Oraşul libian Sirte este distrus sistematic de către luptătorii "rebeli" din Consiliul Naţional de Tranziţie(CNT) şi de avioanele de luptă NATO. Operaţiunea reprezintă o crimă de război monumentală, a cărei responsabilitate principală revine forţelor de conducere din spatele intervenţiei militare din Libia - preşedintelui american Barack Obama, premierului britanic David Cameron şi preşedintelui francez Nicolas Sarkozy.

 

Sirte se află sub asediu de câteva săptămâni încoace. Forţele CNT au împiedicat intrarea oricăror livrări în oraş, inclusiv alimente, medicamente şi alte necesităţi de bază. Bombele NATO au plouat peste oraş, lor li s-au alăturat rachetele şi bombardamentele grele şi nediferenţiate ale CNT. Infrastructura de bază - inclusiv sistemele de apă, electricitate şi canalizare - au fost distruse. Atacurile fac parte din efortul calculat de a declanşa o criză umanitară în oraş şi de a teroriza locuitorii, ca să se supună.

 

Fiecare clădire din Sirte, inclusiv blocurile de apartamente, casele, spitalele, şcolile şi alte structuri civile au fost distruse sau grav afectate de forţele "rebele" care încearcă să preia oraşul. Miliţienii jefuiesc casele, maşinile, magazinele şi părăsesc Sirte în fiecare zi cu camioane încărcate cu posesiunile furate de la rezidenţi.

 

Un corespondent Reuters a raportat că a văzut un grup de luptători care au tras timp de 15 minute focuri de mitralieră într-un seif dintr-un magazin de electronice, înainte de a reuşi să-l deschidă şi să vadă ce puteau lua din el. După ce sunt jefuite, multe case sunt incediate.

Jurnaliştii care urmăresc această operaţiune brutală au fost şocaţi de ceea ce au văzut. Wyre Davies de la BBC a raportat: "Aceasta seamănă cu politica pământului pârjolit. Luptătorii pro-Gaddafi care apără oraşul aceasta nu vor ceda, deci Sirte este distrusă sistematic, bloc cu bloc. Lupta este intensă, incredibil de distructivă şi aproape ameţitoare." Reporterii de la British Telegraph au descris Sirte ca pe o "ruină sordidă", o "reminiscenţă a scenelor sinistre de la Groznîi, de la sfârşitul războiului din Cecenia."

 

Distrugerea oraşului Sirte ridică şi alte paralele istorice - Guernica, ghetoul din Varşovia, precum şi distrugerea de către puterile fasciste a altor centre urbane în anii 1930 şi 1940.

 

Toţi cei responsabili pentru războiul din Libia - începând cu Obama, Cameron şi Sarkozy - ar trebui să fie acuzaţi de crime de război. Aceste personaje au lansat un război de agresiune neprovocat. Aceasta acuzaţie a fost principala acuzaţie adusă împotriva liderilor Germaniei naziste în cadrul proceselor de la Nürenberg. NATO a susţinut că are autorizare pentru războiul din Libia. S-a referit la Rezoluţia ONU 1973, o rezoluţie pseudo-juridică, a cărori termeni privind o zonă "no fly" incluşi în document au fost încălcaţi imediat ce rezoluţia a fost adoptată.

 

Atrocităţile comise acum în Sirte provin direct din natura însăşi a intervenţiei neo-coloniale. Imperialismul SUA şi aliaţii săi europeni au deturnat demonstraţiile anti-Gaddafi care au izbucnit în luna februarie, apoi au lansat schimbarea de regim, a cărui scop central vizează captarea enormelor rezerve de petrol ale Libiei şi reafirmarea dominaţiei în Africa de Nord. Poziţia geostrategică a Washingtonului în regiune a fost ameninţată în urma mişcărilor revoluţionare din Tunisia şi Egipt.

 

Secretarul american de stat Hillary Clinton a vizitat ieri Tripoli şi a declarat că Libia a fost "binecuvântată cu avere şi resurse." Bloomberg a raportat că în discuţiile avute cu liderii CNT, ea " a promis asistenţă menită să diversifice economia de petrol." Clinton nu a spus nimic despre bombardamentele asupra oraşului Sirte. Ea doar a remarcat continuarea "luptelor sângeroase" în ţară.

 

Exista calcule politice clare implicate în distrugerea oraşului Sirte.

 

Pentru puterile NATO, violenţa este destinată pentru a servi drept un factor de descurajare pentru orice rezistenţă în curs de dezvoltare în Libia faţă de noua ordine stabilită în prezent la Tripoli prin conducerea clienţilor TNC. Operaţiunea Sirte este, de asemenea, orientată şi spre guvernele din Siria şi Iran, avertizându-le despre felul măsurilor de retorsiune cu care se vor confrunta în cazul în care sfidează cerinţele americano-europene. La începutul intervenţiei NATO în Libia, Sarkozy a ameninţat în mod deschis că "fiecare conducător, şi în special fiecare conducător arab" s-ar putea confrunta cu un atac similar.

 

Administraţia Obama intenţionează să trimită prin distrugerea oraşului Sirte un mesaj şi către guvernul chinez. China şi-a mărit influenţa în toată Africa, inclusiv în Libia, devenind cel mai mare partener comercial al continentului şi o destinaţie importantă pentru exporturile sale de petrol şi minerale. Beijingul a cultivat, de asemenea, legături diplomatice şi militare în întreaga regiune, subminând poziţia dominantă a SUA şi a puterilor coloniale europene. Libia a oferit Washingtonului oportunitatea de a-i da o lecţie puternicului său rival: forţa militară poate fi utilizată pentru a distruge orice guvern cu care China dezvoltă relaţii economice strânse şi strategice pe cheltuiala Statelor Unite.

 

Dacă Gaddafi ar fi făcut în timpul războiului civil din Libia, ceea ce fac acum luptătorii CNT, mass-media ar fi relatat pagini întregi, iar de la Washington, Londra şi de la Paris s-ar fi auzit urlete de indignare, inclusiv cereri pentru acuzaţii de crime de război şi crime împotriva umanităţii. Însă acum, când criza din Sirte este în plină desfăşurare, din cercurile politice oficiale şi mass-media din SUA şi Europa nu se ridică niciun cuvânt de protest.

 

Diversele forţe de "stânga" şi liberale, care au promovat cu entuziasm războiul din Libia ca pe o misiune umanitară, cum ar fi profesorul american Juan Cole şi revista The Nation, au păstrat o tăcere de moarte despre evenimentele din Sirte. Niciunul dintre ei nu a căutat să dea socoteală pentru faptul că războiul "umanitar" al NATO - război purtat aparent în scopul de a preveni posibilitatea ca civilii din oraşul Benghazi să fie ucisi - a dus acum la distrugerea unui alt oraş, în care au fost probabil ucişi şi răniţi mii de civili.

 

Printre aceste straturi pro-război se numară scriitorul francez Bernard-Henri Lévy care a vorbit despre Sirte pentru a apăra crimele comise de către NATO şi CNT.

 

Lévy a jucat un rol-cheie în Franţa la începutul acestui an. El a făcut propagandă pentru război, insistând că "civilii din Misrata, Sirte şi Benghazi" trebuie "protejaţi". El a organizat personal prima întâlnire dintre Sarkozy şi membrii CNT. Acesta a publicat acum pe siteul Huffington Post un articol intitulat "Dreptate pentru eliberatorii din Sirte!", în care emite o diatribă grotescă împotriva oricărei critici adusă acţiunilor forţelor CNT în Sirte.

 

Celebrul filosof respinge dovezile distrugerii sistematice a oraşului şi le numeşte simple "zvonuri ale unor acte violente împotriva civililor" şi "greşeli inevitabile". El dă vina pe populaţia civilă pentru soarta pe care o are şi insistă asupra faptului că CNT "a aşteptat câteva săptămâni înainte de a da ordinul de atac - timp suficient pentru ca cei care doreau, să poată să fie evacuaţi." Lévy ignoră faptul că mii de civili, inclusiv cei mai vulnerabili, nu aveau cum să scape de război.

 

Întregul articol este plin de minciuni sfruntate. La un moment dat, scriitorul neagă faptul că luptătorii CNT au atacat în mod deliberat principalul spital din Sirte, în scopul de a preveni ca o echipă de la Crucea Roşie să livraze consumabile medicale. El declară că "atunci când una dintre bombele lor lovesc acoperişul unui spital, este oribil, o monstruozitate, o tragedie, dar este, de asemenea, o eroare , un act nepremeditat." Lévy ajunge la concluzia că: "Eu continui să salut demnitatea acestor luptători. Cu toate că nu le face plăcere, ei duc acest război din prima zi."

 

Poziţia lui Levy despre Sirte subliniază rolul politic al întregului strat superior al clasei "liberale" de mijloc, susţinătorii unui război umanitar – acela de propagandişti ai agresiunii imperialiste.