Oraşele din Egipt au fost martore la sfârşit de săptămână la cele mai mari demonstraţii de la luptele revoluţionare din 11 februarie care au forţat demisia dictatorului sprijinit de SUA, Hosni Mubarak. În pieţele publice au avut loc proteste, inclusiv sit-in-uri nenumărate asemeni celor care l-au alungat pe Mubarak de la putere. Din toate a reieşit opoziţia crescândă faţă de Consiliul Suprem al Forţelor Armate (SCAF)a juntei militare care l-a înlocuit pe Mubarak.

Printre cei s-au alăturat protestelor au fost şi muncitorii grevişti de la mai multe centre industriale critice din Egipt, inclusiv de ka Canalul Suez şi de la fabricile de textile din Mahalla.

O cauză cheie a furiei publice este faptul că SCAF apară funcţionarii regimului Mubarak şi că poliţia a închis sau a ucis protestatari. În replică, SCAF a adoptat o lege privind interzicerea grevelor şi protestelor care dăunează economiei, judecând şi condamnând aproximativ 7000 - 10.000 de civili în tribunale militare.

Până în prezent, doar un singur ofiţer de poliţie a fost condamnat pentru atacurile asupra protestatarilor din timpul protestelor anti-Mubarak în care au fost ucişi aproximativ 1.000 de protestatari neînarmaţi. Ofiţerul a fost condamnat în absenţă, iar sentinţa nu poate fi executată. Eliberarea pe cauţiune a ofiţerilor de poliţie acuzaţi de uciderea a 17 protestatari din Suez a dus la proteste şi la o încercare a populaţiei de a lua cu asalt sediul poliţiei.

Sute de mii de oameni au mărşăluit în Cairo spre Piaţa Tahrir care este ocupată din 29 iunie de protestatari. Forţele de securitate SCAF nu au fost prezente în piaţă. Securitatea a fost asigurată de către protestatari. Ei au organizat o serie de puncte de control de protecţie pentru a preveni infiltrarea poliţiei şi au păzit, de asemenea, Muzeul Egiptean din Piaţa Tahir care anterior fusese jefuit.

Protestatarii din Piaţa Tahrir din Cairo au scandat lozinci împotriva SCAF şi a liderului acesteia, feldmareşalul Mohamed Hussein Tantawi. Lozincile au inclus: "Tantawi este Mubarak şi Mubarak este Tantawi", "Poporul vrea căderea feldmaresalului","Poporul vrea căderea regimului", "Revoluţie până la victorie", "Revoluţia pe toate străzile din Egipt." Alte lozinci au fost îndreptate împotriva Statelor Unite şi Israel.

Protestatarii au solicitat, de asemenea, şi executarea lui Mubarak care acum locuieşte sub pază militară într-un conac din staţiunea Sharm el-Sheikh , dar şi o epurare a mass-mediei şi a Ministerului de Interne.

Un lucrător pe nume Ahmed a vorbit cu WSWS în Piaţa Tahrir: "Sunt aici astăzi pentru că revoluţia trebuie să continue. L-am dat jos pe Mubarak, dar sistemul de corupţie este încă la putere. Nimic nu s-a schimbat. Însă lupta noastră va continua.

Am chiar sentimentul că astăzi este din nou 25 ianuarie [prima zi a protestelor în masă împotriva lui Mubarak]. Lozincile şi cererile noastre sunt aceleaşi, noi doar am înlocuit numele Mubarak cu Tantawi. Pentru mine, revoluţia se va sfârşi doar atunci când avem o democraţie reală, când toată lumea are un loc de muncă şi drepturi sociale şi pot trăi cu demnitate."

O tânară protestatara a spus celor de la WSWS: "Noi protestam între timp de mai mult de cinci luni, dar totul este neschimbat sau chiar mai rău decât înainte. Problema este Consiliul Suprem al Forţelor Armate. Generalii lui Mubarak sunt acum noii dictatori şi ei fac totul pentru a opri revoluţia.

Am fost în faţa Ministerului de Interne atunci când ne-au atacat pe 28 iunie. Ei au folosit gaze lacrimogene împotriva noastră, şi, de asemenea, şi un alt gaz chiar mai periculor, care cauzează cancer. Este acelaşi gaz pe care îl folosesc acum şi împotriva protestatarilor din Grecia. Toate au fost făcute în Statele Unite. În viitor, ei sunt gata să folosească violenţa chiar şi mai mare împotriva noastră . Din moment ce au preluat puterea au arestat deja mai mult de 10.000 de activişti şi alţi civili şi i-au trimis la tribunale militare."

Întrebată despre opiniile ei referitoare la noului regim, ea a spus: "SCAF este o extensie a sistemului Mubarak şi, de asemenea, a Statelor Unite. Ei lucrează împreună cu armata pentru a opri revoluţia şi pentru a proteja interesele lor economice şi politice din regiune." Ea a adaugat,"Socialismul sună foarte rezonabil pentru mine. Putem vedea peste tot că sistemul capitalist este într-o mare criză şi că nu funcţionează deloc."

Partidele politice existente care au fost prezente în Piaţa Tahrir sunt tot mai confuze şi se tem de tensiunile profunde dintre clasa

muncitoare şi junta SCAF. Potrivit unui raport din Daily News Egipt, Coaliţia Tineretului Revoluţionar a încercat să blocheze discuţiile legate de probleme politice, cerând ca partidele politice sâ nu se identifice cu ei , căci acestea " nu pun interesele naţiunii mai sus decât ale lor".

Frăţia Musulmană de dreapta, care iniţial a intenţionat să boicoteze protestele, a trimis o delegaţie la protestul din Piaţa Tahrir. În cadrul discuţiilor din Piaţa Tahrir, aceştia au subliniat sprijinul lor pentru armată şi pentru regim. Delegaţia a plecat la ora 6 pm, declarând că ei nu vor participa la sit-in-urile în curs de desfăşurare din Piaţa Tahrir sau în alte oraşe din Egipt.

Sute de mii de protestatari au mărşăluit, de asemenea, în oraşul-port mediteranean din Alexandria, blocând bulevardul Corniche de la malul mării, ducând cu ei pari de care au spânzurat manechine înfăţişându-l pe Mubarak. Ei s-au adunat la moscheea Qaed Ibrahim, cerând răzbunare pentru protestatarii uciţi în timpul protestelor anti-Mubarak. Demonstranţii din Alexandria au declarat că încheie pregătirile logistice pentru un sit-in pe durată nedeterminată în Piata Saad Zaghloul din Alexandria şi în zona din jurul moscheii Qaed Ibrahim.

Mişcarea se răspândeşte în mod clar în toată ţara. Ziarul egiptean Al Ahram a raportat că mii de protestatari au participat la sit-in-uri deschise nu numai în Cairo şi Alexandria, dar, de asemenea, şi în Suez, Port Said şi Asiut. Ziarul a raportat manifestaţii în masă în Damietta şi în oraşele din Damanhour şi Hamidi Naga din centrul Egiptului.

În centrul textil din Mahalla El Kobra, muncitorii au mărşăluit din Piata El Bandar spre Piaţa Revoluţiei ducând bannere pe care scria: "Atentie! Revoluţia îşi pierde răbdarea". Ei au cerut eliberarea din funcţie a ministrului de Interne Mansour El Eissawy şi judecarea rapidă a tuturor membrilor vechiului regim.

Rapoartele din presa internaţională se concentrează tot mai mult pe acţiunile colective care au loc la Canalul Suez, o cale navigabilă care conectează Marea Mediterană de cea Roşie. Acest canal controlează schimburile comerciale între Orientul Mijlociu şi Asia şi face legatura spre vest, către pieţele europene şi SUA. Canalul Suez generează pentru Egipt 1,2 miliarde USD în venituri anuale, iar autoritatea Canalului Suez realizează profituri anuale de 100 milioane dolari. Cu toate acestea, cei 18.000 de muncitori angajaţi, în special cei care lucrează pentru filiale - sunt prost plătiti, câstigând doar 130 dolari pe lună.

Muncitorii de la filialele Canalului Suez sunt în grevă de trei săptămâni. Ei cer o creştere salarială de 40 la sută, o mărire anuală a salariului cu 7 la sută şi "o viaţa corespunzatoare şi asigurări medicale." Ei cer, de asemenea, eliberarea a cinci muncitori colegi care se confruntă cu un proces militar datorită participării la demonstraţii. Cel de-al treilea comandant al armatei egiptene, generalul Mohammed Farid a refuzat până în prezent să ţină cont de cererile muncitorilor.

Pe 2 iulie, muncitorii de la Canalul Suez au întrerupt temporal energia electrică a unei mari părţi a oraşului Suez şi a oraşului Port Tawfiq, aflat la capătul sudic al canalului. Emad El Sadeq, un tehnician de la Suez Canal Shipyards, a declarat pentru McClatchy Newspapers: "Nu am tăiat cablurile, deşi am fi putut. Am avut doar să le arătăm cam ce putem face."

Un alt tehnician, Hamdy Saleh, a adăugat: "Cum aş putea să-mi întreţin familia? Am o fiica şi o sprijin, de asemenea, şi pe mama mea. Sunt scârbit." Vorbind despre întreruperea de curent, el a spus: "De data aceasta a fost paşnică, însă data viitoare vom distruge docul plutitor şi vom bloca canalul cu totul."