Portugalia şi prăbuşirea social-democraţiei europene

De Chris Marsden
15 iunie 2011

Înfrângerea suferită la alegerile generale din 5 iunie a guvernului socialist din Portugalia a dat naştere unei multitudini de articole bazate pe acest recent exemplu al eşecului suferit de partidele social-democrate din Europa.

The Economist notează amploarea acestui dezastru politic: "Cu zece ani în urmă, aproape jumătate din cele 27 de ţări care fac acum parte din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Marea Britanie şi Italia, erau conduse de guverne de stânga. Astăzi ... partidele de stânga mai conduc doar cinci ţări: Spania, Grecia, Austria, Slovenia şi Cipru".

Colapsul social-democraţiei este prezentat ca un rezultat al crizei economice globale începute în 2008. Şi Partidul Laburist din Marea Britanie a fost nevoit tot din acelaşi motiv să cedeze anul trecut locul unei coaliţii dintre conservatori şi liberali-democraţi. Mantra oficială este că celor de"stânga" sau "de centru-stânga" nu li se acordă încredere în ceea ce privesc competenţele economice în perioadele de criză. Ei sunt consideraţi a fi fost cheltuitori risipitori care au împovărat contribuabilii cu datorii inutile. Numai partidele de dreapta sunt pregătite să se lupte cu criza prin administrarea necesară a unui tratament amar al reducerilor şi a austerităţii.

Într-un articol din The Guardian intitulat "De ce a câştigat din nou dreapta " se precizează că Pedro Passos Coelho, liderul victorios al (conservatorului) partid Social Democrat (PSD), "a beneficiat de eşecul lui Sócrates(liderul Partidului Socialist, PS) de a recunoaşte criza profundă din Portugalia şi de reticenţa acestuia de a trage consecinţele din efectele măsurilor de austeritate. "

Scopul unei astfel de propagande mass-media nu este de a analiza cauzele reale ale colapsului social-democraţiei europene, ci de a insista că electoratul a ajuns la dureroasa, dar corecta concluzie, că măsurile drastice de austeritate sunt necesare.

Alegerile din Portugalia ne învaţă de fapt exact opusul.

În realitate, colapsul bazei electorale social- democrate s-a dezvoltat de-a lungul anilor, ca răspuns la abandonarea celor social-democraţi a oricărei legături cu trecutul lor reformist şi transformarea evidentă a acestora în mari partide de afaceri. Adevărul care a ieşit la iveală şi criza din 2008 a dezvăluit întreaga decădere politică şi importanţa acesteia pentru clasa muncitoare.

Destinul Partidului Laburist din Marea Britanie va fi, cel mai probabil, şi cel al social-democraţiei din Spania, vecina mai mare a Portugaliei. Eşecul PS s-a datorat amestecului distructiv al unei înstrăinări lungi, alimentate de ostilitatea generată de impunerea unor măsuri de austeritate care în prezent sunt avansate ca un panaceu. Socrate şi PS au fost cei care au negociat un împrumut de 78 miliarde de euro şi au convenit asupra reducerilor brutale cerute de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană. Ei au fost cei care au ipotecat viitorul clasei muncitoare speculatorilor financiari responsabili de o criză economică care a produs un şomaj record şi care a dus milioane de oameni la sărăcie.

Clasa muncitoare a încercat din nou şi din nou să riposteze. Au avut loc greve în masă şi demonstraţii care au implicat sute de mii de oameni. Acestea au coincis cu (şi au fost inspirate de) luptele revoluţionare din Tunisia, Egipt şi din întregul Orient Mijlociu.

PSD nu a sprijinit recentul pachet de austeritate avansat de PS şi a cerut alegeri anticipate. Scopul deliberat al acestei manevre politice a fost de a înăbuşi mişcarea în curs de dezvoltare a clasei muncitoare. Campania electorală a fost dusă între două partide care s-au angajat să aplice cerinţele "troicii" pentru reduceri. 9,5 la sută, aproximativ o jumătate de milion de oameni, făcând parte din cele mai conservatoare straturi sociale, au fost convinşi de PSD să işi schimbe loialitatea faţă de PS. Însă o comunitate electorală mai largă şi mai reprezentativă este reflectată în rata record de 41,1 la sută a celor care s-au abţinut de la vot şi de cei patru la sută care au introdus în urne buletine de vot goale sau care au trebuit să fie declarate nule.

Acestea au fost voturi date predominant de muncitorii care nu mai văd o alternativă cu privire la şomajul în masă şi insecuritatea economică şi socială. Numărul lor este mai mare decât cei care au votat pentru PSD şi PS la un loc.

Aceasta este imaginea care se repetă mai mult sau mai puţin în întreaga Europă. Masele de muncitori îşi reneagă loialitatea faţă de partidele social-democrate, deoarece acestea sunt privite - în mod corect- ca nefiind diferite în esenţă de marile partide de dreapta tradiţionale, de afaceri. Clasa conducătoare ştie asta. Ea este fericită cu victoria PSD, deoarece Coelho a promis să "meargă dincolo de" măsurile de austeritate convenite de către PS. PSD a votat împotriva lor "deoarece acestea nu au mers suficient de departe." Diogo Teixeira, şeful Optimize Investment Partners, o firmă care ajută la gestionarea datoriei publice portugheze, a declarat chiar înainte de alegeri că:"Piaţa nu preferă nici partidele socialiste, nici partidele social- democrate. Piaţa apreciază doar o majoritate clară."

Dacă ar fi câstigat PS, clasa muncitoare s-ar fi confruntat cu o luptă împotriva propriilor eforturi, acum se confruntă cu cele ale PSD , adică cu noi reduceri. Acesta este deja cazul în Grecia, unde guvernul PASOK se confruntă cu escaladarea unei mişcări de opoziţie legată de impunerea cerinţelor celor de la FMI-BCE-UE şi în Irlanda, unde Partidul Laburist este în coaliţie cu Fine Gael. Spania va fi probabil următoarea ţară PIIGS care va aplica pentru un "pachet de salvare".

Nici partidele staliniste şi de pseudo-stânga nu reprezintă pentru clasa muncitoare din Portugalia o alternativă la partidele social-democrate degenerate. La alegerile din 2009, Partidul Comunist şi Blocul de Stânga au câştigat aproape 18 la sută din voturi şi au avut o circumscripţie electorală semnificativă în special în rândul muncitorilor din sectorul public. La cele mai recente alegeri însă, votul lor a scăzut la mai puţin de 13 la sută, sprijinul acordat Blocului de Stânga fiind aproape înjumătăţit. Acesta este nota de plată pentru sprijinul continuu acordat celor de la PS şi birocraţiei sindicale. Asociaţia pabloită Revolutionary Socialist Political Association, o componentă cheie a Blocului de Stânga, a declarat anul trecut: "Trebuie să recunoaştem că domeniul nostru de luptă este mai redus decât a fost cu cinci sau zece ani în urmă ... Blocul de Stânga va alege la timpul potrivit formele de confruntare cu guvernul."

Acel moment nu a venit niciodată. Clasa muncitoare a fost lăsată sub controlul PS şi a aparatelor de sindicat, iar iniţiativa politică a fost înmânată burgheziei.

Clasa muncitoare din Portugalia şi din întreaga Europă se confruntă cu necesitatea de a se rupe de rămăşiţele politice şi organizaţiile putrezite ale social-democraţiei, stalinismului şi a sindicatelor birocratice, cândva considerate a fi "mişcarea forţei de muncă". Trebuie construită o nouă mişcare muncitorească, bazată pe principii cu adevărat socialiste şi internaţionaliste.

Pentru a învinge atacul venit din partea marilor companii şi a băncilor este necesară o revoltă împotriva partidelor şi sindicatelor care, asemeni omologilor lor conservatori, servesc intereselor elitei financiare. Pentru a iniţia o luptă revoluţionară pentru socialism la nivel continental trebuie aleasă o noua conducere. Aceasta este sarcina căreia Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale şi World Socialist Web Site îi sunt dedicate.