La 40 de ani de la apariţia lor în presă, Washington dă publicităţii “Pentagon Papers”

De Bill Van Auken
18 iunie 2011

Lansarea oficială a Documentelor Pentagonului (“ Pentagon Papers “) din Arhiva Naţională a SUA de luni, la 40 de ani după ce acestea au fost sustrase şi publicate, subliniază schimbarea profundă spre dreapta a mass-mediei şi a întregii clase politice în decadele care au urmat.

Publicarea la data de 13 iunie 1971 de către New York Times a unei prime tranşe a documentelor top-secrete a jucat un rol semnificativ în însufleţirea unei opoziţii masive faţă de războiul din Vietnam.

Documentele au servit ca un rechizitoriu nu numai al administraţiei republicane a lui Richard Nixon, dar şi a administraţiilor democrate care au precedat-o, mai ales cea a lui Lyndon B. Johnson.

Cele 7.000 de pagini - oficial cunoscute sub numele de “Report of the Office of the Secretary of Defense Vietnam Task Force,” scris sub comanda secretarului Apărării din acea vreme, Robert McNamara - au reprezentat un studiu intern exhaustiv a politicilor care au condus SUA la războiul din Vietnam şi la creşterea progresivă a acestuia.

Impactul principal al raportului a fost expunerea sistematică a minciunilor numite de administraţii succesive, minciuni legate de motivele pentru care intervenţia americană se desfăşura în Asia de Sud.

Documentele au expus drept fraudă aşa-numitul incident din golful Tonkin, pretextul dat de Johnson pentru a obţine o rezoluţie a Congresului care îi acorda un cec virtual gol pentru războiul din regiune. Ele au mai stabilit că Johnson a minţit în timpul campaniei pentru alegerile din 1964 cu privire la afirmaţia că nu va "căuta un război mai larg" în Vietnam. El elaborase deja planuri pentru a trimite mai multe trupe şi pentru a bombarda Vietnamul de Nord.

Raportul a relevat, de asemenea, şi atentatele secrete cu bombă din Cambodgia şi Laos, precum şi raiduri de coastă împotriva Vietnamului de Nord. Ele au mai expus complotul administraţiei lui John F. Kennedy de a-l răsturna de la putere pe conducătorul sud-vietnamez Ngo Dinh Diem în perioada premergătoare asasinării sale în 1963 printr-o lovitură de stat militară.

Impactul acestor revelaţii a fost mărit de răspunsul administraţiei Nixon care a desfăşurat o acţiune cvasi-dictatorială pentru a obţine un ordin judecătoresc prin care să oprească publicarea de către New York Times a unor alte tranşe ale acestui document. A fost prima dată în istoria Statelor Unite când guvernul federal a intervenit pentru a restricţiona publicaţiile unui ziar. În termen de numai două săptămâni, ordinul a fost răsturnat de către Curtea Supremă a SUA.

Daniel Ellsberg, un fost oficial al Pentagonului care a sustras şi a dat raportul celor de la Times, a fost persecutat. Aşa-numita unitate de instalatori, a cărei intervenţie la Watergate a dus la căderea lui Nixon trei ani mai târziu, a fost trimisă să pătrundă în birourile psihiatrului lui Ellsberg cu speranţa de a găsi informaţii incriminatoare. Mai târziu s-a aflat că administraţia a angajat o bandă de cubanezi "activi" ai CIA cu scopul de a -l pune în "incapacitate" sau a-l asasina pe Ellsberg. Aceste acte de abatere publică brută au împiedicat Departamentul de Justiţie să-l urmăresca penal pe Ellsberg.

Ellsberg, acum în vârsta de 80 de ani, a privit cu dispreţ dezvăluirea Documentelor Pentagonului aflate în Arhiva Naţională. El a subliniat că practic, toate materialele au fost la dispoziţia publicului timp de aproape 40 de ani, iar faptul că au fost ţinute până în prezent clasificate sunt o mărturie a motivelor nelegitime care stau la baza secretului de stat.

"Ceea ce trebuie dat publicităţii luna aceasta sunt Documentele Pentagonului referitoare la Irak şi Afganistan (şi Pakistan, Yemen şi Libia)", a scris Ellsberg.’

Într-un interviu acordat postului CNN, Ellsberg a remarcat faptul că crimele comise împotriva sa acum 40 de ani de către administraţia Nixon ar putea fi acum efectuate sub acoperirea legii de către Casa Albă condusă de Obama.

"Au fost incluse devastarea biroului fostului meu psihanalist ... spionarea fără mandat, folosirea CIA-ul împotriva unui cetăţean american pe teritoriul SUA şi autorizarea de către Casa Albă a unei echipe care să "mă imobilizeze în totalitate " (pe treptele Capitoliului pe 3 mai 1971)," a spus el. "Dar sub conducerea lui George W. Bush şi Barack Obama, cu legea “Patriot Act”, amendamentul la legea FISA şi (pentru echipa de intervenţie) ordinele executive ale preşedintelui Obama, toate au devenit legale."

Într-adevăr, Bradley Manning, care se presupune că a efectuat acte similare cu cele ale lui Ellsberg oferind Wikileaks sute de mii de documente care expun crimele de război ale SUA în Irak şi Afganistan, precum şi conspiraţii diplomatice la nivel mondial - a fost reţinut fără proces pentru mai mult de un an. O mare parte din acel timp el a fost supus izolării şi unor condiţii care echivalează cu tortura mentală.

Administraţia Obama continuă războaiele din Afganistan şi Irak lansate cu ajutorul minciunilor de administraţia Bush şi a lansat noi războaie de agresiune ilegale în Libia şi Yemen.

Într-un editorial din 1971 New York Times a comentat privind victoria sa împotriva Curtii Supreme în cazul Documentelor Pentagonului astfel: "Noi credem că semnificaţia cea mai profundă constă în concluzia implicită şi imposibil de evitat că poporul american are dreptul prezumtiv de a fi informat cu privire la deciziile politice ale guvernului său."

Proprietarii şi redactorii de la Times au repudiat în ultimul deceniu în totalitate acest "drept prezumtiv". În timpul pregătirii invaziei americane din Irak, ziarul a devenit o unealtă critică care a transmis minciunile despre "armele de distrugere în masă" folosite pentru a justifica războiul.

Înclinându-se la cerinţele lui Bush de la Casa Albă, editorii ziarului au suprimat timp un an un articol care expunea operaţiuni ilegale de spionaj intern executate de către Agenţia Naţională de Securitate. Acestă auto-cenzură a împiedicat ca revelaţiile să fie date publicităţii înainte de alegerile prezidenţiale din 2004, contribuind astfel la realegerea lui Bush.

Ca răspuns la dezvăluirea documentelor clasificate de către cei de la WikiLeaks, Times s-a lăudat cu rolul său de "portar", colaborând cu Casa Albă şi alte agenţii din SUA pentru a determina ce informaţii ar trebui să rămână ascunse poporului american. Bill Keller, editorul executiv de la Times a declarat că dreptul "de a nu publica" este la fel de important pentru ziar ca dreptul de a publica.

Din cadrul elitei conducătoare americane şi a mass-mediei corporative nu mai este dispus aproape nimeni să lupte pentru apărarea principiilor despre care a fost vorba în Documentele Pentagonului, cu 40 de ani în urmă. Condiţiile de inegalitate socială fără precedent din Statele Unite şi dominaţia vieţii economice şi politice de către o aristocraţie financiară şi corporativă sunt incompatibile cu presa liberă pentru care contează alte drepturi democratice de bază.

La aniversarea a 40 de ani de la dezvăluirea Documentelor Pentagonului, pe lângă putrefacţia proceselor democratice, mai există şi un alt fenomen demn de remarcat: dispariţia mişcării anti-război care a fost un factor semnificativ în viaţa politică nu numai în timpul razboiului din Vietnam, dar şi în anii care au urmat.

În Statele Unite, domeniul de aplicare politic al acestei mişcări a fost întotdeauna limitat la orientarea grupurilor de protest din clasa de mijloc spre Partidul Democrat. Începând cu 1990, această orientare a dus la o integrare tot mai profundă în acest partid şi la o adaptare din ce în ce mai explicită la imperialism.

Sub administraţia Clinton, mişcarea şi-a găsit expresie în sprijinul acordat de o parte importantă a acestui strat socio-politic intervenţiilor SUA în Bosnia şi Kosovo. În acest scop a fost îmbrăţişat sloganul imperialist al "drepturilor omului" şi o indiferenţă intenţionată faţă de rolul jucat de imperialism în dezmembrarea Iugoslaviei de-a lungul liniilor sale etnice.

Clasa de mijloc care cândva a fost de stânga a sprijinit în mare parte alegerea lui Obama şi a întors spatele protestului. Ea şi-a asumat rolul de a influenţa populaţia spre alegerea "candidatului schimbării" şi, în acest proces, de a-şi asigura o existenţă mai confortabilă pentru ea însăşi. Acest proces a atins apoteoza în cazul Libiei. Aici se duce un război în stil colonial pentru a cuceri o ţară bogată în petrol, iar războiul este din nou promovat pe motivul cinic al "drepturilor omului".

Patruzeci de ani după lansarea iniţială a Documentelor Pentagonului, apărarea drepturilor democratice şi lupta împotriva războiului poate fi purtată doar prin mobilizarea politică independentă a clasei muncitoare, pe baza unei perspective socialiste şi internaţionaliste.