Română

O primă impresie a unui stat poliţienesc

Evenimentele din Marea Britanie care au avut loc în ultimele douăsprezece zile ar trebui să fie un avertisment clar pentru clasa muncitoare britanică şi internaţională. Represiunea de stat şi isteria de dreapta cu care clasa conducătoare a răspuns la revolta tinerilor din Londra şi din alte oraşe arată pregătirile acesteia pentru o formă de guvernare asemănătoare unui stat poliţienesc.

 

Cauza revoltei a fost executarea de către poliţie a lui Marc Duggan - un negru de 29 de ani, tată a patru copii din Tottenham, în nordul Londrei. Două zile mai târziu s-a ajuns la un atac neprovocat al poliţiei asupra unui protest paşnic împotriva asasinării acestuia. De atunci au trecut aproape paisprezece zile fără ca ofiţerul de poliţie responsabil să fie anchetat sau tras la răspundere pentru această crimă.

 

În schimb, elita politică - care a permis jefuirea fondurilor publice pentru salvarea băncilor şi a celor super-bogaţi şi care a muşamalizat scandalul interceptărilor telefonice care implică imperiul mediatic al lui Rupert Murdoch - încearcă să creeze o atmosferă de linşaj justiţiar împotriva "criminalităţii" şi "imoralităţii" tinerilor din clasa muncitoare.

 

Susţinut cu entuziastm de Partidul Laburist, premierul David Cameron şi guvernul său liberal-conservator a lansat împotriva tulburărilor sociale o represiune de stat brutală şi a autorizat utilizarea tunurilor de apă şi a gloanţelor de plastic, cât şi o posibilă intervenţie a armatei.

 

Drepturile fundamentale democratice sunt pur şi simplu aruncate peste bord. Prezumţia de nevinovăţie nu se mai aplică. Poliţia efectuează arestări în masă cărora le urmează procese de ochii lumii în instanţele de judecată, instanţe care acţionează în mod direct în numele autorităţilor.

 

În timpul raidurilor din capitală şi din alte oraşe au fost arestate aproximativ 3.000 de persoane, majoritatea cu vârste cuprinse între şaisprezece şi douăzeci de ani. Poliţia a spart uşile unor locuinţe private pentru fapte care sunt în principal contravenţii minore . Mass-media publică zilnic numele şi fotografiile unor tineri care nu au fost încă puşi sub acuzare, ca să nu mai vorbim găsiţi vinovaţi. Inculpaţilor minori, unii de doar unsprezece ani, le-a fost luat dreptul la anonimat.

 

Preşedintele unui tribunal din Londra a declarat că judecătorii pot "ignora regulile" privind normele de condamnare, urmând “directiva” de la guvern - informaţie care i-a scăpat din greşeală. Peste 1.500 de oameni au fost târâţi până în prezent în ​​faţa instanţelor care, în unele cazuri, au lucrat 24 de ore. De îndată ce formalităţile au fost finalizate, chiar şi în cazuri în care nici un avocat nu a fost prezent, au fost puse în aplicare cele mai aspre şi răzbunătoare hotărâri judecătoreşti.

 

Deşi mulţi dintre cei acuzaţi nu au avut antecedente, la două treimi dintre ei li s-a refuzat eliberarea pe cauţiune. Mamele şi femeile gravide au fost băgate în închisoare pentru şase luni pentru că au fost prinse cu bunuri furate. Un student respectabil a fost închis pentru furtul unei sticle de apă în valoare de 3,50 lire sterline.

 

Aceştia sunt doar primii dintre cei care se confruntă cu o judecată sumară. Sute de tineri rămân luni de zile în custodie pentru a fi ulterior duşi în faţa instanţelor penale. Îi aşteaptă sancţiuni draconice de până la zece ani de închisoare pentru implicarea într-o revoltă violentă.

 

Pe ordinea de zi este pedeapsa colectivă. S-a ajuns deja şi la represalii împotriva membrilor de familie a celor presupuşi a fi implicaţi în tulburări. Mamelor şi copiilor li se iau locuinţele sociale fără dovada unei vinovăţii. Se preconizează că oamenilor care au fost implicaţi în revoltă li se va tăia asistenţă socială, chiar dacă aceştia nu sunt vinovaţi de vreun delict.

 

Săptămâna trecută s-a anunţat că în timpul revoltelor din Londra poliţia a pătruns în cadrul reţelelor sociale criptate, ceea ce i-a permis accesul la telefoanele mobile şi sms-urile a sute de oameni. S-a pregătit chiar şi închiderea Blackberry-urilor şi a mesajelor de pe Twitter. În acelaşi timp, în scopul de a avea acces la comunicaţiile electronice, guvernul a pus în joc MI5 şi GCHQ, giganticul centru de monitorizare naţională.

 

Este vorba despre aceeaşi clasă conducătoare care înalţă un imn reţelelor sociale atunci când vine vorba de a submina guvernele altor ţări, dacă lucrul aceasta se potriveşte intereselor lor de politică externă. Ea a sprijinit revoluţia "Twitter" din Iran, ca parte a proiectelor sprijinite de eforturile SUA de a-l răsturna pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad şi de a instala un regim pro-occidental. Pe teren propriu însă, ea răspunde fără milă la orice formă de comunicare care nu este controlată de stat.

 

Totul este legitimat de faptul că tineretul din clasa muncitoare este etichetat a fi un "şobolan sălbatic" sau "animalele sălbatice". Acum este permisă orice denumire, deoarece reprezentanţii de dreapta şi de "stânga" vorbesc în cercurile burgheze de o "subclasă criminală" despre care ei cred că este cauzată de statul bunăstării şi "multi-culturalismului". Declaraţii similare pot fi găsite în manifestul fascist publicat luna trecută pe internet de Behring Anders Breivik, cu zile înainte de a măcelari în Norvegia 76 de oameni, predominant tineri.

 

Istoricul David Starkey a anunţat recent la BBC că politicianul conservator şi protofascist Enoh Powell a avut dreptate atunci când a avertizat în anii 1960 că imigraţia va conduce la tulburari civile. Greşeala lui Powell a constat în faptul că el a văzut tulburările sociale drept rezultat al violenţei rasiale. După Starkey însă, ceea ce s-a întâmplat în realitate este că clasa muncitoare albă s-a "făcut neagră" şi a preluat cultura "neagră" care a pătruns în Regatul Unit. Acesta este motivul pentru care "mulţi dintre noi au sentimentul că trăiesc într-o ţară străină."

 

Deşi Starkey utilizează termeni rasişti pentru a descrie obiectivul urii sale, el a folosit termenul de "negru" clar şi lipsit de ambiguitate pentru a defăima toţi tinerii din clasa muncitoare.

 

Această ostilitate este împărtăşită de liberali şi de protagoniştii corupţi de identitate politică. Ian Dunt, cândva un susţinător al libertăţii civile, editor la politics.co.uk, declară că acţiunile lor anterioare împotriva măsurilor autoritare trebuie abandonate. Dunt scrie că, înţelegând "o parte a prăbuşirii societăţii" noi "trebuie să arătăm că înţelegem necesitatea unor sancţiuni mai aspre."

 

Ken Livingstone şi Diane Abbott, membrii de frunte ai celor aşa numiţi "de stânga" din cadrul Partidului Laburist, cer mai multe contingente de poliţie, precum şi utilizarea de tunuri cu apă. Comentatorii minorităţilor, care au profitat şi s-au împodobit ani de zile cu o politică rasială, cer represalii mai dure. Derrick Campbell, Comisarul pentru egalitate rasială din Sandwell a cerut pedeapsa corporală a minorilor.

 

Valul de isterie care trece prin elita conducătoare nu poate fi pusă doar pe seama tulburărilor din ultimele săptămâni. Burghezia este conştientă de faptul că criza globală a capitalismului a trecut în cea de-a doua fază. Ea ştie că diviziunea de clasă care este vizibilă deja în Europa, Orientul Mijlociu şi pe plan internaţional se intensifică şi va genera unde de şoc şi revolte extraordinare.

 

Ea percepe problemele din Anglia doar ca pe o pregustare a ceea ce va urma şi se sperie în faţa lipsei sale de pregătire. De ceva timp, ea îşi pune în particular întrebarea, câtă vreme va mai putea ţine în frâu Partidul Laburist, sindicatele şi stilul de viaţă de "stânga" deteriorarea condiţiilor de viaţă şi măsurile de austeritate brutale. Ea vede în izbucnirea furiei sociale a tinerilor un vestitor înspăimântător a unei mişcări muncitoreşti mai ample.

 

Răspunsul ei la această revoltă prezintă modul în care va răspunde şi la izbucnirea luptei de clasă împotriva dezastrului economic care este cauzat de eşecul sistemului capitalist. Drepturile democratice vor fi eliminate şi se va aplica violenţa de stat.

 

Trebuie trase consecinţe politice de anvergură. Numai răsturnarea revoluţionară a capitalismului poate da clasei muncitoare şi tineretului o cale de ieşire din impasul creat de sărăcie, şomaj, război şi dictatură.