Neliniştea muncitorilor din China zdruncină capitalismul mondial

De John Chan
29 iunie 2011

Erupţia unor proteste a lucrătorilor din Zengcheng a trimis un tremur prin cercurile financiare mondiale, subliniind cât de dependentă este economia mondială de exploatarea masivă a clasei muncitoare din China.

Financial Times şi Wall Street Journal au publicat articole în care se întreabă cu îngrijorare dacă poliţia chineză are capacitatea de a ţine sub control o mişcare de masă a clasei muncitoare. Un editorial din Financial Times a speculat cu privire la numărul şi intensitatea protestelor din China şi a declarat:"Percepţia, că protestele locale ar putea obţine o coerenţă naţională mai largă, este profund ameninţătoare pentru Partidului Comunist din China."

Această perspectiva este, de asemenea, profund ameninţătoare şi pentru burghezia internaţională. O explozie socială locală din Zengcheng - cunoscut sub numele de "capitala jeansilor "- a răsunat în întreaga lume. Oraşul Guangzhou produce o treime din jeansii din lume, aproximativ 60 de mărci internaţionale diferite. Zengcheng este doar una din multele "capitale" de fabricaţie, fiecare specializată pe o singură marfă destinată exportului.

O posibilă nelinişte industrială extinsă în China ar avea implicaţii ample pentru corporaţiile internaţionale, variind de la exportatorii germani de maşini, la giganţii din mineritul din Australia şi Brazilia. General Motors produce în prezent mai multe maşini şi camioane în China, decât în ​​SUA, iar Walmart este dependent de China pentru majoritatea produselor sale ieftine de consum. iPhone şi iPad de la Apple sunt realizate în ateliere uriaşe ale Foxconn. Aproximativ 16 milioane de muncitori chinezi sunt angajaţi în filiale conduse cu capital străin, multe alte milioane fiind angajate în lanţurile de aprovizionare complexe ale corporaţiilor transnaţionale.

Protestele furiose ale migranţilor din mediul rural din Zengcheng au fost declanşate de tratamentul aspru care a fost aplicat de către poliţiştii de la securitatea locală unei femei gravide. La baza incidentului stă însă creşterea tensiunilor sociale produse de mărirea preţurilor pentru produsele alimentare de bază, a locuinţelor şi a altor servicii de bază. Creşterea salarială câştigată de către muncitori anul trecut printr-o serie de greve care au început la o fabrica Honda, au fost complet erodate de inflaţie.

Protestul Zengcheng a fost urmat de blocaje industriale. Săptămâna trecută, 2.000 de muncitori de la fabrica Citizen Watch de la Dongguan, fabrică deţinută de japonezi, au oprit lucrul pentru câteva zile fiind nemultumiţi de numărul orelor de muncă suplimentare şi de salariile mici. Alţi 4.000 de muncitori de la o fabrică deţinută de coreeni în Guangzhou, în care se produc geanţi de mână şi alte produse de lux, au protestat pentru salarii mai mari şi oprirea abuzurilor din partea conducerii.

Ca răspuns la protestul din Zengcheng, un editorial din Times Global, ziar deţinut de statul chinez, a încercat să nege faptul că China este predispusă la convulsii revoluţionare asemănătoare cu cele care au tulburat Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În editorial se spune că: "Mulţi oameni au reclamaţii specifice şi doleanţe, dar nu au nici un interes să rupă ordinea socială existentă şi să răstoarne stabilitatea socială generală. China nu este o naţiune în care furia publică colectivă urmăreşte să răstoarne ordinea existentă. Este timpul să contrazicem această minciună ridicolă."

Însă regimul Partidului Comunist Chinez (PCC) mai este încă bântuit de frământările din mai-iunie 1989 când milioane de muncitori s-au alăturat studenţilor din Beijing şi din alte oraşe pentru a cere un nivel de trai decent, drepturi democratice şi încetarea corupţiei oficiale. Acţiunea lor a fost suprimată cu brutalitate.

Nici una dintre contradicţiile sociale care au condus la acea explozie socială nu a fost rezolvată. Dimpotrivă, creşterea uimitoare a capitalismului din China din ultimele doua decenii a produs un decalajului social între bogaţi şi săraci chiar mai profund. Numărul de muncitori urbani a crescut de la 120 de milioane în 1978 la mai mult de 500 de milioane în prezent. Acestora li se adaugă 210 milioane de muncitori migranţi din mediul rural. Numărul de miliardari în dolari SUA din China a făcut un salt de la nici unul în 2002 la 189 - de cel mai mare grup din afara SUA.

Într-un sondaj online realizat în luna martie, Global Times a constatat că 94 la sută din respondenţi s-au privit ca fiind "marginalizaţi" de către ordinea socială actuală. O persoana care a fost de acord cu declaraţia de mai sus a afirmat că China este "un rai al celor bogaţi, în timp ce săracii se luptă cu greu pentru un loc de muncă, locuinţe şi pentru supravieţuire." Această nemulţumire socială care clocoteşte în China îşi va găsi în cele din urmă, într-un fel sau altul, expresia într-o mişcare de masă împotriva regimului stalinist de la Beijing.

Guvernele din Europa şi SUA aruncă în prezent uriaşele datorii acumulate după salvarea băncilor şi a marilor corporaţii în formă de măsuri de austeritate drastice asupra muncitorilor. Îngrozit de perspectiva unei creşteri a şomajului şi a nemulţumirii, regimul chinez a răspuns la criza financiară globală prin oferirea unor pachete masive de stimulente pentru a menţine creşterea economică într-un ritm frenetic. Aceste politici nu pot fi însă durabile pe termen lung. Beijing-ul aplică deja o reducere a creditelor, fapt ce va duce inevitabil la o încetinire a economiei, creşterea şomajului şi la tulburări sociale mai largi.

Dacă există o lecţie pe care muncitorii chinezi care ar trebui să o înveţe din protestele din Orientul Mijlociu, Europa şi SUA, este faptul că oricât de mare ar fi presiunea care se va face, aceasta nu va forţa regimul de la Beijing să facă schimbări fundamentale.

Muncitorii chinezi sunt conştienţi de faptul că sindicatele de stat funcţionează ca agenţi de poliţie pentru regim. Cu toate acestea, ei ar trebui să respingă şi perspectiva celor cum ar fi Han Dongfang, fondatorul China Labour Bulletin care le propune muncitorilor să îşi apere drepturile prin formarea unor sindicate independente "depolitizate". El se foloseşte de reputaţia sa ca lider al muncitorilor în timpul demonstraţiilor din 1989 pentru a înşela clasa muncitoare şi pentru a o face să creadă că grevele şi protestele vor pune presiuni asupra guvernului care astfel va face concesiuni.

Han a pledat recent la Beijing pentru un sistem în care cererile muncitorilor să fie rezolvate prin "negocieri paşnice, corecte şi constructive cu conducerea." El a adăugat că "dacă muncitorii îşi pot atinge scopurile în mod paşnic, pe termen lung vor fi mai puţine greve, muncitorii vor fi mai bine plătiţi şi relaţiile de muncă se vor îmbunătăţi considerabil." Han contribuie de fapt prin serviciile sale la paralizarea oricărei mişcări independente a muncitorilor prin "negocierea colectivă liberă", într-o perioadă în care regimul îşi înăspreşte metodele folosite de poliţia de stat.

La fel ca în Europa, SUA şi Orientul Mijlociu, muncitorii din China trebuie să se bazeze pe propriile lor puteri independente şi să se mobilizeze pe baza unui program socialist şi internaţionalist. Aliaţii lor de bază sunt muncitorii din întreaga lume, care se confruntă cu exploatarea venită din partea aceloraşi corporaţii transnaţionale ale sistemului opresiv de profit. Sarcina cu care se confruntă muncitorii chinezi este de a conduce masele asuprite din mediul rural spre răsturnarea regimului stalinist de la Beijing şi preluarea puterii în propriile mâini. Acest lucru înseamnă construirea unui partid revoluţionar, o secţiune chineză a Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale, mişcarea troţkistă mondială.

FB_Addon_TelNo{ height:15px !important; white-space: nowrap !important; background-color: #0ff0ff;}