O serie de rapoarte apărute pe parcursul ultimelor zece zile - despre sărăcie, salarii, inegalitatea veniturilor şi a mobilităţii sociale - au pictat un portret al Americii care este în mare contradicţie cu mitologia oficială a Statelor Unite, ca ţară a oportunităţilor economice nelimitate, o ţară cu cel mai înalt nivel de trai din lume.

 

World Socialist Web Site a atras atenţia asupra acestor rapoarte, dar criticii marxismului şi adversarii capitalismului american nu au adunat aceste date. Dimpotrivă, cifrele provin de la agenţiile guvernamentale americane, cum ar fi Biroul de Contabilitate Generală, Oficiul pentru Buget al Congresului, Administraţia de Securitate Socială, Biroul de recensământ şi Federal Reserve Bank din New York.

 

Acest lucru face ca imaginea stării reale a lucrurilor din America anului 2011 să fie chiar mai condamnabilă. Chiar şi agenţiile controlate de reprezentanţii politici ai aristocraţiei financiare trebuie să recunoască faptul, că condiţiile de viaţă pentru marea majoritate a poporului american sunt dezastruoase.

 

Aceste cifre demonstrează că America este o ţară a unor diferenţe sociale uriaşe. Cei care muncesc şi produc toată bogăţia au tot mai puţin de arătat, în timp ce cei care colectează profiturile provenite din această muncă, joacă în acest timp rolul unuor paraziţi distructivi şi cu un rol reacţionar, însă îşi văd bogăţia atingând niveluri uimitoare.

 

Cele două rapoarte prezintă polarizarea socială dramatică din America, nu atât între bogaţi şi săraci, ci între cei bogaţi şi tot restul societăţii.

 

Conform cifrelor publicate la 20 octombrie de către Administraţia de Securitate Socială, în 2010, venitul mediu pentru muncitorii americani a fost 26.364 de dolari, cu doar puţin peste nivelul oficial al sărăciei, de 22.025 de dolari pentru o familie de patru persoane. Având în vedere, că o familie care ar avea un venit dublu de mare faţă de nivelul de sărăcie tot s-ar confrunta cu greutăţi şi insecuritate, nu este o exagerare să spunem că raportul ISA arată că cei "săraci" - definiţi astfel prin oricare definiţie rezonabilă - constituie majoritatea absolută a poporului american.

 

Unui studiu al Oficiului pentru Buget al Congresului dat publicităţii pe 25 octombrie arată că cei mai bogaţi unu la sută din SUA se află pe cealaltă parte a spectrului. Între 1979 şi 2007, veniturile lor au înregistrat o creştere de 275 la sută şi chiar şi-au dublat cota lor din venitul naţional. În timp ce veniturile din acest strat aproape că s-au triplat, venitul celor 60 la sută care fac parte din populaţia de mijloc a ţării a crescut pe parcursul a 28 de ani cu doar 40 la sută. Veniturile celor mai săraci 20 la sută au crescut cu doar 18 la sută.

 

Iată câteva alte statistici revelatoare:

 

Începând cu 2007, rata şomajului pentru muncitorii în vârstă de 55 de ani sau mai în vârstă s-a dublat, iar perioada medie fără un loc de muncă s-a triplat. O treime din muncitorii de peste 65 de ani câştigă mai puţin de 11 dolari pe oră, în timp ce ratele de sărăcie şi de dependenţa de cartele pentru produsele alimentare au crescut brusc pentru acest sector al populaţiei.

 

Suma de bani împrumutată de studenţi a depăşit în 2010 suma de 100 de miliarde de dolari şi a devenit cea mai mare sumă înregistrată vreodată pentru un singur an. În 2011, totalul datoriilor acumulate de studenţi a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, depăşind totalul datoriilor la cardurile de credit. Pentru a-şi plăti studiile, studenţii împrumută de două ori mai mult faţă de acum zece ani.

 

Mobilitatea geografică din America a ajuns la cel mai scăzut nivel raportat din 1948 încoace. Lucrul acesta reflectă pierderea oportunităţilor în special pentru tineri. Oamenii nu-şi pot vinde casele sau nu pot cumpara altele noi, iar majoritatea tinerilor absolvenţi de facultate sunt obligaţi să se mute înapoi cu părinţii lor, deoarece nu pot găsi un loc de muncă care să le aducă un venit suficient pentru a trăi pe cont propriu.

 

Sondajul Gallup a constatat că 19 la sută din populaţie - de trei ori mai mulţi muncitori americani decât până acum - sunt îngrijoraţi de faptul că nu vor fi capabili să se hrănească pe ei sau familiile lor. Doar 6 la sută din muncitorii chinezi au preocupări similare. Datele din sondajul Gallup care au făcut referire la accesul populaţiei la necesităţile sociale de bază au arătat că muncitorii americani consideră că e tot mai dificil pentru ei să obţină hrană, adăpost adecvat şi o îngrijire medicală decentă.

 

Ceea ce demonstrează aceste cifre nu este doar o criză socială profundă, ci şi o transformare istorică imensă. SUA a trecut de la statutul unui lider mondial în majoritatea indicatorilor sociali - inclusiv standardele de viaţă ale clasei muncitoare - la un nou statut de lider, cel puţin printre ţările industrializate: acela care condamnă majoritatea populaţiei sale la condiţii de sărăcie şi mizerie.

 

Declinul capitalismului american este vizibil şi în dezintegrarea bazei sale industriale, cândva puternică, şi în deteriorarea drumurilor, podurilor şi a altor infrastructuri sociale, precum şi în închiderea şcolilor, bibliotecilor, spitalelor şi a altor servicii publice. Nu este de mirare faptul că din recentele sondaje reiese că mai mult de 80 la sută din poporul american simte că ţara este pe o cale greşită.

 

Prezidând peste acest declin este o aristocraţie financiară a cărei relaţii cu restul societăţii reaminteşte de regimurile din perioada prerevoluţionară din Franţa.

 

Rapoartele şi portretul pe care ele îl oferă societăţii americane sunt o acuzaţie deosebit de gravă la adresa administraţiei Obama şi a tuturor celor care au prezentat alegerea lui Obama ca pe un eveniment de transformare în politica americană. Conţinutul real al ultimilor trei ani - supravegheat şi încurajat de către Obama - a fost acela de redistribuire a bogăţiei de la clasa muncitoare, la elita financiară. Acest proces continuă şi astăzi.

 

Necesitatea politică imperativă este ca clasa muncitoare să înţeleagă sursa declinului social şi economic. Este vorba despre capitalismul care a eşuat în Statele Unite şi la scară mondială. Sistemul de producţie a obţinut într-adevar profit, a produs profituri record pentru minoritatea aflată în top, dar a devenit o fundătură pentru oamenii muncii, care alcătuiesc marea majoritate a populaţiei.

 

Clasa muncitoare trebuie să avanseze un program propriu şi să-şi apere locurile de muncă, dreptul la o educaţie decentă, o pensie sigură şi alte drepturi sociale de bază. Acest lucru este posibil numai prin eliberarea din strânsoarea sindicatelor oficiale şi a Partidului Democrat, care susţin interesele băncilor şi corporaţiilor, în timp ce pretind a apăra muncitorii.

 

Opoziţia faţă de inegalitate şi de controlul corporativ care stă la baza întregului sistem politic este în creştere şi stă la baza mişcării "Ocupaţi Wall Street-ul". Această mişcare a câştigat sprijin tot mai larg în ultimele două luni. Însă ea este doar o expresie iniţială a ceea ce va veni.

 

Răspunsul la criza capitalismului este un atac îndrăzneţ asupra capitaliştilor. Clasa muncitoare trebuie să lupte pentru cererile socialiste: exproprierea miliardarilor şi a oligarhiei financiare aflată la putere, preluarea de către public a marilor bănci şi corporaţii şi utilizarea vastelor produse realizate de oamenii muncii pentru a răspunde nevoilor sociale, nu profitului privat.

 

Problema decisivă în începerea aceastei lupte este construirea unei noi conduceri revoluţionare în cadrul clasei muncitoare - Partidul Egalităţii Socialiste. Îndemnăm tinerii şi muncitorii care intră astăzi în această luptă politică să ni se alăture şi să lupte pentru aceaste perspective ca parte a clasei muncitoare internaţionale.