Greva generală de joia trecută din Spania, grevă îndreptată împotriva guvernului Partidului Popular, a Uniunii Europene şi a măsurilor lor de austeritate a demonstrat încă o dată puterea clasei muncitoare şi dorinţa ei de luptă.
Într-o revărsare de furie şi atitudine militantă, milioane de oameni au intrat în grevă şi s-au alăturat protestelor împotriva legilor muncii adoptate de Partidul Popular, legi care dau peste cap negocierile colective şi permit angajatorilor să taie salariile şi să concedieze muncitorii după bunul lor plac .
Greva generală a fost una puternică, prin mărimea, profunzimea şi compoziţia sa. Fabricile, aeroporturile şi căile ferate au fost paralizate. Serviciile publice au fost reduse la minim, iar magazinele şi universităţile au fost închise.
Demonstraţiilor muncitorilor şi studenţilor din oraşele şi localităţile de pe tot teritoriul ţării li s-au alăturat multe alte mii de oameni, inclusiv şomeri şi elevi, care s-au folosit de această oportunitate pentru a-şi face auzită ostilitatea faţă de măsurile guvernamentale.
Această demonstraţie de combativitate a determinat consternare în rândurile burgheziei din Spania, din Europa şi la nivel internaţional.
Nimeni nu a fost mai deranjat de nivelul de sfidare decât liderii sindicatelor. Începând cu luna noiembrie, când Mariano Rajoy a preluat conducerea, principalele două formaţiuni sindicale, Uniunea Generală a Muncitorilor (Union General de Trabajadores - UGT), aliniată Partidului Socialist (PSOE) şi Comisiile Muncitoreşti (Comisiones Obreras – CC.OO) conduse de Partidul Comunist (PCE) au încercat să evite orice acţiune împotriva acestuia.
De luni de zile, sindicatele s-au implicat în discuţii tripartite cu Paridul Popular şi cu angajatorii, pledând pentru concesii. Sindicatele au fost cu greu de acord să acţioneze şi au făcut-o doar când a fost clar, că nu se întrevede nicio concesie.
Chiar şi atunci, greva s-a dorit a fi doar un gest simbolic. Secretarul general al UGT, Candido Mendez, a declarat că „trebuie să căutăm un compromis cu guvernul pentru a putea vâsli în aceeaşi direcţie”.
Răspunsul masiv la grevă este vestitorul luptelor mai mari şi mai explozive care vor urma. Acesta subliniază însă şi necesitatea unei lupte pentru o conducere şi o perspectivă nouă a luptelor clasei muncitoare.
Liderii sindicatelor şi grupările clasei mijlocii care îi susţin, cum ar fi Stânga Anticapitalistă (IA) a Secretariatului Unit pabloit şi En Lucha (În luptă), afiliat Partidului Socialist al Muncitorilor din Marea Britanie, au spus că acţiunile de o zi şi protestele similare ar fi suficinte pentru a schimba politica burgheziei. Aceste afirmaţii au fost zdrobite în ziua de după grevă, atunci când Partidul Popular a anunţat că va reduce cheltuielile publice cu 27 miliarde de euro – cea mai draconică măsură de austeritate de la dictatura fascistă a generalului Franco încoace.
Răspunsul guvernului subliniază problemele politice fundamentale cu care se confruntă clasa muncitoare. Rajoy nu vorbeşte doar în numele elitei conducătoare a Spaniei, dar şi pentru capitalul financiar internaţional, care nu are nicio intenţie de a ceda nici măcar un pic din încercarea sa de a impune atacuri devastatoare asupra clasei muncitoare europene. Ţinta sa este aceea de a aduce condiţiile de viaţă la niveluri comparabile cu cele din China sau Brazilia.
Grecia este ţara în care această politică a contrarevoluţiei sociale este testată, însă această politică este pregătită şi implementată peste tot, din Irlanda şi Italia până în Marea Britanie, SUA şi în întreaga lume.
Caracterul global al acestei ofensive este o mărturie a faptului, că muncitorii se confruntă cu o prăbuşire a capitalismului internaţional.
Organizaţiile de pseudo stânga lucrează în mod conştient la dezarmarea clasei muncitoare, încercând să ascundă implicaţiile reale ale acestei crize.
S-a demonstrat cât de jos pot coborî aceşti oameni în declaraţia făcută de En Lucha, care au susţinut că modelul muncitorilor spanioli ar trebui să fie „luptele susţinute… şi...succesul clasei muncitoare elene.”
Ce înseamnă acest „succes”? Aflaţi de cinci ani într-o recesiune adâncă, muncitorii din Grecia au fost supuşi unor runde repetate de austeritate – implementate prima oară de guvernul social-democrat PASOK şi acum de coaliţia dintre PASOK şi Noua Democraţie conservatoare.
Câteva greve generale de o zi sau de două zile, organizate de sindicatele elene, au scos în stradă zeci de mii de oameni, care au creat scene nu mai puţin sfidătoare decât cele de joia trecută din Spania. Dar aceasta nu a oprit o succesiune a bugetelor de austeritate. Week-end-ul trecut, prim ministrul elen Lucas Papademos a anunţat un “nou program economic” care cuprinde noi reduceri în valoare de 12 miliarde de euro.
Rezultatul este o catastrofă socială. Şomajul oficial este deja de 23 la sută, iar în rândul muncitorilor tineri de peste 50 la sută. Agenţiile de ajutorare descriu părţi ale Greciei ca suferind de o „criză umanitară”.
În oraşul port Perama din apropierea Atenei, organizaţia caritabilă Doctors of the World raportează că un număr mare de locuitori trăiesc cu mai puţin de 200 de euro (270 de dolari) pe lună. Organizaţia scrie : „Există câteva familii care nu au avut electricitate de cinci sau opt luni, care şi-au petrecut iarna arzănd lemne pentru a se încălzi şi ai căror copii mănâncă din gunoaie”.
Dacă aşa vede En Lucha „succesul”, atunci nu va avea nicio divergenţă cu Partidul Popular şi cu elita conducătoare, care ţintesc către un „succes ” similar şi în Spania. Această declaraţie ruşinoasă nu face decât să clarifice faptul, că pentru aceste organizaţii, sărăcirea clasei muncitoare este de preferat mobilizării ei revoluţionare împotriva capitalismului.
În Spania, ca şi în întreaga Europă, clasa muncitoare se confruntă cu o luptă pentru putere politică împotriva burgheziei şi a reprezentanţilor săi, care includ birocraţia sindicală şi susţinătorii ei. Această luptă necesită construirea unui nou partid politic, a unei secţiuni spaniole a Comitetului Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale, care să lupte pentru un guvern muncitoresc bazat pe politici socialiste.