SUA este pe cale să devină societatea cea mai inegală de pe planetă. O analiză economică cuprinzătoare care a apărut săptămâna trecută în Washington Post dovedeşte această tendinţă cu o claritate uimitoare. Analiza exploatează disproporţia tot mai mare între cei bogaţi şi restul societăţii.
Studiul este intitulat "Creşterea numărului locurilor de muncă şi a veniturilor pentru persoanele cu venituri de top şi cauzele inegalităţii veniturilor: Dovezi din datele fiscale ale SUA" şi a fost realizat de doi economişti, Jon Bakija de la Williams College şi Bradley Heim de la Universitatea din Indiana, în colaborare cu Adam Cole de la Oficiul de Analiză Fiscală din cadrul Departamentului Trezorăriei SUA.
Studiul este destul de tehnic şi scris în jargon economic,însă faptele pe care le dezvăluie pot constitui o dinamită socială şi politică.
Cercetătorii au analizat datele furnizate de către declaraţiile fiscale ale unei zecimi de procent a tuturor persoanelor cu venituri de top din SUA, aproximativ 140.000 de oameni a căror venit mediu a fost 1.7 milioane de dolari anual. Ei au examinat evoluţia ponderii veniturilor acestei secţiuni a unei populaţii privilegiate pe parcursul ultimilor 35 de ani.
Ceea ce au descoperit cercetătorii este contrar tuturor declaraţiilor mediatice care se axează pe un grup de celebrităţi din industria de divertisment şi pe sportivii de top care au venituri de şapte-opt cifre. În realitate, mai mult de şaizeci la sută din persoanele cu venituri de top sunt manageri şi şefi ai societăţilor financiare şi a unor corporaţii. Unsprezece la sută sunt avocaţi şi moguli imobiliari. Celebrităţile alcătuiesc doar trei procente.
Studiul arată în detaliu schimbarea enormă care a avut loc în structura socio-economică a SUA în ultimii 35 de ani. În această perioadă, cota din nivelul naţional care a revenit unei zecimi de procent a populaţiei s-a mărit de patru ori şi a crescut de la 2,5 la sută din venitul naţional din 1975 la 10,4 la sută în anul 2008.
Cota care revine acelei 0,1 la sută a persoanelor cu venituri de top a crescut de cinci ori în aceeaşi perioadă, de la 0,85 la sută la 5,03 la sută. Se poate estima aproximativ că cei bogaţi dintre cei mai bogaţi, aproximativ 15.000 de oameni, au un venit mediu anual de 27 de milioane de dolari SUA.
Salariile aflate în continuă creştere şi avantajele pe care le au directorii executivi ai corporaţiilor sunt departe de a fi doar un "abces", adică un neg pe faţă. Ele sunt principala forţă motrică a acestei inegalităţi economice care se extinde.
Venitul directorilor de companii a crescut în ultimii 35 de ani de patru ori şi a ţinut pasul cu veniturile acelei 0,1 la sută a persoanelor din top.
Angajaţilor şi managerilor care reprezintă aproximativ şaizeci la sută din acest top de 140 .000 de contribuabili le revine şaptezeci la sută din veniturile obţinute de cei super-bogaţi în ultimii 35 de ani.
În rezumatul publicat de Washington Post se spune: "Aceştia nu sunt doar angajaţi ai firmelor de pe Wall Street. Ei provin de la companii din diferite industrii, cum ar fi afacerile cu produse lactate."
Cu alte cuvinte, aceasta nu este doar o consecinţă a profiturilor spectaculoase de pe pieţele financiare, ci un fenomen care a infectat întreg mediul de afaceri din SUA.
Pentru a ilustra schimbarea, Washington Post a prezentat profilul a doi şefi: şeful actual al Dean Foods şi a predecesorului său de acum patruzeci de ani.
Gregg L. Eagles, actualul şef, câştigă de zece ori mai mult ca predecesorul său, Kenneth J. Douglas (care ar câştiga la valoarea actuală a dolarului un milion de dolari pe an). El locuieşte într-o casă de şase milioane de dolari aflată într-o suburbie populată din Dallas, deţine o reşedinţă de vacanţă în apropiere de Vail (Colorado), este membru a patru cluburi de golf şi călătoreşte într-un avion în valoare de 10 milioane de dolari care aparţine firmei.
Şeful acestei companii, care se află printre cele 500 de firme enumerate de revista Fortune ca fiind companii de top, are acum un venit de zece ori mai mare. În conformitate cu Washington Post ", venitul pe oră al persoanelor care prelucrează, pasteurizează şi ambalează laptele în respectiva companie de produse lactate a scăzut în termeni reali cu nouă la sută."
Acest lucru ilustrează tendinţa generală din economie: în timp ce veniturile celor bogaţi au crescut de patru ori, standardele de trai al oamenilor muncii au stagnat sau au scăzut.
Inegalitatea din Statele Unite întrece toate celelalte ţări industriale avansate din Europa şi Asia, principalii sai rivali de pe piaţa mondială.
În ceea ce priveste inegalitatea, SUA se situează pe acelaşi loc cu unele dintre ţările subdezvoltate cele mai sărace. Inegalitatea din Camerun, Coasta de Fildeş şi Uganda este doar cu puţin mai mare decât cea din SUA.
Datele prezentate de Bakija, Heim şi Cole se bazează pe date colectate din declaraţiile fiscale care au fost depuse până în 2008. Prin urmare, acestea nu reflectă impactul prăbuşirii de pe Wall Street din septembrie 2008 şi nici a prăbuşirii ulterioare a economiei mondiale şi a SUA sau a tranziţiei spre cea mai mare recesiune de la Marea Depresie încoace.
Inegalitatea economică a fost exacerbată de creşterea ulterioară a stocului de capital care a recuperat cele mai multe dintre pierderile sale, de nivelul record de profituri realizat de corporaţii şi salariile directorilor acestora, de declinul în curs de desfăşurare al salariilor reale şi crearea unei armate permanente de 15 milioane de şomeri.
Există multe lecţii politice care pot fi deduse din aceste cifre. Se pot cita contradicţii aproape nelimitate între auto-îmbogăţirea obscenă a elitei conducătoare din SUA şi numărul tot mai mare a locurilor de muncă pierdute, a sărăciei, a locuinţelor confiscate, a celor fără adăpost, a foametei şi a bolilor rămase netratate.
Un studiu realizat de Universitatea din Washington a raportat săptămâna trecută că speranţa de viaţă, în special în rândul femeilor, a scăzut şi că SUA a alunecat de pe locul 20 pe locul 37 în statistica internaţională a ultimilor zece ani.
Însă prima concluzie ce trebuie trasă este aceasta: ceea ce în SUA este realitatea vieţii publice - disputele politice între democraţi şi republicani - este politica a zece la sută din populaţia de top. Prin urmare, accentul se pune exclusiv pe reducerea deficitelor bugetare, o cerere venită mai ales de la managerii de fonduri de pe Wall Street, în timp ce nevoile a milioane de oameni pentru locuri de muncă decente şi servicii sociale, cum ar fi educaţia şi sănătatea, sunt ignorate.
Cele două partide recunoscute în mod oficial reprezintă numai pe cei a căror cotă din venitul naţional a crescut constant în ultimile trei decenii. Ambele partide apără sistemul capitalist de profit, iar politica lor serveşte doar creşterii tot mai mari a inegalităţii sociale care cuprinde între timp toate sectoarele societăţii americane.
Statele Unite ale Americii nu este o democraţie în adevăratul sens al cuvântului , ci un guvern al celor bogaţi, sprijinit de cei bogaţi şi pentru cei bogaţi. Nu se poate găsi nici o soluţie la problemele oamenilor muncii din SUA şi din întreaga lume dacă nu se începe cu exproprierea averii uriaşe a acestui strat social.
Excluderea majorităţii covârşitoare a populaţiei americane de la posibilitatea de a influenţa politica consolidează exploatarea lor economică şi socială. Într-un moment în care criza economică globală se adânceşte şi la nivel mondial se înregistrează o tendinţă revoluţionară a oamenilor muncii, această condiţie nu poate fi menţinută pe termen nedefinit.
Clasa muncitoare americană va interveni în procesul politic, iar acest lucru va schimba atât politica americană, cât şi cea globală în mod irevocabil. Pentru a-şi apăra interesele independente de clasă, oamenii muncii trebuie să lupte pentru un program socialist şi internaţionalist şi să construiască o mişcare de masă independentă politic pentru a pune capăt dominaţiei elitei financiare.
FB_Addon_TelNo{ height:15px !important; white-space: nowrap !important; background-color: #0ff0ff;}