La Washington şi în mass-media americană au loc dezbateri publice pe tema "înarmării rebelilor." Acest lucru indică o escaladare dramatică a războiului din Libia, condus de SUA.
Preşedintele Barack Obama şi secretarul de stat Hillary Clinton, urmaţi de omologii lor britanici, primul ministru David Cameron şi secretarul de Externe William Hague au răspuns în ultimele zile în termeni aproape identici întrebărilor legate de înarmarea forţelor anti-Gaddafi, precizând că "nu exclud" aceasta posibilitate.
Dezbaterea s-a intensificat în urma posibilităţii creşterii unui dezastru în cadrul intervenţiei condusă de SUA. Forţele armate anti-Gaddafi s-au retras după ce s-au confruntat cu o rezistenţă venită atât din partea forţelor militare loiale guvernului de la Tripoli, cât şi a civililor înarmaţi şi ostili opoziţiei sprijinite de SUA. Conform rapoartelor din Libia, aceştia au fost împinşi înapoi înspre Ajdabiya, un oraş aflat la o intersecţie strategică unde au avut loc cele mai grele bombardamente SUA-NATO.
Avansul anterior cu aproximativ 200 de mile de-a lungul coastei mediteraneene care a fost sărbătorit de guvernele occidentale şi de mass-media s-a datorat în întregime loviturilor aeriene efectuate de avioane SUA -NATO. Ele au acţionat eficient ca forţă aeriană a aşa numitor "rebeli".
Forţele care sprijinesc regimul Gaddafi preferă o retragere tactică, decât să fie şterse de pe faţa pământului. După o săptămână de bombardamente şi atacuri cu rachete, Pentagonul a trimis weekendul trecut un avion AC-130 puternic înarmat şi care zboară la altitudine joasă, alături de avioane de atac A10. Aceste aeronave au fost folosite drept sprijin aerian pentru trupele americane atât în Războiul din Vietnam şi în masacrul de la Fallujah, din Irak, cât şi în operaţiunile de contrainformare din Afganistan .
Avansul "rebelilor" a fost de fapt doar o trecere pe lângă luptătorii sprijiniţi de către SUA, care nu au opus rezistenţă. "Nu am întâmpinat rezistenţă," a declarat pentru New York Times Faraj Sheydani, unul dintre luptătorii anti-Gaddafi ."Nu era nimeni în calea noastră. Nu a fost nici o luptă."
Lucrul acesta s-a schimbat marţi, când insurgenţii sprijiniţi de SUA s-au apropiat de oraşul Sirte, locul de naştere al lui Gaddafi. Potrivit unui raport scris de Nancy Youssef pentru McClatchy Newspapers , femeile din satul Bin Jawad, situat la aproximativ 80 de mile est de Sirte, au fost urcate în autobuze şi duse de acolo. Articolul menţionează că, “de îndată ce femeile au fost în afară oricărui pericol, bărbaţii au început să tragă din casele lor asupra rebelilor.”
Situaţia a continuat miercuri în oraşele producătoare de petrol Ras Lanuf şi Brega. Acestea au căzut din nou sub controlul guvernului , iar forţelor sprijinite de SUA s-au retras la Adjdabiya. Youssef a declarat că "cei mai multi [dintre "rebeli"] s-au dovedit a nu avea nici o intenţie de a lupta atunci când acest lucru conta cel mai mult."
În încercarea de a depăşi aceste forţe limitate, Washingtonul a trimis deja echipe însărcinate să organizeze "rebelii" într-o unitate de armată capabilă de un războiul civil. New York Times a raportat miercuri că CIA-ul a desfăşurat în Libia “unităţi clandestine cu scopul de a aduna informaţii necesare unor lovituri aeriene militare şi pentru a stabili contacte cu rebelii".
Citând un oficial britanic, Times a mai precizat că “ zeci de forţe speciale britanice şi ofiţeri MI6 lucrează în Libia”.
ABC News a raportat între timp că preşedintele Obama a semnat miercuri, în secret, "autorizarea operaţiunilor sub acoperire pentru a ajuta efortul din Libia."
Ziarul precizează că "constatarea prezidenţială conţine o serie de modalităţi de a ajuta opoziţia împotriva lui Muammar Gaddafi şi autorizează acordarea de asistenţă şi crearea în viitor a unui cadru legal pentru activităţi mai serioase ".
Acesta este contextul care a declanşat "înarmarea rebelilor". Fraza este menita să ascundă faptul că orice încercare de a furniza arme în cantităţi semnificative forţelor dezorganizate care au sediul în oraşul libian la est de Benghazi, ar presupune implementarea de către SUA a "formatorilor", "consilierilor" şi a unităţilor care aparţin forţelor speciale. Lucrul acesta transformă angajamentul făcut de Obama luni, de a "nu trimite trupe terestre în Libia", într-o bătaie de joc.
Times a citat un oficial anonim şi a precizat că "furnizarea de arme ar implica SUA şi mai mult într-un război civil, deoarece rebelii ar trebui să fie instruiţi să folosească armele, chiar şi puştile realtiv simple sau lansatoarele portabile de rachete".
Articolul adaugă că propunerea de a furniza arme "este un ecou al eforturilor americane anterioare de a înarma rebelii din Angola, Nicaragua, Afganistan sau din alte locuri. Multe din aceste încercări au eşuat."
Toate exemplele date de Times au fost operaţiuni contrarevoluţionare montate de către CIA. În Angola, agenţia a trimis arme, bani, consilieri şi trupe din Africa de Sud pentru a sprijini mişcarea UNITA a lui Jonas Savimbi, alimentând astfel un război civil care a costat viaţa a sute de mii de oameni.
În Nicaragua, CIA a regizat un grup de mercenari infami într-un război al terorii împotriva populaţiei, ucigând peste 40.000 de persoane, majoritatea civili. În Afganistan, CIA a armat şi a finanţat islamiştii mujahedini împotriva guvernului sovietic sprijinit de la Kabul, într-un război care a ucis peste un milion de afgani.
Devine din ce în ce mai evident că conflictul armat din Libia nu este o "revoluţie", o "mişcare pro-democratică" sau o intervenţie "umanitară", ci mai degrabă o operaţiune similară condusă de CIA şi de agenţiile de informaţii cu care este aliată. Scopul său nu este de a elibera poporul libian, ci mai degrabă de a instala la Tripoli un regim mai maleabil care va garanta controlul american asupra producţiei de petrol din acesta ţară şi din regiune.
Discuţia cu privire la înarmarea forţelor anti-Gaddafi este dominată de minciuni şi de aceeaşi duplicitate care a caracterizat de la început intervenţia Statelor Unite.
În mod oficial, NATO nu are în vedere o astfel de acţiune. Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen, politician danez de dreapta, a insistat într-un interviu cu CNN: "Mandatul ONU autorizează punerea în aplicare a unui embargo asupra armelor. Noi nu ne aflam în Libia pentru a înarma oamenii, ci pentru a-i proteja”.
Declaraţia lui Rasmussen este menită să împace un număr de membrii NATO, inclusiv Turcia, Germania şi Italia, care s-au opus public oricărei înarmări a forţelor din Benghazi şi şi-au exprimat rezervele cu privire la amploarea campaniei de bombardamente condusă de SUA. Administraţia Obama a transferat în mod oficial comanda operaţiunilor din Libia celor de la NATO. SUA domină însă aceasta alianţă atât politic, cât şi militar, creând o structură similară cu cea care există în Afganistan.
SUA şi oficialii britanici au luat poziţie opusă, insistând că rezoluţia ONU din 17 martie care autoriza "toate mijloacele necesare" pentru a proteja civilii, ar abroga rezoluţia din 26 februarie privind restricţionarea introducerii tuturor armelor şi muniţiilor în Libia.
Secretarul Clinton a declarat marţi că "noi interpretăm că [Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU] 1973 a fost modificată sau anulează interdicţia absolută de furnizare a armelor către Libia, astfel încât ar putea exista un transfer legitim de arme în cazul în care o ţară ar alege să facă acest lucru".
Primul ministru britanic Cameron a dat miercuri aceeaşi declaraţie în Parlament : "Punctul nostru de vedere este că acesta [rezoluţia ONU] nu ar exclude în mod necesar acordarea de asistenţă pentru a proteja, în anumite circumstante, civilii."
În cadrul unei dezbateri din Camera Comunelor din 18 martie – la o zi după ce Consiliul de Securitate ONU a aprobat rezoluţia de impunere a unei zone no-fly - Cameron a avut o poziţie opusă, declarând: "Rezoluţia ajută la punerea în aplicare a embargoului asupra armelor şi noi întelegem că embargoul acesta se aplică în întreaga Libie."
Experţii juridici intervievaţi de către The Guardian au precizat că orice altă interpretare a rezoluţiilor ONU ar putea fi bazată numai pe înşelăciune comisă cu intenţie. Ei evidenţiază faptul că rezolutia din 17 martie solicită "punerea strictă în aplicare" a embargoului asupra armelor aprobat în februarie. Rezoluţia mai precizează că orice încălcare privind interdicţia armelor şi a muniţiilor trebuie să primească o aprobare prealabilă din partea unui comitet ONU menit să o pună în aplicare, şi că lucrul acesta nu poate fi efectuat în mod unilateral de un guvern sau altul.
În cazul în care SUA înarmeaza forţele anti-Gaddafi, ea va sfida Organizaţia Naţiunilor Unite cu scopul de a desfăşura un război ilegal şi o va face la fel de deschis cum a procedat şi Bush cu invadarea Irakului.
Una din întrebările persistente care apar ca răspuns la propunerile pentru înarmarea "rebelilor" este legată de rolul jucat de Al-Qaeda şi alte forţe islamiste în cadrul acestor operaţiuni.
Comandantul Suprem al aliaţilor NATO, amiralul american James Stavridis, a mărturisit în cadrul unei audieri în faţa Senatului american că agenţiile de informaţii americane au detectat "pâlpâiri" ale unei prezenţe Al-Qaeda în cadrul armatei libiene aflată în opoziţie.
"Am văzut semne care prevăd o prezenţa posibilă a Al-Qaeda sau Hezbollah, am văzut lucruri diferite", a spus amiralul. " Pentru moment, nu am detalii suficiente pentru a spune dacă prezenţa Al-Qaeda sau a altor terorişti este semnificativă ".
Hillary Clinton a răspuns evaziv la o întrebare similară, declarând: "Nu ştim atât de multe despre “rebeli” cum ne-ar plăcea să ştim".
Ambasadorul SUA în Libia, Gene Cretz, a recunoscut pentru New York Times că nu există nici o modalitate de a ştii dacă "rebelii" au fost "100 % coşeri, ca să spunem aşa". Fostul agent CIA Bruce Riedel, acum analist al Instituţiei Brookings care este orientată spre Partidul Democrat, a recunoscut că ar exista astfel de elemente. "Întrebarea pe care nu o putem răspunde este dacă aceştia alcătuiesc 2 % din opoziţie, 20 % sau 80 %."
Analiştii de la agenţiile de informaţii din SUA au recunoscut că membrii din Grupul Libian Islamic de Lupta joacă un rol important în încercarea de a-l elimina Gaddafi. Organizaţia a fost înfiinţată de către veteranii libieni ai războiului anti-sovietic din Afganistan şi a fost plasată dupa 11 septembrie pe o listă a grupărilor afiliate cu talibanii.
Ron Moreau şi Sami Yousafzai, corespondenţii Newsweek din Pakistan şi Afganistan, au raportat miercuri că "cei aproape 200 de libieni care operează aproape de graniţa cu Afganistanul ar putea fi in drum spre casa pentru a dirija revoluţia anti-Gaddafi într-o direcţie islamistă mai mare." Conform articolului, printre aceştia se afla şi Abu Yahya-Libi, "ideologul islamist senior al Al-Queda şi totodată şeful operaţiunilor din Afganistan." Dacă Yahya ajunge cu succes în estul Libiei, “el va fi capabil să opereze cu relativă libertate, fără a se preocupa de poliţia secretă a lui Gaddafi."
Intervenţia din Libia a demonstrat frauda de la Washington produsă în numele unui război global privind terorismul. În încercarea de a-l elimina pe Gaddafi şi a instala în Libia un stat marionetă condus de SUA, CIA şi Pentagonul s-au aliat cu Al -Qaeda împotriva unui regim care şi-a pus serviciul secret la dispoziţia CIA pentru a lupta împotriva mişcării islamiste.
Gaddafi a subliniat fără succes rolul islamiştilor printre rebeli în încercarea de a descuraja Statele Unite şi alte puteri occidentale de la un atac.
Legăturile CIA cu Osama bin Laden şi Al-Qaeda sunt mai puternice decât cele cu dictatorul libian. CIA a văzut de mult timp în mişcarea teroristă un instrument util. A folosit-o în primul rând pentru atacarea sovieticilor, apoi pentru a furniza un pretext pentru războaiele din Afganistan şi Irak. Acum, luptătorii ei sunt soldaţi în încercarea Washingtonului de a re-coloniza o ţară bogată în petrol din Africa de Nord.
31 martie 2011