Renunţarea peste noapte la urmărirea penală a fostului director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care a fost acuzat de viol este un eveniment care dezvăluie brusc şi neaşteptat starea vieţii politice. Acest fapt spune foarte mult despre procesul politic contemporan, precum şi despre metodele de provocare şi manipulare ale mass-mediei care sunt utilizate pentru a condiţiona opinia publică, mai ales în Statele Unite.
Întrebarea, dacă afirmaţia că Strauss-Kahn a agresat sexual o menajeră în camera sa de la Hotelul Sofitel din Manhattan va fi adusă vreodată în faţa unui juriu, este momentan deschisă. Martora şi-a pierdut toată credibilitatea după ce a admis în public că a minţit în faţa marelui juriu cu privire la evenimentele legate de presupusa agresiune, că a minţit în trecut în legătură cu o alta acuzaţie de viol şi că a discutat cu prietenul ei, un traficant de droguri închis, perspectivele unui câştig financiar de la acest caz.
Din momentul arestării lui Strauss-Kahn au existau motive care să ne tulbure legate de procesul în curs de desfăşurare în New York City. Arestarea a fost însoţită de o campanie mass-media frenetică care l-a declarat pe Strauss-Kahn vinovat. În frunte s-a aflat New York Times, a cărui editorialist Maureen Dowd l-a descris pe omul arestat ca pe un "satir salbatic, înflăcărat, plin de riduri şi bătrân." Biroul procurorului districtului din New York s-a grăbit pentru a obţine un act de acuzare înainte de efectuarea oricărei examinări serioase a probelor.
Strauss-Kahn a ocupat una din poziţiile cele mai critice ale capitalismului mondial. Fiind directorul general al Fondului Monetar Internaţional a avut ocazia de a veni în conflict cu politicile economice ale guvernului SUA. Se aştepta ca el să câştige nominalizarea Partidului Socialist Francez pentru alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an şi era favorit pentru a-l învinge pe Nicolas Sarkozy, presedintele de dreapta acum în funcţie. În termen de cinci zile de la arestarea sa, sub presiunea puternică a Statelor Unite, Strauss-Kahn a fost obligat să demisioneze de la FMI şi a fost înlocuit de un deputat american.
Aceasta nu a fost prima dată în ultimii ani, când o persoană importantă a fost plasată brusc în centrul unui scandal sexual prevestitor de furtună. În decursul politicii americane şi mondiale au existat repetate exemple de astfel de acuzaţii folosite în scopuri politice, pentru o răzbunare sau pentru a furniza un impuls definit, în general cu caracter de dreapta.
În punerea sub acuzare a preşedintelui Bill Clinton, forţele de ultra-dreapta au instigat şi au manipulat un scandal mass-media bazat pe sex care a vizat răsturnarea rezultatelor a două alegeri prezidenţiale. În martie 2008, guvernatorul de New York, Eliot Spitzer a fost forţat să demisioneze în primele etape ale crizei de pe Wall Street care a a fost declanşată de escrocherii financiare, deoarece el a încercat să le investigheze. Cel mai recent, fondatorul WikiLeaks Julian Assange a fost arestat şi ameninţat cu extrădarea în baza acuzaţiilor absurde de agresiune sexuală. Acuzaţiile au fost născocite de către cei care se opun expunerilor sale a crimelor de război americane din Irak şi Afganistan. Există şi o serie de exemple mai puţin semnificative.
La 14 mai, atunci când Strauss-Kahn a fost arestat, World Socialist Web Site a avut o abordare critică a campaniei mass-media, arătând că era imposibil să se cunoască deja faptele cauzei şi că în joc sunt probleme de principiu importante.
Noi am scris atunci : “Strauss-Kahn reprezintă prin poziţia sa de clasă, privilegiile şi opiniile sale tot ceea ceea ce World Socialist Web Site condamnă. Dar el este, de asemenea, o fiinţă umană şi, prin urmare, are drepturi democratice, inclusiv la un proces juridic adecvat şi prezumţia de nevinovăţie până la proba contrarie. Dacă privim însă la tratamentul de care a beneficiat Strauss-Kahn de la arestarea sa şi la raportele despre acest incident care au apărut în mass-media americană, pare că acolo această prezumţie nu există.”
Reprezentanţii tendinţelor liberale de stânga şi cele pseudo-socialiste din Statele Unite, cum ar fi revista Nation şi Organizaţia Internaţională Socialistă, au luat o poziţie diametral opusă. Ele au aderat la vânătoarea lui Strauss-Kahn de către mass-media, declarând fără a avea o dovadă reală că vinovăţia sa este un fapt şi argumentând strident ca avocaţi ai victimei.
În hotărârile lor politice, nu probele au fost factorii decisivi, ci identitatea victimei - o imigrantă din Afica de Vest şi mamă singură- precum şi natura sexuală a crimei comise. Ei au respins din start posibilitatea ca acest caz împotriva lui Strauss-Kahn să fie o manipulare pentru a servi scopurilor politice reacţionare.
Nimeni nu poate aborda astfel de acuzaţii într-un mod serios fără a ţine cont de contextul lor politic. Aceasta include posibilitatea reală - cum a fost, de exemplu, cazul în punerea sub acuzare a lui Clinton - ca scandalul sexual să fi fost conceput în mod deliberat ca o capcană politică pentru politicianul vizat.
WSWS a subliniat lucrul acesta în legătură cu cazul lui Strauss-Kahn, întrebându-se: “De ce ar fi o nebunie să credem că Strauss-Kahn are duşmani puternici care au mijloacele de a-i întinde o capcană sau cel puţin de a folosi o ocazie oferită pentru a-l anihila politic? Vă puteţi imagina că anchetatorii lui Strauss-Kahn nu îl vor întreba dacă nu există oameni care au un interes în a-l discredita? Sau că anchetatorii nu se vor uita la ce legături are acuzatoarea?”
Acum ştim că "legăturile acuzatoarei lui" includ o "logodnică" traficantă de droguri şi "prieteni" nedezvăluiţi care au depus mai mult de 100.000 dolari în numerar în conturile ei bancare, în patru state diferite. Mai multe probe, în special cu privire la conexiunile dintre aceste "legături" şi agenţiile guvernamentale atât din Statele Unite, cât şi Franţa, ar putea ieşi la lumină în timpul desfăşurării anchetei.
Chiar şi după ce presupusa victima a fost discreditată, liberalii şi feminiştii mai cer încă capul lui Strauss-Kahn. În timp ce recunoaşte că menajera este o "mincinoasă notorie", Maureen Dowd continuă să îl caracterizeze pe Strauss-Kahn în cronica de duminică din New York Times ca pe un "prădător". Ea a concluzionat că, în acest caz "vinovatul poate scapa des".
O cronică cu adevărat reacţionară a apărut în ziarul britanic liberal Guardian. Autoarea acestuia, Katrin Axelson, denunţâ orice sugestie că acţiunea împotriva lui Strauss-Kahn ar trebui să fie anulată. Răspunsul ei la demonstrarea faptului că presupusa victimă a minţit în mod repetat este: "Şi ce dacă?" Ea scrie: "Dar de ce este relevantă credibilitatea unei femei în cazul unei acuzaţii, atunci când cea a acuzatului nu este? Asta înseamnă că o acuzaţie de viol poate fi demisă?"
Implicaţia aceastei poziţii pentru drepturile democratice este uimitoare. Axelson scrie ca şi când cel de-al patrulea, al cincea, al şaselea, al şaptelea şi al optulea amendament la Constituţia SUA nu ar exista. Luptele lungi şi amare pentru a proteja persoanele fizice de la urmărirea penală şi răzbunarea nedreaptă venită din partea statului nu contează pentru ea.
În ceea ce o priveşte Axelson, oricine este acuzat de viol nu ar trebui să aibă permisiunea de a contesta credibilitatea acuzaţiei ce i se aduce. Nu mai rămâne nimic din prezumţia de nevinovăţie. D-na Axelson nu pare să ştie şi cu siguranţă nu-i pasă, că sarcina organelor de urmărire penală în cazul unei acuzaţii este de a dovedi vinovăţia inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă. Pentru Axelson şi ai ei, acuzaţia de viol este o auto-validare mai presus de toate criticile.
Ca scriitoare, d-na Axelson este lipsită de efect. Dar ea reprezintă un mediu social destul de variat, compus din mai multe secţiuni afluente al clasei de mijloc superioare care se scaldă în diferite forme de identitate politică - fixate pe criterii de sex, sexualitate, etnie sau rasă - şi care servesc ca o manta pentru interesele de clasă egoiste şi reacţionare.
Elita conducătoare a învăţat cu mult timp în urmă cum să cultive şi să exploateze interesele sociale înguste ale acestor straturi de clasă mijlocie superioară pentru a-şi atinge propriile sale interese. Este doar o chestiune de a ridica anumite probleme importante legate de "identitatea" personală pentru a le alinia în spatele iniţiativelor economice şi politice importante pentru stăpânii capitalului financiar.