Băncile cer măsuri de austeritate drastice pentru Grecia

De Patrick O’Connor
7 iunie 2011

Reprezentanţi ai Băncii Centrale Europene (BCE), Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au călătorit săptămână trecută la Atena pentru a stabili împreună cu guvernul grec planurile pentru noi măsuri de austeritate chiar mai drastice.

Primul program de austeritate a sărăcit deja marea parte a populaţiei din Grecia. În sectorul public au avut loc concedieri în masă, salariiale au fost reduse, iar infrastructura de stat şi cea socială a fost distrusă. Însă toate acestea nu au fost suficiente pentru a satisface băncile europene. Ele cer acum controlul direct al economiei ţării. Reprezentanţi ai BCE, FMI şi ai Comisiei Europene (cunoscută sub numele de Troica) vor să îşi asume responsabilitatea pentru un program de privatizare în cadrul căruia proprietăţile statului grec vor fi vândute, iar câştigurile se vor duce la bănci.

Uniunea Europeană şi guvernul socialist condus de prim-ministrul grec Giorgos Papandreou vor să elaboreze în prima fază, până la sfârşitul lunii următoare, condiţiile de finanţare suplimentară a unor fonduri (aproximativ douăsprezece miliarde de euro) prin care să se evite falimentul naţional. Anul viitor vor fi necesare alte treizeci de miliarde, iar în 2013 mai mulţi bani. Grecia a ratat ţinta de buget care i-a fost impusă anul trecut după ce FMI şi guvernele din zona euro i-au acordat un împrumut în valoare totală de 110 miliarde de euro. Ţara ar trebui să revină în 2012 din nou pe piaţa obligaţiunilor private, însă lucrul acesta nu mai este considerat a fi realist.

Punctul central al noului pachet de salvare este o campanie de privatizare care va aduce până în 2015 cincizeci de miliarde de euro. Trebuie vândute, printre altele, companiile de stat de electricitate şi de apă, porturile, băncile, fostul monopol de telecomunicaţii, companii feroviare şi alte companii, cum ar fi OPAP, cea mai mare companie de loterie şi pariuri sportive din Europa. În plus se vor fac reduceri suplimentare ale cheltuielilor bugetare. Acestea includ mai mult de şase miliarde în termen de douăsprezece luni, aproximativ 2,8 la sută din PIB-ul ţării. Va creşte, de asemenea şi impozitul, care împovărează clasa muncitoare.

Financial Times a raportat duminică că condiţiile cerute pentru acordarea unor creditele noi sunt o "ingerinţă externă fără precedent în economia Greciei, de exemplu în materie de colectare a impozitelor şi de privatizare a proprietăţii de stat." Ziarul grec Kathimerini a adăugat la sfârşit de săptămână: "Troica insistă asupra faptului ca reprezentanţii ei să aibă un cuvânt de spus în luarea deciziilor [de către autoritatea stabilită pentru a pune în aplicare privatizarea] şi să poată bloca toate deciziile cu care nu sunt de acord. Ei cer, de asemenea, ca nici un reprezentant al guvernului să nu fie membru al acestei autorităţi şi ca toate hotărârile să fie protejate de lege, astfel încât un guvern viitor să nu le poată modifica.”

Aceste afirmaţii extraordinare arată în mod clar că oligarhii financiari europeni nu se mai ascund după nici o mască şi că, în ceea ce priveste Grecia, au abandonat toate normele democratice şi principiul suveranităţii naţionale.

Cea mai mare parte a populaţiei a respins măsurile propuse. Studenţi şi muncitori tineri s-au adunat în ultima săptămână în afara Parlamentului elen. Ei au preluat numele mişcarii de protest spaniole "Los Indignados"(cei indignaţi) şi se organizează cu ajutorul reţelelor sociale de pe internet, independent de sindicatele şi partidele cunoscute.

Aproximativ 50.000 de oameni au demonstrat duminica trecută în Atena. După cum se menţionează într-un raport din Kathimerini, "lozincile vizibile pe câteva bannere nu aparţin nici unui partid. Acest lucru subliniază absenţa sindicatelor şi a asociaţiilor care organizează în mod normal demonstraţii în Grecia. De atunci, mai mulţi studenţi şi zeci de şomeri au înfiinţat în piaţa centrală a oraşului un camping."

Sindicatele au contribuit mult la punerea în aplicare a măsurilor de austeritate dictate de UE şi FMI. Ele au dezamorsat rezistenţa clasei muncitoare împotriva guvernului Papandreou. Anul trecut, sindicatele au organizat o serie de greve generale de 24 de ore. Acestea nu au trecut însă dincolo de acţiunile simbolice în care muncitorii au putut să se elibereze de furie. Împotriva impunerii măsurilor de austeritate nu s-a făcut nimic.

Pentru luna iunie sunt programate greve suplimentare, iar sindicatul ADEDY din sectorul public a chemat sâmbăta trecută la demonstraţii. Şeful ADEDY, Ilias Iliopoulos, a declarat deschis că principala lui preocupare este de a preveni naşterea unei mişcări a clasei muncitoare în afara controlului sindicatelor. Iliopoulu a declarat săptămâna trecută pentru site-ul EuroNews că "ţară va exploda dacă guvernul va continua cu această politică şi cu toate aceste măsuri împotriva poporului. Populaţia va opune o rezistenţă a cărui rezultat nu poate fi controlat."

Primul ministru a făcut apel la unitate politică cerând partidelor să susţină planul de economii. Papandreou s-a întâlnit în ultimele zile cu majoritatea liderilor partidelor reprezentate în Parlament, inclusiv cu Antonis Samaras, liderul de dreapta al opoziţiei şi al partidului Noua Democraţie, cu liderii stalinişti din Partidul Comunist din Grecia şi cu cei de extremă dreaptă din LAOS (Alarma Populară Ortodoxă). Samaras a explicat că nu va susţine măsurile propuse de guvern. El consideră economiile acestea necesare, dar se opune creşterii impozitelor. În schimb propune scăderea impozitelor pentru firme la 15 la sută.

Samaras este pus sub presiune de către bancherii din Europa pentru a sprijini necondiţionat politica lui Papandreou. Ar fi "de o importanţă esenţială" ca toate partidele să fie de acord, aşa a declarat Comisarul european pentru Afaceri Economice Olli Rehn.

Criza arată, de asemenea, diviziuni profunde între puterile europene. Guvernul german încearcă să impună ca şi condiţie pentru alte împrumuturi acordate Greciei o formă de reeşalonare cu un amendament la termenii de rambursare ai debitorilor privaţi. Banca Centrală Europeană nu acceptă acest plan, iar agenţiile de rating au avertizat că orice formă de reeşalonare a datoriilor va fi privită la fel de grav ca şi un faliment naţional.

The Wall Street Journal a raportat: "BCE avertizează că o reeşalonăre, indiferent de condiţiile ei, ar avea ca urmare un "dezastru" al sistemului bancar elen şi ar crea panică pe piaţa financiară a statelor îndatorate de la marginea Europei."

Purtătorul de cuvânt al BCE i-a mustrat aspru pe germani. Lorenzo Bini Smaghi, membru al consiliului BCE a declarat pentru Financial Times că "o reeşalonare sau o ieşire din zona euro ar fi o condamnare la moarte, iar noi am abolit în UE pedeapsa cu moartea." Bini Smaghi a considerat posibilitatea unei reeşalonări "ordonate" un "basm" şi a adăugat că toţi cei care susţin că impactul ar fi gestionabil au spus, de asemenea, şi “la jumătatea lunii septembrie 2008 că pieţele au fost pregătite în totalitate pentru colapsul Lehman Brothers.”

În cazul unei reeşalonări a datoriilor Greciei cel mai mult ar pierde BCE şi băncile franceze. Băncile germane ar avea pierderi mult mai mici şi ar fi probabil despăgubite în întregime de guvernul Merkel. Din perspectiva Germaniei şi a aliaţilor săi mai mici din zona euro, avantajul unei reeşalonari a datoriilor ar fi faptul că în băncile din Franţa şi a altor puteri concurente ar intra mai puţini bani.

Aceste diferenţe nu vor fi rezolvate înainte de summit-ul din 20 iunie al miniştrilor de Finanţe din zona euro şi de întâlnirea şefilor de stat şi de guvern din 23 şi 24 iunie.

Nici una dintre puterile economice concurente nu are un răspuns la escaladarea crizei din sistemul bancar european. Creşte însă îngrijorarea cu privire la datoria Irlandei, Portugaliei, Spaniei şi a altor ţări. Se cer totodată măsuri de austeritate suplimentare faţă de cele care au declanşat deja o deteriorare istorică a salariilor şi a condiţiilor de trai ale clasei muncitoare.

Indiferent de divergenţele pe care le au, toate marile puteri sunt însă de acord că clasa muncitoare din Europa trebuie să plătească pentru criza economică. Campania dusă de oligarhii financiari provoacă în întreaga Europă o creştere a rezistenţei. Protestul spaniol împotriva măsurilor de austeritate, care este inspirat la rândul său de revoltele din lumea arabă, serveşte ca model pentru mişcări similare în mai multe ţări europene.