Referindu-se la nunta regală, Matthew d’Ancona de la Daily Telegraph a anunţat că asemenea evenimente „oferă o povară grea de simbolurile politice, mesaje despre coeziunea socială, ierarhie, clasă, maniere şi optimismul nostru colectiv: cu alte cuvinte, unde ne situăm noi ca naţiune."

Deci unde ne situăm astăzi în Marea Britanie?

Un singur lucru se poate stabili: o nuntă regală este un semn sigur că vin vremuri grele, cel puţin pentru masa largă a populaţiei care nu este invitată la ceremonie, dar de la care se aşteaptă să plătească factura.

Prinţesa Elizabeta s-a căsătorit cu locotenentul Philip Mountbatten la 20 noiembrie 1947. Cu doi ani în urmă, Marea Britanie reieşea ca una dintre învingătoarele celui de-al Doilea Război Mondial. Partidul Laburist câştigase cu o victorie covârşitoare în 1945 şi a promis să creeze o ţară "aşa cum o merită eroii."

Însă triumful Marii Britanii asupra Germaniei a avut preţul său: ea a trebuit să cedeze permanent hegemonia globală Statelor Unite. Partidul Laburist a naţionalizat industriile importante, a pus în aplicare dispoziţii privind serviciul naţional de sănătate şi alte facilităţi sociale, dar lipsa, raţionalizarea şi îngheţarea salariilor a continuat.

Criza lirei sterline din 1947 a înrăutăţit situaţia în mod semnificativ. Cancelarul laburist Stafford Cripps a anunţat în luna noiembrie, la doar câteva zile înainte de nunta regală, un buget de reducere a cheltuielilor publice şi creşterea taxelor, inaugurând astfel ”era austerităţii.”

Apoi, pe 29 iulie 1981 a avut loc nunta dintre Prinţul Charles şi Diana Spencer. Guvernul conservator preluase cu doi ani în urmă conducerea de la Doamna de Fier, Margaret Thatcher, şi a anunţat planurile de privatizare a industriilor naţionalizate, de reducere a ajutoarelor sociale, de a descentraliza Londra şi de a insufla ambiţiilor imperialiste o nouă viaţă în Marea Britanie.

Şomajul era pe vremea aceea de trei milioane. Thatcher bătuse în februarie într-o retragere tactică în problema închiderii a 23 de mine de cărbune pentru a pregăti mai bine confruntarea cu minerii care a avut loc trei ani mai târziu. Între timp, somajul din rândul tinerilor şi brutalitatea forţelor de poliţie a stârnit în aprilie, în cartierul Brixton din Londra, primele tulburări majore din Marea Britanie a secolului 20.

Bobby Sands a fost primul din cei zece membrii ai Armatei Republicane Irlandeze care a murit în luna mai în Long Kesh în urma unei greve a foamei datorită refuzului guvernului britanic de a le acorda statutul de deţinuţi politici. Anunţul morţii sale a zguduit Irlanda de Nord de răscoale naţionaliste.

În luna iulie, la doar două săptămâni după ceremonia de la Catedrala St Paul's, au avut loc alte revolte în Brixton, Handsworth, Birmingham, Toxteth în Liverpool şi Moss Side din Manchester.

Acum continuăm cu nunta Prinţului William, al doilea în linia de moştenitori ai tronului, cu Catherine Middleton. Nunta vine la treizeci de luni de la cea mai gravă criză financiară din ultimii 75 de ani şi la unsprezece luni după alegerea unei conduceri formate dintr-o coaliţie conservator-liberală care profită de criză pentru a transforma condiţiile sociale în favoarea celor super-bogaţi.

Programul de reducere al guvernului de peste 100 de miliarde de lire sterline este cel mai extins din anii 1930 încoace. Ar trebui să ne ducem cu foarte mulţi ani în urmă pentru a găsi un atac similar asupra nivelului de trai al muncitorilor.

Nunţile regale în care se evocă unitatea naţională au avut loc, în mod repetat, în momente de diviziune şi neînţelegere. Acest lucru nu este numai evident, ci şi recunoscut deschis de către cei responsabili. Winston Churchill a numit celebrarea din 1947 "o pată de culoare pe un trotuar tare, pe care ne mişcăm." Nunta lui Charles cu Diana a permis oamenilor să uite de problemele lor de zi cu zi. Căsătoria lui "William şi Kate" este prezentată ca fiind bună pentru morala naţională.

Dar aici se termina şi asemănările. În noiembrie 1947 au avut loc în fiecare oraş şi în fiecare sat petreceri de stradă care sărbătoreau evenimentul. Se estimează că în iulie 1981 a participat un numar de zece milioane de oameni la evenimente similare.

Ceea ce se poate oberva astăzi este că reacţia publicului diferă în mod evident, deşi cei puternici au mizat pe aceeaşi carte.

În ciuda apelurilor primului ministru David Cameron şi a măsurilor speciale de a reducere numărul baricadelor rutiere, oficialii au anunţat că au loc doar puţine petreceri publice. Petrecerile care a au avut totuşi loc au fost numai în partea de sud a Angliei, o zona relativ prosperă. Potrivit administraţiei publice locale s-au primit doar 5.500 de astfel de cereri, cel mai mare număr înregistrându-se în Hertfordshire şi Surrey.

În cea mai mare parte a ţării, în special în nord, nu s-a înregistrat nici un astfel de eveniment. În Glasgow, de exemplu, nu a existat nici o solicitare pentru o petrecere de stradă. Comparativ cu anul 1981 când au avut loc o sută de petreceri, anul acesta au fost doar patru cereri în Sunderland şi tot atâtea în Bolton. În Oxford au fost depuse cinci cereri.

Potrivit unui sondaj ICM, 45 la sută dintre persoane nu sunt interesate de această căsătorie şi încercă să o ignore. Doar optsprezece la suta au spus că au un "interes activ."

Vânzarea pungilor pentru vomă imprimate cu un desen animat al cuplului regal sunt însă foarte căutate. La fel este cazul şi cu unele ceşti de cafea cu inscripţia: "Nunta regală nu mă interesează mai mult decât o ceapă degerată."

Starea de spirit depăşeşte lipsa de interes. În ciuda omagiilor măgulitoare din partea mass-mediei (inclusiv ces liberală şi anti-monarhistă) şi a conducerii politice oficiale, sentimentul general venit din partea majorităţii populaţiei este de resentiment.

Nu este vorba doar de faptul că se va adăuga o mai mare povară pe bugetul public sau că costurile de patru miliarde de lire sterline ca urmare a zilei libere suplimentare au lovit greu în special întreprinderile mici, în timp ce sute de mii de muncitori fără loc fix de muncă îşi pierd veniturile pe o zi. Chiar şi în rândul angajaţilor permanenţi, zeci de mii de muncitori nu au fost plătiţi pentru ziua liberă(cum este cazul cu celelalte sărbători publice) şi multi angajaţi, ca de exemplu cei din sănătate, au avut program normal de lucru.

Când a anunţat nunta, purtătorul de cuvânt regal a spus că "perechea este conştientă de situaţia economică a ţării." El a adăugat umil că familia regală va prelua din acest motiv costul "unor necesităţi tipice unei nunţi, cum ar fi florile, primirea şi transportul musafirilor."

Facem abstracţie de faptul că familia regală este în mare parte finanţată de contribuabili şi că din listă lipsesc mijloacele de transport, cazarea şi întreţinerea a aproximativ 2.000 de persoane - inclusiv înalţi reprezentanţi politici, cincizeci de lideri străini şi o suta de persoane nu chiar atât de importante. Costurile pentru asigurarea securităţii sunt cele mai ridicate din istorie şi se află undeva între 20 de milioane şi 80 de milioane de lire sterline. Nu sunt incluse aici costurile probei generale de miercuri care a inclus defilarea forţelor armate prin Londra la primele ore ale dimineţii.

S-a estimat că în centrul Londrei au fost de servici aproximativ cinci mii de poliţişti, echipaţi cu vehicule blindate, lunetişti şi elicoptere. Potrivit Daily Mail acest lucru a fost necesar "din cauza ameninţării venite de la grupurile teroriste irlandeze şi islamice." Însă şi grupurile anarhiste şi sutele de persoane cu probleme de sănătate mintală care ameninţă membrii familiei regale sunt văzute tot ca o ameninţare.

Poliţia a anunţat că va interveni "robust" împotriva oricărei întreruperi a festivităţii.

În ultimele două săptămâni, echipe de ofiţeri de poliţie au fost angajaţi să facă "investigaţii preliminare" şi de "iluminare". Acestea au inclus, printre altele, vizita la domiciliu a protestatarilor cunoscuţi şi sfătuirea acestora să evite în această zi centrul Londrei.

S-a raportat că şaptezeci de participanţi din cei prezenţi la protestele studenţeşti recente şi la demonstraţiile sindicale care au fost arestaţi la 26 martie au primit ca parte a condiţiilor de cauţiune o interzicere a prezenţei în centrul Londrei. O femeie tânără cercetată pentru violare de domiciliu în timpul unui protest la Fortnum & Mason a fost vizitată de poliţisti civili şi i s-a cerut să se ţină la distanţă.

Ce fel de "mesaje" cu privire la "coeziunea socială şi ierarhia de clasă" reies din astfel de măsuri? De unde provine aceasta nervozitate extraordinară?

În luna decembrie, limuzina Prinţului Charles şi a Camillei a nimerit într-un grup de studenţi care demonstrau în Londra împotriva triplării taxelor de şcolarizare. Deşi celor doi nu li s-a întamplat nimic, scena s-a umplut de strigăte "jos cu capul lor" ceea ce a intensificat atmosfera de asediu din jurul unităţii de guvernământ.

Liberal-democraţii s-au întâlnit în martie cu viceprim-ministrul Nich Clegg în Sheffield, pe o proprietate sigură aflată în spatele unui gard de oţel special construit. Câteva zile mai târziu, peste o jumătate de milion de oameni au participat la un protest organizat de Congresul Sindicatelor Britanice (TUC ) împotriva măsurilor de austeritate ale coaliţiei. Acesta a fost primul protest naţional care a avut loc de la preluarea puterii de către conservatori-liberali în mai anul trecut.

Jurnalistul şi comentatorul politic Peter Oborne a scris în Telegraph că "pragmatismul lor foarte inteligent" şi "instinctul sigur, când şi cum să se adapteze" a permis monarhiei britanice să supravieţuiască multor monarhii.

Ar trebui să amintim că prima zi liberă pentru sărbătorirea unei nunţi regale a fost acordată în 1923, atunci când Prinţul Albert s-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, mai tărziu cunoscută ca Queen Mum. Aceasta a fost o reacţie defensivă a Regelui George al V -lea la răsturnările revoluţionare din Rusia anului 1917 care au dus la răsturnarea ţarului.

Dar la începutul secolului 21, pompa şi ceremonia recentei nunţi regale nu poate ascunde faptul că "noi" nu "stăm toţi în aceeaşi barcă." Mulţi consideră, mai degrabă şi pe bună dreptate, toate acestea drept o dovadă contrară.

29 Aprilie 2011