Română
Perspective

Criza greacă și lupta pentru Statele Socialiste Unite ale Europei

Greva din 22 aprilie a sectorului public din Grecia a demonstrat problemele politice esențiale cu care se confruntă muncitorii în lupta cu politica de austeritate a primului ministru Giorgios Papandreou. Partidul social democrat PASOK este în curs de a impune reduceri masive ale locurilor de muncă, salariilor, programelor sociale și pensiilor pentru a face clasa muncitoare să plătească pentru datoria din ce în ce mai mare de stat către bancherii internaționali.

Zeci de mii de muncitori au mărșăluit pe 22 aprilie scandând „Gata cu iluziile, război împotriva bogaților”. Funcționari de stat, lucrători în sănătate,  docheri și lucrători portuari au intrat în grevă, dovedind creșterea furiei populare. Sondaje recente au arătat că 86% din populație consideră reducerile lui Papandreou „nejuste.”

În ciuda grevei și sfidând opinia publică, burghezia greacă încearcă să impună mai multe reduceri. Ieri Papandreou a cerut oficial Uniunii Europene (EU) și Fondului Monetar Internațional (FMI) să activeze planurile pentru salvarea financiară a Greciei. UE ar urma să acorde un împrumut de 30 miliarde iar FMI de 12 miliarde, în schimbul acceptului Atenei pentru noi reduceri. Financial Times nota ca Papandreou lucrează pentru a „pregăti opinia publică pentru noi măsuri dure.”

În spatele lui Papandreou se află piețele financiare – adică creditorii Greciei din rândurile marilor bănci europene și internaționale – ce nu tolerează nici o opoziție față de planurile lor de a jefui financiar Grecia. Ei au vândut obligațiuni ale guvernului elen în timpul grevei, ridicând rata dobânzilor pe care Atena trebuie să le plătească pentru noi împrumuturi la 9%. Opinia generală este că, în cazul în care continuă să împrumute la asemenea rate, Grecia va intra în faliment.

Asaltul capitalului internațional asupra Greciei este un test pentru atacuri asupra muncitorilor din întreaga Europă și din toată lumea. Deoarece costurile de împrumut ale Portugaliei au crescut la 5%, presa vorbește din ce în ce mai mult de această țară ca următoarea victimă a băncilor – iar după Portugalia, Marea Britanie sau Spania. 

Rezultatul grevelor din Grecia subliniază impasul politic cu care se confruntă muncitorii, în fața sindicatelor și a aliaților lor pseudo-de stânga care lucrează pantru a suprima și a trăda rezistența populară în fața ofensivei capitaliste.

Sindicatele îl acoperă pe Papandreou. Scopul lor este să îi epuizeze pe muncitori, fragmentând grevele în timp ce Papandreou intensifică reducerile.

Sindicatul din sectorul privat GSSE a refuzat să participe la greva din 22 aprilie, spunând că amână grevele pentru o dată nespecificată în cursul lunii viitoare. Sindicatul din sectorul public ADEDY a decis să nu organizeze greve în sectoare critice ale economiei, inclusiv transporturi publice şi căi aeriene.

Stalinistul Partid Comunist şi Syriza, partidul elen al pseudo-stângii, condus de Alexis Tsipras, promovează cu neruşinare anti-americanismul pentru a distrage furia populară dinspre PASOK şi capitalismul elen şi pentru a bloca dezvoltarea unei lupte pan-europene şi internaţionale împotriva atacurilor asupra slujbelor şi standardului de viaţă. 

Tsipras a cerut un referendum pentru ori împotriva planului de salvare UE-FMI. Din moment ce Syriza insistă ca muncitorii să se subordoneze birocraţiei sindicale şi nu propune muncitorilor nici o politică pentru a lupta cu guvernul PASOK şi a se uni cu muncitorii din întreaga Europă şi din toată lumea, chemarea la referendum lasă muncitorilor posibilitatea refuzării pachetului de salvare şi implicit a acceptării falimentului de stat sau a acceptării dictatelor FMI şi ale Bruxelului. Este o metodă cinică şi necinstită de a pune presiune asupra muncitorilor pentru a accepta măsurile de austeritate. Ea reflectă susţinerea de facto a falsei stângi pentru pachetul de salvare şi pentru brutalele măsuri de austeritate ataşate lui. 

În acelaşi timp, Syriza încearcă să direcţioneze opoziţia faţă de măsurile de austeritate spre participarea FMI-ului, susţinut de Washington, la pachetul de salvare, nu pe o bază principială de clasă, ci pentru a stârni naţionalismul grecesc şi un  primitiv anti-americanism. Ca şi cum Uniunea Europeană şi băncile şi guvernul  greceşti ar fi mai puţin ostile muncitorilor greci decât bancherii americani.

În această notă, Dimitris Papadimoulis, un avocat Syriza, a spus că FMI „ atârnă ca un nor de cenuşă vulcanică asupra grecilor ”, în timp ce Tsipras a avertizat asupra „consilierilor” lui Papandreou care „vin de dincolo de Atlantic”.

Asemenea demagogie naţionalistă merge mână în mână cu încercarea de a-i zugrăvi pe Papandreou şi PASOK ca victime ale forţelor străine, mai degrabă decât reprezentanţi ai celui mai apropiat inamic ai muncitorilor greci – clasa conducătoare elenă. Cei care promovează această linie politică încearcă să dezarmeze clasa muncitoare cu iluzia că presiunea populară îl poate determina pe Papandreou să abandoneze programul de austeritate. Acesta este drumul către înfrângere!

Există pericolul real ca o asemenea dezorientare a clasei muncitoare să deschidă uşa pentru o revenire a regimului militar pe care Grecia l-a suferit sub junta 1968-1975. Nu poate exista nici o îndoială că în interiorul establishmentului politic elen se fac planuri militare pentru o asemenea mutare, în cazul în care sindicatele nu reuşesc să oprească rezistenţa clasei muncitoare faţă de reduceri. 

Nu există o soluţie a reformei la criza din Grecia sau la cea din restul Europei, Statele Unite sau din altă parte. Logica crizei mondiale a capitalismului pune problema revoluţiei sau contra-revoluţiei, socialism sau barbarism. 

Problema critică cu care se confruntă muncitorii eleni, care au fost aruncaţi în primele linii ale luptei internaţionale, este să se elibereze de dominaţia trădătoare a birocraţiei sindicale şi de susţinătorii pseudo de stânga ai sindicatelor, şi să-şi mobilizeze forţa independentă pe baza unei strategii revoluţionare şi internaţionale. 

În locul austerităţii şi şomajului de masă, muncitorii trebuie să ceară naţionalizarea băncilor şi transformarea lor în utilităţi publice sub control democratic popular, astfel încât bogăţia socială să poată fi mobilizată pentru a crea locuri de muncă şi standarde decente de viaţă. Acest lucru trebuie îmbinat cu naţionalizarea industriei. 

Papandreou şi PASOK ar preda mai degrabă puterea armatei decât să pună în aplicare un asemenea program. Sarcina politică cu care se confruntă muncitorii greci nu este să pună presiune pe guvernul PASOK, ci să-l doboare şi să-l înlocuiască cu un guvern muncitoresc. 

Criza nu poate fi rezolvată doar între graniţele naţionale ale Greciei. De-a lungul Europei şi în fiecare ţară, muncitorii se confruntă cu aceleaşi atacuri din partea aceluiaşi inamic – burghezia internaţională. Mai ales, criza a arătat imposibilitatea de a uni Europa pe baze progresiste, democratice şi egalitare în cadrul capitalismului. În opoziţie cu Uniunea Europeană a bancherilor şi şefilor de corporaţii, muncitorii din Grecia şi din întreaga Europă trebuie să se unească în lupta pentru Statele Socialiste Unite ale Europei.

24 aprilie 2010

Loading