Represiunile în masă din Quebec: o lecţie pentru clasa muncitoare

De Keith Jones
30 mai 2012

Mai mult de 1200 de persoane au fost arestate pe 19 mai în Quebec, după ce guvernul provincial liberal a adoptat o legislaţie de urgență conform căreia, greva studenţilor care a început cu trei luni în urmă este ilegală. Pe lângă acesta, legea impune restricții mari asupra dreptului de a demonstra.

Arestările în masă sunt mărturia opoziţiei populare imense faţă de Legea 78 şi determinarea clasei conducătoare din Canada de a anihila greva studenţească şi de a opri orice opoziţie faţă de agenda sa de război de clasă, prin care s-au impus reduceri salariale şi a locurilor de muncă şi distrugerea serviciilor publice.

Marţea trecută, ziua care a marcat a o sută zi de grevă a studenţilor, pe străzile din Montreal au mărşăluit mai mult de 150.000 de oameni. Acesta a fost cea mai mare demonstraţie din istoria Quebec. În ciuda dispozițiilor draconice ale Legii 78, în multe din cartierele clasei muncitoare din Montreal, precum şi în alte oraşe din Quebec, au loc demonstraţii aproape în fiecare noapte.

Drept răspuns, guvernul a intensificat campania sa de represiune. Ca urmare a demonstraţiei de marţi, în decurs de doar câteva ore, poliţia din Montreal a invocat Legea 78 pentru a justifica dispersarea violentă a demonstranţilor "ilegali". În seara următoare, poliţia din Montreal înconjurat şi a atacat brutal un protest paşnic, arestând mai mult de 500 de persoane. Poliţia din Quebec a făcut propriile arestări în masă în aceeaşi seară, acuzând 170 de persoane de "crima" că au demonstrat.

Clasa conducătoare din Canada sprijină pe deplin suprimarea de stat a grevei studenţesti, la fel cum a sprijinit şi refuzul încăpătânat al guvernului liberal de a discuta unele modificări ale planului său de a majora în următorii șapte ani taxele de şcolarizare cu până la 82 la sută. Ziarul Globe and Mail, care vorbeşte în mod tradiţional în numele marilor bănci canadiene, a luat guvernul liberal din Quebec la rost pentru că nu utilizează Legea 78 pentru a efectua o campanie mai hotărâtă de arestări şi violenţă poliţienească. El s-a plâns într-un editorial publicat joia trecută - după arestări în masă efectuate în Montreal și Quebec - că protestatarii urmează să "simtă litera legii" şi că studenţii grevişti "înca nu au pierdut nimic."

Utilizarea de câtre guvernul din Quebec a represiunii şi a violenţei şi atacul său împotriva unor libertăţi civile sunt o expresie a unui proces global. Confruntându-se cu extinderea rezistenţei populare faţă de tendinţa lor de a plasa greutăţile crizei capitaliste asupra clasei muncitoare, guvernele incriminează rezistenţa aflată în creştere şi calcă în picioare drepturile democratice cele mai de bază, la fel cum au făcut-o în anii 1930.

Guvernul conservator din Canada a folosit pe parcursul anului trecut în mod repetat legi de urgență pentru a sparge greve şi pentru a impune concesii muncitorilor. El a promis să introducă legislative similare pentru a scoate în afara legii greva muncitorilor de la căile ferate Canadian Pacific care este în desfăşurare zilele acestea.

În Grecia şi în Italia, elita financiară internaţională a organizat demiterea guvernelor alese de popor după ce acestea s-au dovedit incapabile să impună în întregime cerinţele de austeritate ale băncilor. Apoi au pus la putere guverne "tehnocrate" care au impus măsurile de austeritate în ciuda opoziţiei de masă. Acelaşi forte încearcă acum să terorizeze oamenii din Grecia, ameninţandu-i cu expulzarea din zona euro şi ruinarea economică, dacă nu vor vota pentru partidele care s-au angajat să pună în aplicare cererile lor pentru o reducere chiar mai brutală a nivelului lor de trai şi distrugerea serviciilor publice.

Ipocrizia burgheziei nu cunoaşte limite. Clasele de guvernământ din Canada, SUA şi Europa duc războaie imperialiste în numele democraţiei şi drepturilor omului în timp ce adoptă măsurile unui stat poliţienesc pentru a zdrobi opoziţia clasei muncitoare în interiorul ţărilor lor. În acelaşi timp, ele trag cu ochiul înspre forme de conducere dictatoriale.

Muncitorii şi tinerii trebuie să tragă concluziile necesare.

Elita capitalistă intenţionează să impună o contrarevoluţie socială, să elimine ceea ce a mai rămas din beneficiile sociale pe care clasa muncitoare le-a cucerit prin marile lupte sociale al secolului trecut.

Orice luptă pentru o necesitate fundamentală democratică sau socială, inclusiv dreptul la a o educaţie decentă, duce în mod inevitabil la o coliziune cu reprezentanţii politici ai economiei şi a statului capitalist.

Drepturile democratice şi sociale pot fi asigurate numai prin mobilizarea politică independentă a clasei muncitoare împotriva statului şi a întregii ordini social- capitaliste muribunde şi lupta pentru guverne muncitoreşti și pentru socialism.

Aceste concluzii trebuie să devină baza pentru extinderea grevei studenţeşti din Quebec şi lupta împotriva Legii 78. Acest lucru necesită o orientare fundamental diferită.

Perspectiva politică avansată de asociațiile studenţeşti – afirmaţia, că studenţii pot asigura abrogarea creşterii taxei de şcolarizare printr-o campanie de protest bazată pe presiuni asupra politicienilor - s-a dovedit a fi falsă.

Singura cale de urmat este de a extinde lupta şi a transforma grevă într-un catalizator pentru mobilizarea clasei muncitoare din Quebec, din întreaga ţară şi pe plan internaţional împotriva locurilor de muncă oferite de corporaţii, a reducerilor salariale şi a măsurilor de austeritate urmărite de guvernele din întreg spectrul politic oficial. În lupta împotriva burgheziei clasa muncitoare trebuie să avanseze propriul său program socialist care va rezolva criza prin reorganizarea economiei. Scopul acesteia trebuie să fie acela de a veni în întâmpinarea nevoilor sociale, nu de a-i îmbogăţii pe unii.

Pentru a-i veni în întâmpinare clasei muncitoare, studenţii trebuie să îi sprijine pe muncitori în revoltele împotriva sindicatelor care au suprimat lupta de clasă și au impus concesiuni şi reducerea cheltuielilor sociale timp de zeci de ani. Sindicatele din Quebec izolează sistematic grevele studenţeşti. Apoi, la începutul acestei luni, ele au lucrat împreună cu guvernul liberal din Quebec pentru a impune studenţilor un acord fals prin care guvernul putea să mărească în întregime taxa de şcolarizare.

Partidul social democrat din Canada, Noul Partid Democrat (PND) s-a declarat "neutral" faţă de greva studenţilor din Quebec. În acelaşi timp, în Ontario, partidul a facilitat - cu sprijinul complet al sindicatelor - aprobarea unui buget al guvernului minoritar liberal. Bugetul reduce în următorii trei ani cheltuielile cu mai mult de 15 miliarde de dolari şi reduce salariile muncitorilor din sectorul public cu un milion.

În decursul grevei, asociaţia studenţească CLASSE a câştigat sprijin declarând că este o alternativă militantă faţă de celelalte două asociaţii provinciale studenţeşti care sunt patronate de multă vreme de către sindicate şi care, asemeni acestora, sunt aliniate politic în spatele partidului Parti Quebecois.

Însă CLASSE avansează aceleaşi perspective de protest - face apel pentru reforme la clasa conducătoare - şi joacă un rol vital în prevenirea dezvoltării unei lupte mai largi în cadrul clasei muncitoare, luptă care ar putea da jos guvernele din Quebec şi Ottawa.

Chiar şi după instituirea Legii 78, CLASSE continuă să încerce să negocieze o înţelegere cu guvernul liberal din Quebec. Ea promovează ficţiunea, că sindicatele reprezintă muncitorii şi se opune ideii de a transforma greva studenţească într-un mijloc pentru a mobiliza întreaga clasă muncitoare împotriva programului de austeritate a guvernelor liberale şi federale conservatoare. Orientarea sa înspre clasa conducătoare și acceptarea structurii politice existente este subliniată de politica sa de limitare a luptei pentru regiunea Quebec, contribuind astfel la limitarea mişcării și la impunerea decalajului etno-lingvistic pe care burghezia canadiană l-a manipulat întotdeauna ca o strategie cheie pentru a-şi menţine conducerea.

În opoziţie cu aceste forţe, studenţii şi muncitorii care au conştiinţă de clasă trebuie să înceapă lupta pentru mobilizarea independentă a clasei muncitoare în lupta pentru un guvern muncitoresc. Mai presus de toate, acest lucru necesită crearea unei conduceri revoluționare care să avanseze un program socialist și internaţionalist - programul Partidului Egalităţii Socialiste.