămână, a preşedintelui francez, Francois Hollande. Preşedintele francez a declarat că guvernul său, "în coordonare cu partnerii noştri cei mai apropiaţi", colaborează deja cu Turcia pentru stabilirea zonelor no-fly.
Legătura dintre Irak și Siria este mai mult decât o repetare a amenințărilor de la Washington privind armele de distrugere în masă și invocarea democraţiei şi a drepturilor omului.
Confruntat în 2011 cu explozia opoziţiei clasei muncitoare faţă de regimurile sale client din Tunisia și Egipt, și, în sens mai larg, în întreaga regiune, Washingtonul caută să mobilizeze forţele reacţionare de suprimare a clasei muncitoare, în timp ce pune în aplicare planurile sale pentru o hegemonie regională stabilite după invazia Irakului din 2003. Această invazie a dus la consolidarea poziţiei Iranului prin eliminarea principalului spu rival regional. Washingtonul a răspuns prin încercarea de a submina ceea ce a numit "arcul extremist Shia" - care a inclus regimul Partidului Baath, dominat de alawiţi, al președintelui Bashar al-Assad, Hezbollahul libanez şi Iranul în sine.
SUA a răspuns la luptele revoluționare ale clasei muncitoare de anul trecut aprofundând dependenţa sa de forţele sunnite islamiste, care au legături cu monarhiile din Golful Persic. Exploatând falimentul politic al forţelor de "stânga" ale micii-burghezii, care s-au opus luptei pentru putere a clasei muncitoare, partidele islamiste au ajuns la putere în Tunisia și Egipt.
Tunisia, Qatar şi Arabia Saudită au furnizat sute de milioane de dolari pentru a sprijini Mişcarea islamistă Ennahda (Renaşterea), care a câştigat alegerile din octombrie 2011. În Egipt, Washingtonul susţine Frația Musulmană condusă de Mohammed Mursi, instruit academic în SUA, ca fiind un partener civil politic al armatei.
Aceste forțe, inclusiv Al-Qaeda, au funcționat ca trupe de şoc în timpul campaniei de la Washington pentru a reprima opoziţia clasei muncitoare şi a răsturna regimurile din Orientul Mijlociu privite că ar prejudicia interesele americane.
Statele Unite şi aliaţii săi din NATO s-au bazat extensiv pe forțele islamiste atunci când au încurajat şi înarmat o insurgenţă a aripii de dreapta împotriva regimului libian al colonelului Muammar Gaddafi. Acest lucru a fost baza unei campanii conduse de NATO pentru schimbarea de regim care a început oficial pe 17 martie - dusă sub pretextul ONU de a avea "responsibilitatea de a proteja" - o iniţiativă formulată prima dată în 2005.
Ameninţările de război împotriva Siriei reprezintă o escaladare dramatică a acestei campanii, care are potenţialul unor consecinţe devastatoare pentru popoarele din regiune şi din întreaga lume. Numărul de morţi, care ar rezulta ca urmare a unui asalt militar în Siria din partea Turciei şi a aliaţilor săi regionali, susţinuţi de forţele aeriene ale SUA, Marii Britanii și a Franţei, are potenţialul de a depăşi cifrele morţilor din Libia.
Siria este acum destinaţia luptătorilor islamişti suniţi din întregul Orient Mijlociu. În timp ce Statele Unite şi aliaţii săi ameninţă cu o intervenţie militară împotriva Siriei, conflictele etnice şi sectare din regiune declanşează violenţe în întreaga regiune. Violenţa sunnită şi shiită s-a răspândit în Liban, Irak, Pakistan şi dincolo de graniţele acestor ţări.
Alte tensiuni etno-religioase, în special cele care se concentrează asupra kurzilor, ar putea deschide un alt front într-un potenţial război civil care s-ar întinde în Siria, Irak şi Iran.
Muncitorii şi tineretul trebuie să respingă toate eforturile care ascund în spatele indignării legate de crimele regimului Assad planurile pentru o nouă rearanjare imperialistă a Orientului Mijlociu. Fie că aceşti comentatori sunt liberali sau reprezentanţi ai diferitelor grupuri de pseudo-stânga, care s-au adunat în spatele Congresului Național Sirian şi a Armatei Siriene Libere, ei promovează o fraudă politică în numele celor de la Washington, Londra și Paris.
Merită să cadă nu doar Assad, ci toate regimurile reacţionare şi despotice din regiune. Dar aceasta este o sarcină a clasei muncitoare, care trebuie să mobilizeze în spatele său săracii din zona rurală şi toate straturile sociale oprimate. Orice regim militar instalat în Orientul Mijlociu de puterea militară americană va fi un instrument al intereselor corporative şi strategice în numele cărora vorbesc Washingtonul, Londra și Parisul. Aceste interese sunt dedicate suprimării aspiraţiilor democratice şi sociale ale maselor în beneficiul lumii imperialismului.
Încercările partidelor de "stânga" ale micii-burghezii, de a prezenta mişcările sectare sunnite ca fiind revoluţionare şi democratice, sunt o crimă împotriva popoarelor din regiune şi vor avea consecinţe sângeroase pe termen lung.
Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaţionale susţine lupta împotriva tuturor încercărilor de a semăna divizii de-a lungul liniilor etnice şi religioase, pentru unitatea internaţională a clasei muncitoare, sfârşitul dominaţiei și exploatării capitaliste şi stabilirea guvernelor muncitoreşti în întreg Orientul Mijlociu.