NATO a anunţat miercuri continuarea intervenţiei militare din Libia cu încă nouăzeci de zile, prelungind astfel perioada de nouăzeci de zile care ar fi expirat la data de 27 iunie. Bombardamentele criminale asupra acestei ţări nord-africane bogate în petrol au fost astfel autorizate până la sfârşitul lunii septembrie. Washingtonul şi aliaţii săi europeni se pregătesc să răstoarne regimul lui Muammar Gaddafi printr-un atac şi mai brutal şi să instaleze la Tripoli un regim de marionete.

În cadrul unei întâlniri de la Bruxelles, reprezentanţii a 28 de state NATO, cât şi diplomaţi din Iordania, Qatar, Emiratele Arabe, Maroc şi Suedia au votat în favoarea prelungirii intervenţiei cu nouăzeci de zile.

SUA şi aliaţii săi au subliniat ulterior faptul că prelungirea mandatului nu constituie un termen limită. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Dave Lapan, a declarat că ofensiva depinde "de condiţiile de pe teren" şi a asigurat că Washingtonul rămâne o parte a misiunii până când "scopul va fi atins".

Secretarul General al NATO Anders Fogh Rasmussen a făcut după prelungirea mandatului o declaraţie: "Aceasta decizie trimite un semnal clar regimului Gaddafi: noi suntem hotărâţi să continuăm activitatea noastră de protejare a poporului libian. Vom continua eforturile noastre de a îndeplini mandatul Naţiunilor Unite."

Folosirea acestor pretexte pentru războiul purtat de NATO sunt între timp complet discreditate. SUA, Marea Britanie şi Franţa încearcă să schimbe regimul din Libia pentru a putea pune mai bine în aplicare interesele lor geo-strategice din regiune. După revoltele din ţările vecine Tunisia şi Egipt, se doreşte instalarea în Libia a unui regim care serveşte mai bine intereselor companiilor petroliere transnaţionale şi care permite exploatarea rezervelor lucrative de petrol ale ţării.

Liderii NATO nu s-au mai deranjat să ascundă faptul că doresc ca prin operaţiunile lor militare să îl indeparteze pe Gaddafi de la putere , deşi acest obiectiv nu este autorizat de pretinsul "mandat" ONU .

În cursul acestui război au fost întreprinse repetate tentative de omor asupra lui Gaddafi şi a familiei sale. Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1973 nu a avut pentru administraţia Obama şi partenerii săi nici o altă valoare decât aceea de a oferi acestei intervenţii imperialiste o acoperire diplomatică şi pseudo-juridică.

Reprezentanţii guvernamentali din Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au sabotat în războiul civil dintre regimul Gaddafi şi opoziţia din Benghazi orice posibilitate de negociere a unei soluţii. Eforturile depuse de guvernul italian, de a-i permite lui Gaddafi o "politică de plecare", au fost distruse luna trecută de creanţele procurorului şef al Curţii Internaţionale de Justiţie. El vrea sa îl acuze pe liderul libian pentru crime de război.

Se pare că momentul ales pentru autorizarea prelungirii intervenţiei NATO cu nouăzeci de zile e parţial menit să decline cerinţele Uniunii Africane pentru o "foaie de parcurs" care prevede încetarea imediată a focului şi sfârşitul bombardamentelor NATO.

Preşedinte sud-african Zuma a vizitat luni Tripoli pentru a se întâlni cu Gaddafi. Ulterior acesta a declarat că liderul libian a fost gata să accepte "foaia de parcurs" a Uniunii Africane. NATO a răspuns prin reluarea atacurilor aeriene imediat după plecarea lui Zuma din capitala libiană.

Potrivit statisticilor, forţele aeriene SUA - NATO au efectuat începând cu 31 martie şi până acum 9.183 de atacuri. Guvernul libian a anunţat săptămâna trecută că departamentul de sănătate a înregistrat în perioada 19 martie - 26 mai un număr de 718 de morţi în rândul civililor şi 4.067 de răniţi, dintre care 433 răniţi grav. Pierderile forţelor armate libiene sunt probabil mai mari, însă nu sunt divulgate.

Numărul mare de morţi contrazice declaraţia NATO conform căreia ar "proteja poporul libian." O escaladare a atacurilor este în curs de elaborare. Cel puţin patru elicoptere britanice Apache au fost trimise în apele din largul oraşului libian Misrata, iar doisprezece elicoptere franceze Tiger vor fi, de asemenea, mutate în Marea Mediterană.

Deşi rezoluţia ONU respinge orice prezenţă a trupelor de infanterie pe pământ libian, există dovezi că mai multe forţe europene speciale sunt folosite pentru a forma din adversarii ineficienţi ai guvernului echipe armate puternice.

Canalul de televiziune Al-Jazeera a difuzat la începutul acestei săptămâni imagini cu şase bărbaţi occidentali, cinci dintre ei înarmaţi, care purtau în Misrata discuţii cu comandanţii "rebelilor". Grupul s-a făcut nevăzut când a realizat că este filmat.

The Guardian a citat "surse bine informate" şi a raportat că a fost vorba despre foşti soldaţi britanici de elită din trupele SAS. Potrivit articolului, ONU foloseşte mercenari pentru a sprijini bombardarea. Ziarul declară că "foşti soldaţi SAS şi alţi angajaţi ai unor firme private de securitate din vest ajută NATO să identifice în oraşul libian din Misrata puncte în care au loc lupte grele între forţele rebele şi Muammar Gaddafi.

Foştii soldaţi se află acolo cu acordul Marii Britanii, a Franţei şi a altor ţări membre NATO. Acestea îi aprovizionează cu echipamente de comunicare şi este foarte probabil ca soldaţii să furnizeze informaţii piloţilor britanici şi francezi de pe elicopterele de atac. Piloţii vor începe , probabil, săptămâna aceasta atacurile asupra unor ţinte din şi în jurul oraşului Misrata."

Un raport similar publicat în Daily Mirror a susţinut că mercenarii sunt plătiţi de către Departamentul Apărării. O sursă anonimă din partea armatei a spus: "Ei reprezintă Marea Britanie chiar dacă lucrul acesta este negat sau nu. Guvernul britanic a dat undă verde pentru aceasta, deşi pe o cale ocolită ... . Este necinstit faptul că guvernul neagă folosirea unor forţe terestre."

Guvernul de la Londra a recunoscut că în Benghazi se află un număr mic (aproximativ zece) de forţe speciale britanice care activează ca şi "consilieri", dar neagă că ar exista şi alte forte active în Misrata sau în alte parţi ale frontului.

Aşa-numitul Consiliul Naţional de Tranziţie din Benghazi este curtat de Statele Unite şi de puterile europene şi prezentat ca o forţă legitimă pentru democraţie în Libia. Consiliul este compus din foşti membri ai regimului Gaddafi, oficiali islamişti, diverşi exilaţi întorşi acasă şi oameni ai CIA.

Un raport al Comisiei ONU pentru Drepturile Omului care a acuzat aşa-numiţii "rebeli" de crime de război subminează şi mai mult reputaţia Consiliului de Tranziţie.

Acest raport se concentrează în principal pe trupele lui Gaddafi şi ajunge la concluzia că regimul a comis "crime împotriva umanităţii şi crime de război". Apoi continuă: "După cum s-a demonstrat, şi forţele de opoziţie au torturat în mod repetat şi au comis acte de cruzime împotriva demnităţii umane, în special acte umilitoare şi ruşinoase, mai ales împotriva prizonierilor, a lucrătorilor migranţi şi a celor pe care i-au considerat a fi mercenari."

Şi anterior au existat mai multe rapoarte detaliate cu privire la crimele comise în Benghazi de echipe ale morţii împotriva oamenilor pe care îi asociază cu guvernul lui Gaddafi.

Greşelile comise de astfel de echipe ale morţii vor creşte cu siguranţă căci în Benghazi a explodat o bombă în faţa unui hotel unde erau cazaţi diplomaţi străini. Aceşti diplomaţi cooperează cu Consiliul Naţional de Tranziţie. “Rebelii” au atribuit vina pentru acest atentat aşa-numitor "celule latente" care activează în oraş pentru Gaddafi.