Václav Havel a murit duminica trecută. Moartea sa a declanşat un potop de necrologuri pozitive. Acest fost adversar al regimului stalinist care a devenit preşedinte al Cehiei este sărbătorit în mass-media internaţională ca "un om politic de importanţă istorică," "un mare european" și "un luptător pentru drepturile omului și pentru democrație."

Însă mulţi din Republica Cehă și din Europa de Est văd acest lucru oarecum diferit. Havel a fost unul din acei  democraţi care au văzut stalinismul ca pe un obstacol în calea avansării lor sociale, deoarece lor le-a fost refuzat statutul social, bogăţia şi proeminenţa de care   s-au bucurat anumite secțiuni ale clasei de mijloc superioare din Occident. Havel a fost, în mare măsură, orb faţă de soarta muncitorilor.

Vaclav Havel s-a născut pe 5 octombrie 1936 în cadrul unei familii influente care a aparţinut clasei superioare din Praga. În perioada interbelică, bunicul, tatăl și unchiul său au fost implicaţi în construcția  mai multor clădiri din Praga. Ei au fost fondatorii celebrelor studiouri de film Barrandov, din care au obţinut o avere considerabilă. În 1948, după ce Partidul Comunist a preluat puterea, ei au fost deposedaţi de bunurile pe care le deţineau.

Regimul stalinist l-a împiedicat pe Vaclav să meargă la liceu, deoarece el provenea dintr-o familie burgheză. Havel şi-a continuat studiile la seral şi a lucrat într-un laborator de chimie şi ca şofer de taxi. El a  început să studieze economia, dar ulterior a abandonat cursurile. Ulterior s-a angajat la teatru ca şi tehnician de scenă. În anii 1960 au început să fie  jucate piese de teatru scrise de el.

Piesele lui Havel sunt scrise în tradiţia teatrului absurdului, manieră care are multe de împărţit cu filosofia existenţială. Ele au criticat aspectele absurde ale structurii puterii staliniste și au contribuit la atmosfera culturală a „Primăverii de la Praga” din 1968.

După reprimarea „Primăverii de la Praga” de către trupele Pactului de la Varșovia, piesele lui Havel  au fost interzise în Cehoslovacia. Pentru opoziţia sa faţa de regim  Havel a petrecut cinci ani în închisoare.

În 1977 Havel s-a numărat printre iniţiatorii „Charter 77” care a condamnat restricţiile şi suprimarea drepturilor civile şi subordonarea  instituţiilor de stat faţă de Partidul Comunist. Singura cerere făcută de „Charter 77” a fost ca tratatele semnate de către regimul cehoslovac să fie respectate, în special cele din  Actul Final al Conferinței CSCE de la Helsinki. Manifestul „Charter77” a fost publicat de ziare occidentale de renume şi este considerat documentul fondator al mișcării drepturilor civile din Cehoslovacia.

Havel a subliniat mereu că el nu era un disident, deoarece nu a "deviat" din stalinism, ci a fost întotdeauna adversarul său. El nu a respins doar stalinismul, ci orice formă de perspectivă socialistă şi chiar şi credinţa în progres din perioada Iluminismului.

Tema de bază a pieselor şi scrierilor sale a fost înstrăinarea omului de "Lebenswelt" (nt. „lumea vieţii”) -  un termen pe care l-a împrumutat, prin intermediul filozofului ceh Vaclav Belohradsky  de la fenomenologia filosofului german Edmund Husserl. El consideră că ştiinţa este cauza acestei înstrăinări. Stiinţa ajunsese în societatea din perioada Iluminismului la statutul de autoritate supremă, ceva ce înainte fusese rezervat unei puteri (Dumnezeu) necunoscute.

Într-un eseu din 1984 intitulat "Politică şi conştiinţă", Havel scria: "Lumea vieţii poartă în ea, în virtutea existenţei sale, presupoziţia absolutului care o susţine, delimitează, animă şi direcţionează şi fără de care ea ar fi de neconceput, absurdă şi inutilă. Noi nu putem decăt să o respectăm în tăcere. Orice încercare de a o nega, de a o stăpâni sau de a o înlocui cu altceva, apare în cadrul lumii naturale, ca o expresie a orgoliului pentru care oamenii trebuie să plătească un preţ mare, aşa cum au făcut Don Juan şi Faust.”

Havel a considerat dictatura stalinistă ca fiind forma cea mai  extremă de înstrăinare faţă de lumea vieţii. Conducătorii şi liderii care reprezentau cândva personalităţi de sine stătătoare " au fost înlocuiţi în timpurile moderne de manageri, birocraţi şi funcţionari de partid - conducători profesionişti, manipulatori, experţi în technica managementului, în manipulare şi confuzie - care îndeplinesc o multitudine de relaţii funcţionale depersonalizate şi sunt o rotiţă în mecanismul de stat, prinşi într-un rol care le-a fost atribuit."

Havel scrie în cele din urmă în acelaşi eseu, că acestă alienare este inerentă întregii civilizaţii moderne: "Desigur, acest proces prin care puterea devine anonimă și depersonalizată și care este redusă la o tehnologie simplă de conducere și manipulare are o mie de măşti, variante şi expresii. În anumite cazuri ea învăluie şi umbreşte, în timp ce în alt caz este în întregime evidentă;  într-un caz se furişează de-a lungul traseelor subtile şi ocolite, în alt caz este brutal de directă. În esenţă, este aceeaşi tendinţă universală. Este vorba despre o trăsătură esențială a întregii civilizaţii moderne ...".

El revine mereu la acest punct: "Cea mai mare eroare ar fi accea, de a nu înţelege sistemele totalitare drept ceea ce acestea reprezintă de fapt  - o oglindire convexă a civilizaţiei moderne şi poate un ultim şi dur apel pentru o reformare globală a modului în care  civilizaţia se înţelege pe sine însăşi."

Havel concluzionează că există " o singură sarcină fundamentală din care ar trebui să decurgă toate celelalte." El explică, că " sarcina este aceea de a rezistent vigilent şi atent, dar, în acelaşi timp, cu dedicaţie totală, la fiecare pas şi pretutindeni impulsului iraţional al puterii anonime, impersonale şi inumane  - adică puterea ideologiilor, sistemelor, aparatelor birocratice, limbilor artificiale și sloganurilor politice. Noi trebuie să rezistăm presiunii complexe şi total alienante, indiferent dacă aceasta ia forma consumului, publicităţii, represiunii, tehnologiei sau a clişeului - toate acestea fiind fraţi de sânge cu fanatismul și surse ale crezului totalitarist. Trebuie să ne stabilim standardele  conform lumii noastre fizice, să fim nepăsători la ridicularizare şi să reafirmăm valabilitatea care a fost negată. Noi trebuie să onorăm cu umilinţa unui înţelept limitele  lumii naturale şi misterul care se află dincolo de ele, admiţând că există ceva care, evident, depăşeşte toate compeţentele noastre."

Acesta retrospectivă -  iraţională, şi, în sens literal al cuvântului reacţionară - a făcut din Havel instrumentul ideal pentru restaurarea capitalismului în Europa de Est în 1989. El a fost unul dintre purtătorii de cuvânt a aşa-numitei "Revoluţii de Catifea" din Praga, în cursul căruia conducătorii stalinişti şi adepţii lui Havel au negociat o tranziţie paşnică şi treptată a puterii.

Acest lucru a avut puţin de -a face cu introducerea democrației. A fost de fapt o repartizare a proprietăţii de stat în mâna unei  noi clase de proprietari capitalişti, recrutaţi atât din rândul vechii birocraţii staliniste, cât şi a "democraţilor" aflaţi în ascensiune. Cele două tabere au convenit asupra mecanismelor politico-juridice prin care fostele proprietăţi de stat au fost transformate în proprietate privată.

Intervenția straturilor sociale mai largi nu a fost dorită, deoarece câştigurile sociale ale clasei muncitoare erau legate de proprietăţile de stat care au căzut victimă capitalismului.

Pe 29 decembrie 1989  Havel a fost ales preşedinte de către Adunarea Federală, care era dominată de stalinişti. Şase luni mai târziu el a fost confirmat în funcţie de un parlament nou ales. Şef de stat major a fost ales Karel Schwarzenberg, urmaşul unei familii aristocratice milionare din Boemia, care este în prezent ministru de Externe al Cehiei.

Havel a prezidat distrugerea educației, sănătății și sistemelor de pensii, precum și introducerea unui capitalism de tipul "Wild West" care continuă să modeleze şi astăzi Cehia, Europa de Est şi Rusia. Schimbările politice din 1989 au produs o catastrofă socială pentru muncitori şi pensionari. Cu toate acestea, Havel a avut de câştigat; retrocedarea  activelor familiale care i-au fost expropriate în 1948   l-au transformat pe el şi pe fratele său, Ivan, în  milionari.

Valul de privatizare a stârnit ciocniri violente între diferitele aripi ale clasei de guvernământ. Acestea au dus, în cele din urmă,  la divizarea ţării. Ca urmare, Havel şi-a pierdut în 1992 temporar funcţia, dar a fost ales preşedinte al Cehiei după secesiunea Slovaciei. Această funcţie a deţinut-o timp de zece ani.

Havel a încercat să se plaseze deasupra ciorovăielilor prin stilul său politic excentric  - o combinaţie între pompa feudală şi elemente ale teatrului absurdului. El şi-a sărbătorit președinția la castelul medieval din Praga cu fanfară, pompă şi alte ritualuri şi a cerut prietenul său, directorul Milos Forman, să trimită un designer de costume de la Hollywood pentru a schimba uniformele gri ale paznicilor de la palat cu uniformele noi, mai colorate.

Muzicianul Frank Zappa şi cei de la Rolling Stones au fost,de asemenea, oaspeţi  ai castelului din Praga. Muzica lor rock a fost populară în cercurile de opoziţie din anii 1960. Rolling Stones i-a întors favoarea, donând castelului prezidenţial un nou sistem de iluminat.

În ciuda excentricităţior sale, Havel a urmărit un curs politic de dreapta. El a integrat Republica Cehă cât de repede a fost posibil în cea mai mare alianţă militară din lume şi a susţinut  războaiele din Iugoslavia, Afganistan şi Irak.

Havel a refuzat  desfăşurarea unui referendum pe problema controversatei aderării la NATO, pe motiv că aceasta ar contesta mandatul reprezentanţilor de stat aleşi în mod democratic şi pentru că ar exprima neîncrederea faţă de stat. Unul dintre ultimele acte oficiale semnate de Havel datează din 2003, atunci când Republica Cehă a fost inclusă în "coaliţia celor dispuşi", deşi guvernul şi majoritatea cetăţenilor cehi s-au opus războiului din Irak.

Anticomunismul lui Havel, aroganţa sa faţă de oamenii muncii și suportul său necondiţionat pentru războaiele NATO şi SUA l-au transformat într-un personaj preferat al politicii internaţionale şi a mass-mediei. Pieptul său nu a fost suficient de mare pentru toate medaliile și decorațiile care i-au fost atribuite. El a fost decorat în 1989 cu  Premiul pentru Pace al librarilor germani, în 1991 cu Premiul Charlemagne, în 2003 - din mâinile lui George W. Bush - cu  Medalia Prezidenţială a Libertăţii. El a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru pace.