Datorită unei rate de creştere economică rapidă, China a părut în ultimii trei ani a evita cea mai gravă criză economică mondială din 1930 încoace. Cu toate acestea, tocmai mijloacele utilizate de Beijing pentru a preîntâmpina criza - credite ieftine şi pachete de stimulente uriaşe - au generat datorii neperformante care ameninţă să creeze în China şi pe plan internaţional o noua instabilitate financiară şi economică.

Datoria este centrată în guvernele locale care s-au împrumutat masiv pentru a investi în bunuri şi infrastructură. Primele statistici realizate vreodată de Oficiul Naţional de Audit (NAO) asupra datoriei publice locale care au fost date publicităţii la sfârşitul lunii iunie au constatat datoriile ameţitoare de 10,7 miliarde de yuani sau 1,65 trilioane de dolari - echivalentul a aproximativ 27 la sută din PIB-ul ţării în 2010.

Agenţia internaţională de rating Moody's a apreciat săptămâna trecută ca totalul datoriei este cu 540 de miliarde de dolari mai mare decât cifra indicată de NAO, datoriile neperformante fiind estimate la 8-12 la sută din total. Moody's a avertizat că, în absenţa unui plan care să ţină în frâu datoriile publice locale, perspectivele sale asupra creditelor băncilor din China au potenţialul de a deveni negative.

Victor Shih, un expert SUA în datoria administraţiei publice locale din China, pretinde că totalul ar putea fi chiar mai mare, de 15,4 – 20,1 de mii de miliarde de yuani sau 40 - 50 la sută din PIB-ul Chinei în 2010. Mai mult decât atât, el a declarat pentru New York Times: "Cele mai multe dintre entităţile guvernamentale care împrumută nu pot face nici măcar plata dobânzilor pentru acele împrumuturi."

Cheltuielile masive ale administraţiei publice locale au contribuit la speculaţiile de pe piaţa imobiliară, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la proprietăţi şi la un surplus imens al fondului locativ. În ultimul deceniu, preţurile proprietăţilor în centrul de dezvoltare din Shanghai au crescut de aproape patru ori. În Guangzhou ele s-au triplat. Într-un raport din acest an al Băncii de Investiţii Credit Suisse, Wuhan a fost identificat ca fiind unul dintre "cele 10 oraşe de top (ale Chinei) care trebuie evitate" şi s-a explicat că ar fi nevoie de opt ani doar ca să se vândă stocul de locuinţe existente acum.

Criza datoriei publice locale este un produs direct al răspunsului dat de Beijing la criza financiară globală care a izbucnit în 2008. Încetinirea puternică a exportului din China către celelalte pieţe - SUA, Europa şi Japonia - a dus la pierderea rapidă a 23 de milioane de locuri de muncă. Temându-se de nelinişte socială, regimul chinez a aplicat un program de stimulare de 4 miliarde de yuani pentru a menţine creşterea economică. S- au recuperat doar 1, 2 miliarde de yuani, restul fiind lăsat autorităţilor locale şi întreprinderilor de stat pentru finanţări.

Rezultatul a fost o orgie a împrumuturilor. Deoarece emiterea directă de obligaţiuni nu le-a fost permisă, autorităţile locale au înfiinţat societăţi de investiţii ca să se împrumute de la băncile de stat. Însă banii nu au intrat în spitale publice sau în şcolile unde aceştia erau necesari, ci în proiecte imobiliare şi de infrastructură. Beijingul a încurajat lucrul acesta promovând funcţionarii pe baza statisticilor locale ale creşterii economice.

Cifrele datoriei publice locale modifică dramatic imaginea finanţelor publice a Chinei. Datoria guvernului central se ridică la mai puţin de 20 la sută din PIB, fiind mult mai mică decât nivelurile datoriei publice din Statele Unite şi Europa. Cu toate acestea, după cum a subliniat academicianul american Minxin Pei într-un articol recent, "bomba datoriei din China ticăie". Dacă datoriile publice locale şi a ale datorii vor fi luate în considerare, totalul datoriei din China sare la 70-80 la sută din PIB.

Beijingul a luat măsuri pentru a restrânge creditarea, ceea ce va face şi mai dificil pentru guvernele locale să restituie împrumuturile. Aproximativ jumătate din acestea trebuie achitate în următorii doi ani. Un raport recent al Băncii de Investiţii UBS a prezis că societăţile locale publice de investiţii ar putea genera în următorii câţiva ani până la 460 de miliarde de dolari din împrumuturi neachitate. În cazul în care guvernul central este forţat să salveze băncile şi autorităţile locale, creşterea economică care deja este încetinită va scădea probabil şi mai mult.

În trecut, finanţele guvernului local chinez aproape că nu ar fi fost menţionate deloc în presa financiară internaţională. Însă măsura de dependenţă a capitalismului global faţă de creşterea economică din China face ca nivelul datoriilor ei să provoace îngrijorare cu privire la implicaţiile pentru economia mondială.

Nivelurile ridicate de creştere economică au catapultat China în ultimele două decenii de pe locul zece din topul economiilor, pe locul al doilea. Potrivit unui raport al Academiei Chineze de Ştiinţe Sociale din luna aprilie anul trecut, China a contribuit cu mai mult de 30 la sută la creşterea economica globală. Deoarece SUA, Japonia şi Europa stagnează, orice încetinire a economiei chineze va amplifica actuala criză economică globală. Marii producători de mărfuri, cum ar fi cei din Australia şi Brazilia, vor fi afectaţi primii.

Costurile unui eventual plan de salvare a guvernelor locale şi a băncilor chineze va fi impus inevitabil, într-un fel sau altul, asupra muncitorilor simpli, alimentând în continuare tensiunile sociale. După criza financiară din Asia din 1997-1998, Beijingul a fost obligat să sprijine sistemul bancar prin preluarea a 335 de miliarde de dolari în credite neperformante de la băncile majore de stat. Pentru a plăti salvarea, regimul a privatizat întreprinderi de stat, desfiinţând peste 20 de milioane de locuri de muncă. Au fost eliminate totodată locuinţele sociale şi s-a instituit "taxa utilizatorului" în sănătate şi educatie. Toate acestea au crescut povara dusă de clasa muncitoare.

Criza curentă a datoriilor din China se află pe o scară mult mai mare. Orice încetinire economică va duce rapid la creşterea şomajului. Există deja o nemulţumire socială considerabilă datorită creşterii preţurilor. Indicele preţurilor de consum au crecut an de an cu 6,4 procente, ajungându-se acum la cea mai mare rata din ultimii trei ani. Produsele alimentare au crescut cu 14 la sută, carnea de porc cu 57 la sută. Sarcinile economice suplimentare au potenţialul de a declanşa ceva de care regimul s-a temut întotdeauna: o erupţie de rezistenţă şi de opoziţie din partea clasei muncitoare care a ajuns acum la 400 de milioane de oameni.

Creşterea continuă din China din ultimii trei ani a condus unii comentatori să speculeze că acesta oferă un model complet nou de dezvoltare economică. În realitate însă, China este implicată în aceleşi contradicţii ale capitalismului care au produs criza economică internaţională. Departe de a furniza o nouă sursă de putere pentru capitalismului mondial, China se dovedeşte a fi un gigant economic care are multe de ascuns.