Ziua de ieri a marcat  aniversarea unui capitol important din istoria clasei muncitoare americane şi internaţionale - începutul  grevei lucrătorilor auto din Flint, Michigan.

Câteva sute de lucrători auto, membrii ai nou formatului Sindicat United Auto Workers (UAW) au ocupat la 30 decembrie 1936 uzina nr. 1 de la General Motors, departamentul Fisher Body din Flint, Michigan. Ei au cerut recunoașterea UAW ca unic agent de  negociere şi semnarea unui contract la nivel național. Lor li s-au alăturat în aceeași zi un alt grup de lucrători care au preluat uzina nr. 2.

În cele 44 de zile care au urmat a fost desfăşurată o lupta eroică care a captat atenţia naţiunii şi a lumii. Lucrătorii de la Flint au fost susţinuţi de mii de alţi lucrători auto, lucrători din industria oţelului şi cauciucului  și someri din Midwest-ul american şi Canada care   s-au adunat la fortăreața GM aflată la nord de Detroit. Ei au sfidat hotărâri judecătoreşti care cereau întreruperea grevei, atacuri ale poliţiei, pe cei de la protecţia companiei şi trupele Gărzii Naţionale care erau pregătiţi să-i atace cu arme de foc.

La trei săptămâni de la începerea grevei din Flint, 15 alte uzine GM au fost paralizate de greve. Pe 1 februarie, după ce a fost emis un ordin de spargere a grevei, lucrătorii de la Flint au extins greva, ocupând uzina nr. 4 de Chevrolet, o uzină  importantă  care producea motoarele pentru modelul cel mai bine vândut al companiei.

Răspunzând ordinului care le fusese dat, greviştii au emis o declaraţie adresată judecătorului şi guvernatorului democrat Frank Murphy, care chemase  Garda Naţională. Lucrătorii au declarat: "Noi suntem neînarmaţi. Introducerea în uzină  a miliției, şerifilor sau a poliţiei dotaţi cu arme de foc va însemna o baie de sânge a lucrătorilor neînarmaţi....  Ne-am decis să rămânem în uzină."

GM a cedat zece zile mai târziu, după ce Franklin D. Roosevelt, temându-se de erupția unui război civil, a refuzat să aprobe utilizarea trupelor pentru a disloca greviştii. Ca urmare s-a convenit la semnarea unui contract la nivel naţional pe şase luni şi la recunoaşterea UAW.

Victoria sindicatului de la GM a deschis porţile pentru organizarea industriei americane de bază  - considerată până în acel moment un bastion vast, de nepenetrat. La o lună de la sfârșitul grevei din Flint, aproape 200.000 de lucrători participaseră la 243 de greve.  500.000 de muncitori au făcut grevă în 1937, numărul total al greviştilor ridicându-se la  aproape 1.900.000.

În primele  22 de luni de existenţă a Congresului Organizaţiei Industriale  (CIO) care a apărut ca urmare a unei rupturi în cadrul  Federaţiei Americane a Muncii (AFL), componenţa organizaţiei a crescut la peste 3.7 milioane de membrii.

Greva din Flint a fost punctul culminant al unei dezvoltări enorme a clasei muncitoare americane, care s-a inspirat parțial din exemplul muncitorilor dat la nivel internațional. Militanţii care au condus grevele  din SUA s-au inspirat de la liderii grevelor de masă care au erupt în Franţa în primăvara şi vara anului 1936.

Marea Depresie redusese condițiile de viaţă , deja precare,  ale lucrătorilor americani la sclavie industrială.  Greve generale au erupt în 1934 şi în Toledo, Ohio; Minneapolis, Minnesota şi San Francisco, California. Aceste lupte au fost conduse de lucrători militanţi influenţaţi de idealurile socialismului și revoluției ruse. Ei  au văzut în smulgerea drepturilor sindicale din mâna corporaţiilor un pas spre o schimbare revoluţionară socială.

Obiectivele lucrătorilor aflaţi în fruntea luptei sindicatelor industriale s-au aflat, de la bun început,  în conflict cu obiectivele limitate ale liderilor CIO și UAW. Greva din Flint a fost declanşată de oficiali naţionali şi locali ai UAW care se considerau socialişti. Kermit Johnson, un troțkist, a condus ocuparea uzinei Chevy nr. 4.

Evaluând mişcarea CIO, Lev Troţki a scris în Transitional Program din 1938, documentul fondator al celei de-a Patra Internaţionale: "Valul de greve în număr fără precedent şi creşterea uimitor de rapidă a sindicatelor industriale în Statele Unite ( a CIO-urilor) este expresia cea mai incontestabilă a străduinţelor instinctive ale lucrătorilor americani de a se ridica  la nivelul sarcinilor care le-au fost  impuse de către istorie."

El a adăugat: " Organizaţiile politice aflate la putere, inclusiv nou createle CIO, fac tot posibilul pentru a menţine sub control şi a paraliza presiunea revoluţionară a maselor."

Mişcarea de început a clasei muncitoare americane a fost abandonată de politicile reformiste, pro-capitaliste şi naţionaliste ale conducerii UAW şi CIO. Cu sprijinul Partidului Comunist de tip stalinist, birocraţia sindicală a respins organizaţiile  politice independente ale mişcării muncitoreşti şi a legat în schimb sindicatele industriale noi create de Roosevelt și de Partidul Democrat.

Acest lucru a pavat calea pentru vânătoarea anti-comunistă condusă de Preşedintele UAW Walter Reuther  din perioada postbelică. Aceasta a alipit loialitatea mişcării muncitoreşti de imperialismul american și de Războiul Rece prin îndepărtarea socialiștilor și militanţilor de stânga de la conducerea sindicatelor. Printre victimele epurării s-au numărat mulţi dintre cei care au condus luptele formative din care s-au născut UAW și CIO.

Consolidarea sindicatelor pe baza apărării capitalismului şi a sprijinului pentru sistemul bipartizan a stabilit traiectoria care a condus la prăbușirea mişcărilor muncitoreşti.

Sindicatele au fost transformate din organizații defensive al clasei muncitoreşti în afaceri care servesc intereselor stratului superior al clasei de mijloc, a funcţionarilor cu orientare de dreapta. Această armată de birocraţi politizează muncitorii în numele corporaţiilor. Deţinând acţiuni numeroase ale companiilor auto americane, UAW are un interes financiar direct în creşterea exploatării membrilor săi. Salariile și averile  conducerii  UAW depăşesc 1 miliard de dolari şi  au continuat să crească în ciuda scăderii cu 77 la sută  a membrilor de pe listele sale.

UAW a abandonat câştigurile cele mai elementare realizate în luptele anterioare de generaţiile de lucrători auto, inclusiv salariul garantat şi creşterea salariilor, pensiilor şi dreptului la grevă. Împreună cu restul sindicatelor oficiale, UAW îşi dedică toate eforturile pentru suprimarea luptei de clasă şi reducerea salariilor şi condiţiilor de muncă ale lucrătorilor. Scopul este acela de a face companiile americane mai competitive şi profitabile la nivel global.

Actualul preşedinte UAW, Bob King,  a reuşit să impună muncitorilor contractele propuse de cele trei mari companii auto şi a salutat păstrarea costurilor reduse pentru forţa de muncă. El a declarat în octombrie că industria auto a fost cel mai bun exemplu pentru modul în care " afacerile, munca şi guvernul pot lucra împreună."

Sunt create condițiile pentru noi prăbuşiri a capitalismului american şi global. În vederea pregătirii pentru luptele revoluționare în care intra acum clasa muncitoare americană trebuie învăţate lecţiile desprinse din greva de la Flint şi naşterea explozivă a CIO.

Potenţialul revoluționar care a fost exprimat atât de puternic în acele lupte incipiente va reveni din nou în prim-plan. De data aceasta, mișcarea trebuie să fie conştient înarmată cu o strategie socialistă și internaţionalistă şi ia forma unei lupte politice pentru preluarea puterii de către muncitori. Acest lucru necesită o ruptură  de organizaţiile vechi şi construirea unei conduceri noi, revoluţionare. Marea tradiție de luptă a clasei muncitoare americane îşi va găsi expresia la un nivel superior prin înfiinţarea Partidului Egalităţii Socialiste,  conducătorul bătăliilor care vor urma.