Română

NATO pregăteşte o baie de sânge în Sirte

Cu şase luni în urmă, o rezoluţie a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite a autorizat o zonă no-fly în Libia, precum şi utilizarea "tuturor măsurilor necesare ... pentru a proteja civilii şi zonele populate de ameninţarea unui atac". Acum, Statele Unite şi aliaţii săi din NATO - foste puteri coloniale-pregătesc un asediu barbar asupra unui centru dens populat. Atacul ameninţă să producă numeroase victime în rândul civililor.

 

Mass-media occidentală promovează cu înverşunare această "bătălie finală" care va ajuta la realizarea scopului real al atacului SUA-NATO - schimbarea de regim. Doar puţini jurnalişti au încercat să ascundă faptul că marile puteri imperialiste vor desfăşura acţiuni despre care au susţinut că doresc să le prevină prin acest război.

 

Atunci se declarase că trupele lui Gaddafi mărşăluiesc spre Benghazi şi doar o intervenţie "umanitară" a NATO ar putea salva populaţia nevinovată a oraşului. Oraşul Sirte este acum înconjurat de "rebeli". Aceştia sunt conduşi de forţe speciale din Marea Britanie şi Quatar, de agenţi secreţi şi mercenari militari. Între timp, populaţia oraşului este asaltată de bombe NATO , iar furnizarea de alimente şi combustibil a fost oprită.

 

Dispreţul pur arătat de către SUA şi puterile vest-europene faţă de legalitatea acestui act şi faţă de părerea opiniei publice mondiale este uimitoare. Pretextul că NATO acţionează în conformitate cu condiţiile impuse de rezoluţia ONU - care a furnizat punctul de plecare pentru această intervenţie - este mai mult decât absurd, el a devenit obscen.

 

Ar trebui să ne întoarcem la crimele puterilor fasciste din anii 1930 şi 1940 pentru a căuta paralele pentru un astfel de asediu: bombardarea oraşului Guernica în Războiul Civil din Spania, asediul Leningradului şi ghetoul din Varşovia.

 

Avioanele de război ale NATO au efectuat în ultimele zile zeci de atacuri aeriene asupra orasului Sirte, a oraşului Bani Walid la vest de Sirte şi asupra drumurilor care leagă cele două oraşe. Deşi nu au existat rapoarte independente din Sirte, purtătorul de cuvânt al regimului Gaddafi, Ibrahim Moussa, a raportat că bombardamentele neîncetate au ucis 1.000 de persoane din oraş şi au lăsat în urmă numeroşi răniţi.

 

O parte a acestui asalt aerian feroce are drept scop asasinarea colonelului Muammar Gaddafi, despre care se crede că s-ar fi refugiat în oraş sau în zona din jurul acestuia. S-a raportat că forţele occidentale speciale sunt pe teren, vânându-l pe Gaddafi, în timp ce o serie de avioane de spionaj americane au fost desfăşurate pentru a indica locul unde se află acesta.

 

Rebelii conduşi de NATO au luat poziţie pe principala autostradă de coastă, atât la est, cât şi la vest de Sirte. Ei au ordinul de a rămâne pe poziţie până când atacul aerian al NATO va anihila apărătorii oraşului.

 

Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) a dat oraşului Sirte un ultimatum: dacă nu se predă până sâmbătă, va fi atacat. CNT - organismul politic auto-numit, format din foşti miniştrii ai lui Gaddafi, agenţi secreţi din occident, islamişti şi lideri tribali - a fost recunoscut de către marile puteri drept guvern legitim al Libiei.

 

La o conferinţă de presă din Benghazi, purtătorul de cuvânt din partea CNT, Ahmed Omar Bani, a declarat: "Nu am primit nici o indicaţie referitoare la o predare paşnică. Vom continua să căutăm o soluţie paşnică, dar sâmbătă vom folosi metode diferite faţă de aceşti criminali."

 

"Uneori trebuie vărsat sânge pentru a evita vărsarea de sânge. Cu cât vom face lucrul acesta mai repede, cu atât se va vărsa mai puţin sânge", a declarat Ali Tarhouni, adjunctul CNT.

 

Mass-media occidentală justifică deja această baie de sânge. Ea scrie că "rebelii" au "afaceri neterminate" sau trebuie "să regleze conturi" cu apărătorii din Sirte. Aparent, acolo s-ar afla unităţi ale armatei implicate în atacurile asupra Misrata şi Benghazi. Oraşul este, de asemenea, oraşul natal al lui Gaddafi şi un centru al tribului său, Gaddafifah.

 

 

Metodele criminale utilizate de NATO şi de "rebelii" săi - bombardarea oraşelor, tentativele de asasinat, masacrele şi linşajul muncitorilor imigranţi veniţi din Africa Subsahariană - se potrivesc scopului acestui război: cucerirea imperialistă.

 

La începutul anului, SUA şi NATO au sprijinit până în ultimul moment dictaturile lui Zine El Abidine Ben Ali din Tunisia şi Hosni Mubarak din Egipt împotriva revoltelor populare. Ulterior au decis să intervină în Libia, ţară plasată strategic între aceste două ţări. În luna februarie,când au început demonstraţiile împotriva lui Gaddafi, ţările occidentale au preluat repede conducerea şi au instigat la un război civil pentru a justifica intervenţia directă a NATO. În acest scop au fost trimise forţe speciale britanice şi franceze chiar înainte ca o rezoluţie ONU să fie adusă în discuţie.

 

Această intervenţie nu a avut niciodată ca scop protejarea populaţiei civile. Un fapt demn de luat în considerare este delaraţia unui purtător de cuvânt al CNT care a spus miercuri că numărul total al libienilor ucişi în ultimele şase luni, atât civili, cât şi combatanţi, a crescut la peste 50.000. Dacă ar fi să acceptăm pretextul că NATO a purtat războiul acesta cu scopul de a salva vieţi omeneşti, aceasta ar trebui să fie considerat un eşec colosal. Acest război a produs un masacru mai mare decât oricare altă represiune care l-a precedat.

 

Scopul războiului NATO este de a instala la Tripoli un regim marionetă care va fi un instrument maleabil a guvernelor occidentale şi a conglomeratelor de energie. Cercurile conducătoare de la Washington, Londra, Paris şi Roma salivează la gândul că vor putea da ceasul înapoi cu 42 de ani. Monarhia coruptă a regelui Idris a permis atunci Standard Oil să scrie legile referitoare la petrolul Libiei şi a permis atât ​​SUA, cât şi Marii Britanii să aibă îm ţară baze militare.

 

Consolidarea unor astfel de obiective neocoloniale va atrage după sine, fără îndoială, o cantitate mai mare de vărsăre de sânge şi suprimarea opoziţiei populare din Libia.

 

Infracţiunile care se desfăşoară împotriva poporului din Libia şi ameninţarea unei conflagraţii mult mai largi - care este inerentă tensiunilor inter-imperialiste legate de controlul bogăţiilor acestei ţări - cer necesitatea urgentă a unei noi mişcări antirăzboi. Clasa muncitoare trebuie să reaprindă o astfel de mişcare, bazând-o pe perspectiva socialistă.

 

Lupta împotriva războiului trebuie să fie legată de lupta împotriva asaltului asupra locurilor de muncă, a standardelor de viaţă şi a drepturilor sociale şi democratice de bază care are loc în aproape fiecare ţară. Lupta trebuie să fie îndreptată conştient împotriva sursei militarismului şi a contrarevoluţiei sociale care se desfăşoară - sistemul capitalist de profit.