Greva generală care a paralizat săptămâna trecută Grecia a fost o expresie puternică a puterii clasei muncitoare şi a avut importanţă internaţională. Protestele au implicat sute de mii de muncitori care şi-au demonstrat opoziţia faţă de politicile de austeritate ale guvernului. Acestea au fost cele mai mari demonstraţii de la căderea dictaturii militare în 1974.
Protestele din Grecia de la începutul acestei veri au fost dominate în mare parte de forţele micii burghezii. Miercuri şi joi au fost însă predominant muncitorii cei care s-au strâns în Piaţa Syntagma din Atena şi au mărşăluit în multe alte oraşe greceşti. Mişcarea celor "indignaţi", care a fost limitată la cereri democratice adresate guvernul, nu a mai fost vizibilă.
Starea de spirit ostilă a participantilor a fost îndreptată nu numai împotriva guvernului şi a tuturor partidelor reprezentate în parlament, ci, de asemenea, şi împotriva celor două mari federaţii sindicale, GSEE şi ADEDY. "Muncitorii nu au ieşit în stradă din cauza sindicatelor, ci în ciuda sindicatelor", a spus un muncitor, însumând sentimentul predominant.
Cei care au luat parte la demonstraţie şi-au făcut puţine iluzii în grupările de pseudo-stânga, cum ar fi SYRIZA (Coaliţia Stângii Radicale) şi Antarsya (Cooperarea Anticapitalistă de Stânga pentru Răsturnare). A existat în schimb o realizare pe scară largă, că orice cerere adresată guvernului ar fi la fel de ineficientă, ca şi încercarea de a schimba componenţa coaliţiei guvernamentale. Ceea ce a motivat muncitorii a fost conflictul ireconciliabil între clasa politică şi întreaga masă a populaţiei.
În ultimii doi ani, guvernul social democrat PASOK a lui George Papandreou a implementat reduceri sociale fără precedent cerute de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană. Salariile bugetariilor au fost reduse cu până la 50 la sută, iar taxele pentru populaţia de rând, mărite. Recesiunea care a urmat a dus la concedieri masive în sectorul privat.
În acelaşi timp, bogăţia privată din Grecia a rămas neatinsă. Revista germană Der Spiegel a raportat că milionarii eleni au depus 600 de miliarde de euro numai în Elveţia. Această sumă este de două ori mai mare decât datoria guvernului - sumă invocată pentru a justifica reducerile masive din ultimii ani.
Parlamentul grec a decis joia trecută asupra unor măsuri de austeritate suplimentare, inclusiv reduceri suplimentare ale salariilor şi pensiilor, reducerea mai multor locuri de muncă din serviciile publice şi modificarea legii privind contractului naţional de muncă. Milioane de muncitori greci sunt conduşi spre sărăcie. În ciuda acestui fapt, la doar trei zile mai târziu, oficialii UE au anunţat că reducerile făcute până acum sunt insuficiente, iar guvernul trebuie să-şi intensifice măsurile de austeritate în următorii doi ani.
Mulţi dintre muncitorii prezenţi la demonstraţii cunosc cele două aspecte ale implicaţiilor internaţionale ale evoluţiilor din Grecia: ei au înţeles că, în lupta pentru drepturile lor se confruntă cu puterea combinată a instituţiilor europene majore şi că în Grecia se testează punerea în aplicare a unor reduceri care vor fi apoi impuse în toate ţările europene.
Un asistent social a descris planurile de salvare a miliarde de dolari ale UE, ca o încercare de a impune "condiţiile din Grecia" în toată Europa. "Banii sunt furaţi de la muncitorii europeni şi daţi guvernului grec, care, la rândul său, îi pasează direct marilor bănci."
Comentariul lui a rezumat sentimentul copleşitor de la Atena: opoziţia ireconciliabilă între interesele clasei muncitoare din Europa, pe de o parte, şi cele ale elitelor conducătoare şi instituţiile lor, pe de altă parte.
Acesta este motivul pentru răspunsul brutal dat de guvern faţă de proteste. Guvernul a folosit unele ciocniri între anarhişti şi membrii ai sindicatului stalinist PAME pentru a elibera Piaţa Syntagma prin utilizarea masivă de gaze lacrimogene şi grenade paralizante. Poliţia a urmărit protestatarii sute de metrii pe străzi, iar centrul oraşului a fost bombardat cu gaze lacrimogene. Cu câteva zile inainte, muncitorii de la salubritate aflaţi în grevă au fost puşi sub pază militară de către guvern, şi forţaţi să se întoarcă la muncă.
Brutalitatea din Atena este doar începutul unei confruntări aflate în creştere între guvern şi populaţie. Având în vedere conflictul ireconciliabil de interese, doar două alternative sunt posibile: fie muncitorii răstoarnă guvernul, expropriază băncile şi stabilesc un guvern muncitoresc sau guvernul va suprima cu brutalitate rezistenţă clasei muncitoare şi va continua cu măsurile de austeritate vicioase.
Dată fiind această situaţie, sindicatele fac tot ce pot pentru a sabota o mişcare a muncitorilor împotriva guvernului. În ultimele săptămâni, ele au organizat greve numeroase, însă izolate şi ineficiente. Acestea servesc numai pentru a demoraliza muncitorii. În cazul în care unele greve (ca de exemplu cea a lucrătorilor de la rafinărie) se dovedesc eficiente, ele sunt anulate repede, fără nici un rezultat. Săptămâna trecută, atunci când muncitorii de la salubritate au ieşit în stradă, însă au fost forţaţi să lucreze din nou, sindicatele au refuzat să intervină în apărarea lor.
Comportamentul sindicatului stalinist PAME a fost deosebit de semnificativ. PAME a încercat să pozeze ca fiind mai de stânga decât GSEE şi ADEDY, dar în ultimele săptămâni el nu a organizat nicio grevă. Joi, suporterii PAME - care sunt apropiaţi ai Partidului Comunist Grec (KKE) - şi-au asumat responsabilitatea pentru apărarea cu ajutorul propriilor lor forţe de securitate a parlamentului de manifestanţi. Purtând căşti de protecţie şi înarmaţi cu bâte de baseball, suporterii PAME au preluat rolul poliţiei din Atena şi au bătut şi intimidat demonstranţii.
Sindicatele reprezintă o pătură socială care nu are nimic în comun cu clasa muncitoare. Conform cercetărilor făcute de cotidianul To Vima, un şef de sindicat din Grecia încasează 250.000 de euro pe an. Sindicatele au legături strânse cu guvernul grec şi mai ales cu partidul de guvernământ PASOK.
Sindicatele sunt susţinute la rândul lor de către numeroase organizaţii de pseudo-stânga. Acestea s-au unit în două alianţe, SYRIZA şi Antarsya. Partidul Muncitoresc Socialist din Grecia (membru al Tendinţei Socialiste Internaţionale, IS), a fondat recent o" comisie de sindicalişti şi a sindicatelor " pentru a mobiliza sprijin pentru sindicate într-un moment de cotitură, acum când muncitorii se îndepărtează de ele în masă. Grupul Xekinima (membru al Comitetului pentru o Internaţională Muncitorească , CWI) a mers atât de departe, încât a apărat campania PAME de protejare a parlamentului grec.
Caracterul reacţionar al acestor organizaţii este evident mai ales în orientarea lor extrem de naţionalistă. Un reprezentant de frunte al sindicatului GSEE, Nikos Kioutsoukis, s-a pronunţat împotriva reducerilor introduse de guvern argumentând că acestea contrazic "decenţa, mândria" şi "spiritul grec."
Deşi se poate face cu greu distincţie între poziţia SYRIZA şi cea a partidului de guvernământ PASOK (ambele sprijină reducerile suplimentare, ca un mijloc pentru a obţine în continuare finanţare din partea UE), reprezentanţi ai Antarsya sau Xekinima vorbesc în favoarea renunţării la euro, pentru reintroducerea drahmei şi refuzul de a rambursa datoria. Un reprezentant al Partidului Comunist (KKE) a declarat pentru WSWS că sursa tuturor problemelor din Grecia este Tratatul european de la Maastricht, care a intrat în vigoare acum 22 de ani.
Măsurile propuse de aceste grupări ar putea avea consecinţe devastatoare nu numai pentru muncitorii greci, ci şi pentru întreaga clasă muncitorească europeană. Aceste propuneri vizează în principal înlănţuirea muncitorilor de statul grec şi subordonarea lor faţă de interesele elitei conducătoare. Un faliment grec şi o întoarcere la drahma ar decupla ţară de la economia mondială şi ar declanşa o recesiune chiar mai profundă, combinată cu creşterea inflaţiei. Puterea de cumpărare a salariilor s-ar prăbuşi peste noapte.
Evoluţiile din Grecia din ultimii ani demonstrează că nu există nici o soluţie naţională pentru muncitori. Nu numai muncitorii greci se confruntă cu acest duşman în forma instituţiilor UE, ci toţi ceilalţi muncitori europeni. Măsuri precum exproprierea băncilor şi controlul acestora de către masele largi ale populaţiei sunt posibile doar la un nivel internaţional.
Pentru a-şi apăra drepturile, muncitorii nu trebuie să lupte doar împotriva guvernului grec PASOK, ci şi să efectueze o campanie sistematică pentru a stabili Statele Unite Socialiste ale Europei. Importanţa internaţională a luptei lor, pe care mulţi muncitori o simt instinctiv, trebuie să se facă în baza unui program politic conştient.
Acest lucru necesită o ruptură politică cu sindicatele şi suporterii lor de pseudo-stânga şi construirea în fiecare ţară europeană a unei secţiuni a Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale. Aceasta este singura tendinţă politică care se bazează pe moştenirea istorică a marxismului şi lecţiile strategice învăţate din experienţele secolului 20.