Aproape toţi experţii se aşteaptă ca la toamnă să aibă loc căderea într-o recesiune globală profundă. Politicienii de frunte şi economiştii au însă păreri împărţite cu privire la modul de rezolvare a acestei probleme. Există opinii la fel de multe ca şi numărul de experţi, iar cele mai multe sfaturi nu sunt compatibile între ele. Criza a scăpat complet de sub control.
În centrul crizei nu sunt doar previziunile legate de scăderea creşterii economice în SUA şi Europa, ci şi viitorul monedei euro. Pachetul financiar în valoare de câteva miliarde de dolari cu care s-a vrut evitarea falimentului de stat în Grecia şi în alte ţări extrem de îndatorate, nu a avut niciun efect.
Pachetul de salvare a monedei euro, care va înlocui în 2013 mecanismul de stabilizare provizoriu adoptat anul trecut, a fost ratificat doar de către parlamentul francez. Parlamentele celorlalte 16 ţări din zona euro nu l-au votat încă. Cu toate acestea, el a fost depăşit deja de evenimente.
Măsurile draconice de austeritate de care a fost legat pachetul de salvare au aruncat Grecia într-o recesiune severă. Faţă de anul trecut, economia a scazut în primul trimestru al acestui an cu 8,1 la sută. Ca urmare, datoriile Greciei nu scad, ci continuă să crească. Dacă situaţia continuă să se înrăutăţească, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania şi chiar şi Franţa şi Germania vor avea aceeaşi soartă.
Băncile, care deţin o mare parte din obligaţiunile de stat, reacţionează ca şi la falimentul Lehman Brothers din 2008: neîncrederea creşte, banii sunt ţinuţi, iar criza se accentueză. Prin urmare, la burse e panică mare. Acţiunile bancare sunt afectate în primul rând. Astfel, indicele german DAX a scăzut luni cu 5 la sută, după ce în august a pierdut deja o cincime din valoarea sa.
"Zona euro este într-un cerc vicios", scrie economistul Barry Eichengreen în Financial Times. "Bonitatea ţărilor se deteriorează. Acest lucru reduce încrederea în sistemele bancare, ceea ce, la rândul său, creşte probabilitatea ca guvernele să fie silite să preia datoriile băncilor. Creditul lor scade astfel şi mai mult şi subminează încrederea în bănci. Liderii europeni s-au dovedit incapabili să iasă din acest cerc vicios. Creşte astfel riscul ca criza europeană să devina o criză globală."
Neputinţa politicii oficiale faţă de criză este evidentă în propunerile conflictuale legate de ceea ce ar trebui făcut. Într-o singura ediţie a Financial Times, principalul cotidian financiar european, pot fi găsite cel puţin trei opinii contradictorii.
Profesorul Eichengreen argumentează în ediţia din 6 august că este necesară intervenţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a G20. Acestea ar trebui să monitorizeze mai strict băncile europene şi să le sprijine cu capital, astfel încăt acestea să deţină suficient capital propriu şi să nu ajungă în incapacitate de plată.
Eichengreen preia astfel o sugestie a şefului FMI Christine Lagarde care a insistat la sfârşitul lunii august într-o conferinţă în SUA că este necesară o "recapitalizare obligatorie" a băncilor europene. "Aceasta este cheia pentru a rupe lanţul de contagiune. Dacă problema nu este rezolvată, slăbirea economiei s-ar putea extinde cu uşurinţă în ţările de bază sau să ducă la o criză de lichiditate", a spus Lagarde. Ea a propus, de asemenea, activarea mecanismului european de stabilitate ca o modalitate de recapitalizare a băncilor.
Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble nu crede în utilizarea altor fondurilor de stat şi propune în schimb reduceri mai stricte, chiar dacă acest lucru este "dureros din punct de vedere politic". Într-un articol pentru aceeaşi ediţie a Financial Times, el insistă asupra faptului că "austeritatea este singurul leac pentru zona euro".
"S-au făcut apeluri la autorităţile de reglementare pentru restricţionarea speculaţiilor; la băncile centrale pentru o continuare a relaxării politicii monetare; către SUA şi Germania să îşi folosească "spaţiul fiscal" pentru a încuraja cererea şi către liderii Uniunii Europene, ca să ajungă la o uniune fiscală şi responsabilitate comună", scrie Wolfgang Schäuble. El respinge apoi toate aceste propuneri: "Dacă continuăm să acumulăm datorii nu vom stimula, ci vom compromite creşterea pe termen lung. Guvernele care fac parte din zona euro, dar şi cele aflate în afara zonei euro nu trebuie doar să se angajeze pentru consolidarea fiscală şi creşterea competitivităţii – ele trebuie să înceapă să le pună în practică acum."
Wolfgang Münchau, editorialist la Fianancial Times, are un punct de vedere opus. El propune să se pompeze mai mulţi bani în economia europeană şi să se reducă din nou dobânda cheie a Bancii Centrale Europene. "Prima, a doua şi a treia prioritate a politicii economice europene ar trebui să fie aceea de a stopa şi a inversa declinul", scrie el. "Dacă nu vor realiza acest lucru, criza din zona euro se va termina în dezastru, deoarece fiecare program menit pentru a da o rezolvare va fi în pericol de a eşua."
La nivel naţional există aceleaşi dezacorduri ca la nivel internaţional. Coaliţia guvernamentală din Germania – ţară care joacă, datorită dimensiunii sale economice, un rol cheie în contextul crizei euro - este împărţită când vine vorba despre paşii care trebuie făcuţi în continuare.
Cancelarul Angela Merkel este în favoarea monedei euro. Ea a explicat miercuri, în cadrul dezbaterii bugetului în Bundestag, că moneda euro este "mult, mult mai mult decât doar o monedă", aceasta este "garantul unei Europe unite. În cazul în care euro eşuează, va eşua şi Europa ." Şi ministrul de Finanţe Schäuble a apărat moneda euro ca fiind singura alternativă. "Într-o lume globalizată avem nevoie de o monedă europeană comună", a spus el.
Schäuble a ameninţat însă că următoarea rată pentru Grecia nu va fi plătită în cazul în care aceasta nu se conformează cerinţelor de austeritate. "Nu există nici o marjă de apreciere", a spus el. Acest lucru ar duce la un faliment naţional cu consecinţe incalculabile pentru sistemul financiar internaţional.
Adjunctul FDP Hermann Otto Solms solicită deja de acum excluderea Greciei din zona euro. El şi-a justificat cererea spunând că Grecia nu a respectat niciodată condiţiile pentru acordarea ajutorului financiar primit de la alte state."Acest lucru nu poate fi admis pe termen lung."
În cadrul coaliţiei guvernamentale există, de asemenea, o parte care respinge salvarea monedei euro în totalitate. Un vot de probă dat luni în cadrul fracţiunilor nu a avut ca rezultat un număr necesar de voturi pentru o majoritate în cadrul guvernului. 19 membrii de sindicat şi şase deputaţi FDP au votat împotriva planului de salvare sau s-au abţinut. Guvernul ar putea fi astfel dependent de sprijinul SPD în momentul în care se va lua decizia finală privind pachetul de salvare. Hotărârea se va lua în Bundestag, la sfâşitul lunii septembrie.
Curtea Federală Constituţională a respins miercuri un proces intentat de mai mulţi profesori împotriva salvării euro. Verdictul a fost salutat cu uşurare de către guvern şi de pieţele financiare internaţionale. O decizie negativă ar fi putut aduce după sine sfârşitul monedei euro.
Instanţa a decis, totuşi, că Bundestag-ul trebuie să ratifice orice creditare din viitor la condiţiile mecanismului de salvare existent. În cazul în care modelul german va fi urmat de alte ţări, pachetele de salvare viitoare vor fi practic imposibil de acordat.
Instanţa a oprit şi depunerea în viitor a competenţelor naţionale către instituţiile europene . Un guvern economic european, aşa cum ar prefera cancelarul Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu mai este prin urmare posibil decât după o schimbare a constituţiei germane.
Dezbaterile aprinse şi conflictele legate de răspunsul la criza euro sunt o expresie a eşecului sistemului social capitalist. Criza nu poate fi rezolvată în cadrul relaţiilor sociale şi a instituţiilor politice existente.
Criza datoriilor europene este rezultatul a decenii de redistribuire a veniturilor şi a bogăţiei, care a început cel târziu la începutul anilor 1980. Părţi tot mai mari ale avuţiei sociale s-au vărsat în conturile băncilor şi în buzunarele celor bogaţi, în timp ce salariile muncitorilor au stagnat, producţia a scăzut şi beneficiile au fost reduse.
Multe dintre activele uriaşe care s-au acumulat în timpul boom-ului de pe pieţele de valori din anii 1990 au fost pur speculative. Lor nu le-a corespuns nici o valoare reală. Când această bulă a explodat în 2008, băncile s-au lăsat salvate cu miliarde de dolari luaţi de la bugetul de stat. Băncile insistă acum ca aceste fonduri să fi recuperate prin intermediul măsurilor de austeritate impuse asupra populaţiei. Criza devine astfel un mecanism pentru redistribuirea bogaţiei sociale şi pentru anularea tuturor realizărilor câştigate de-a lungul deceniilor.
Atât susţinătorii unei solutii europene, cât şi cei a unei soluţii naţionale a crizei euro insistă asupra faptului că populaţia trebuie să suporte costul crizei. Măsurile de austeritate pe care le impune Grecia ca şi condiţie pentru "asistenţa" financiară primită scad nivelul de trai al persoanelor cu venituri medii cu 30 - 40 la sută şi distrug o mare parte a infrastructurii de stat. Eşecul monedei euro şi a Uniunii Europene ar avea ca urmare falimentul unor ţări întregi, renaşterea conflictelor naţionale şi a războaielor în Europa.
Nicio cale nu poate fi reconciliată cu metodele democratice. Acesta este contextul dezbaterilor intense în cadrul clasei conducătoare şi a partidelor sale. În cazul în care clasa muncitoare nu intervine în viaţa politică şi nu luptă pentru o soluţie proprie, în cadrul crizei politice se vor forma structuri autoritare.
Nicio problema socială nu poate fi rezolvată atâta timp cât pieţele financiare decid soarta unor economii. Instituţiile financiare şi societăţile mari trebuie prin urmare să fie expropriate şi puse sub control democratic. Viaţă economică trebuie să fie planificată în funcţie de nevoile societăţii şi nu lăsată pradă anarhiei pieţelor şi a intereselor de profit ale proprietarilor de capital.
Acest lucru necesită mobilizarea independentă a milioanelor de muncitori pentru înfiinţarea unui guvern muncitoresc şi a Statelor Unite Socialiste ale Europei. Pentru aceasta este nevoie de înfiinţarea unui partid revoluţionar, Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale şi a secţiunii sale din Germania, Partei für Soziale Gleichheit.