Română

Care este calea de urmat în Grecia?

Liderul Noii Democrații (ND), Antonis Samaras, trebuie să formeze în Grecia un guvern de coaliție însărcinat cu punerea în aplicare a măsurilor brutale de austeritate convenite de Troica - Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană.

 

Victoria ND este mai presus de toate un act de acuzare la adresa SYRIZA, care a apărut drept partidul principal de opoziţie, dar şi a afirmaţiei sale, că austeritatea poate fi opusă fără o luptă pentru răsturnarea burgheziei greci şi a UE.

 

Alegerile parlamentare din Grecia au confirmat absența oricărei tendinţe în cadrul clasei politice existente pentru a combate cerinţele Troicăi şi ale băncilor.

 

Victoria ND a fost rezultatul final al unei campanii bazate pe şantaj deschis. Rând pe rând, liderii europeni au ameninţat, că votul împotriva ND - principalul partid care susţine austeritatea cuprinsă în memorandumul semnat cu Troica - va conduce la o îngheţare imediată a banilor necesari pentru a salva băncile greceşti, retragerea forţată a Greciei din zona euro, precum şi un colaps econimic catastrofal.

 

Însă chiar şi aşa, partidele care s-au opus oficial memorandumului au obţinut majoritatea voturilor, cele pentru pentru SYRIZA atingând 27 la sută. 37,5 la sută din alegători s-au abţinut. Acest lucru reflectă dezgustul general faţă de întreaga clasă politică, precum şi incapacitatea multori alegători de a plăti deplasarea lor de la sate înspre oraşe şi înapoi, pentru a vota.

 

Deşi doar 40 la sută dintre cei care au votat au susţinut partidele care sprijină făţiş memorandumul - ND şi partidul social-democrat PASOK - aceste două partide dispreţuite sunt acum în discuţii pentru a forma un guvern. Ele ar avea o majoritate parlamentară datorită bonusului de 50 de locuri pe care ND le primește ca partid câştigător al alegerilor. Aceste 50 de locuri sunt o clauză care face parte din legislația electorală antidemocratică din Grecia. Un astfel de guvern nu va avea niciun mandat popular pentru politicile sale şi pregăteştea calea pentru o confruntare între burghezie şi clasa muncitoare.

 

Samaras ştie că poziția sa este precară şi încearcă prin urmare să creeze un "guvern de salvare naţionala" care să includă "cât mai multe partide" – inclusiv Stânga Democratică, o aripa a SYRIZA şi un alt partid mic - în combinaţie cu discuţii privind renegocierea unor aspecte din acord.

 

Liderii europeni au respins orice posibilitate de o face schimbare semnificativă a cererile lor, reiterînd ameninţările pre-electorale. În cadrul G20 din Mexic, cancelarul German, Angela Merkel, a declarat hotărâtă: "Ceea ce este important este că noul guvern va fi în favoarea angajamentelor care au fost făcute. Nu poate exista nicio modificare a paşilor spre reformă."

 

Faptul că majoritatea electoratului încă refuză să aprobe memorandumul sau nu a participat la un scrutin portretizat ca fiind cel care va determina viitorul Greciei şi al întregii UE este o dovadă de ostilitate profundă care decurge din reducerile brutale impuse începând cu 2009. Cu toate acestea, SYRIZA a canalizat această opoziţie într-o fundătură politică.

 

Liderul SYRIZA Alexis Tsipras a petrecut campania electorală liniştind elita conducătoare, că el este în favoarea UE şi pentru rambursarea datoriilor greceşti prin încasarea unor impozite mai ridicate. El a cerut concesii puţine și o perioadă de rambursare mai extinsă. Tsipras a spus muncitorilor, că opoziţia faţă de UE şi de capitalism este irealizabilă, nerealistă şi un drum care va duce la o sinucidere națională.

 

Această atitudine reflectă interesele de clasă şi iluziile politice ale straturilor sociale influente din clasa de mijloc, în numele cărora vorbeşte SYRIZA. Deşi sunt suparaţi datorită desfăşurării dezastrului politic din Grecia, liderii SYRIZA sunt ostili faţă de o strategie socialistă care să lupte împotriva aceasteia: mobilizarea largă a întregii clase muncitoare europene în lupta împotriva capitalismului şi a UE.

 

SYRIZA plănuieste acum să acţioneze ca o opoziţie loială. Tsipras a afirmat ieri, că un guvern ND ar fi în conformitate cu "mandatul poporului", iar opoziţia ar trebui să "fie critică şi responsabilă, iar eu l-am informat pe dl. Samaras, că noi ne propunem să fim aşa."

 

Impactul paralizant pe care SYRIZA îl are şi sprijinul pe care l-a primit pe plan internaţional de la grupările de pseudo- stânga acordă elitei conducătoare libertate de acţiune, chiar în timp ce opoziţia de masă faţă de austeritatea evidenţiată în Grecia se răspândeşte în întreaga Europă. Partidele asociate cu măsurile de austeritate, indiferent de coloraţia lor formală sunt pedepsite în cadrul alegerilor: PSOE din Spania, Partidul Socialist din Portugalia, Forza Italia a lui Berluscono și UMP a lui Sarkozy în Franţa se numară printre victime. Fiecare guvern care le înlocuieşte cere mai multă austeritate şi se ciocneşte de o politică de reacţie şi de rezistenţă rigidă venită din partea clasei muncitoare.

 

Din acest motiv nu se poate avea încredere în cercurile de guvernământ care spun, că ceea ce fac ele în Grecia - mai multe reduceri care la un moment dat vor forţa Grecia să iasa din zona euro - va preveni o catastrofă politică şi economică.

 

Pieţele au scăzut brusc în ciuda victoriei ND în Grecia. Obligaţiunile italiene şi spaniole continuă să fie vizate de speculatori, iar cotaţiile băncilor din Germania şi Franţa au scăzut. Şeful Institutului Internaţional de Finanţe, Charles Dallara, a avertizat liderii G20: “Riscul unei recesiuni la nivel mondial este pentru a doua oară în patru ani din nou foarte real."

 

În aceste condiții, "planul B" pe care SYRIZA şi omologii săi îndeamnă clasa conducătoare să adopte nu va fi o abatere de la austeritate, ci atacuri mai dure asupra clasei muncitoare. Acestea vor fi impuse prin orice mijloace necesare - inclusiv o represiune din partea poliţiei sau armatei.

 

Muncitorii şi tineretul din întreaga Europă trebuie să înveţe lecţia centrală din ceea ce se întâmplă în Grecia şi să facă o schimbare decisivă în cursul politic. Experienţa amară a grecilor confirmă, că sarcina aflată la îndemână nu este reformarea UE sau presiunea pusă asupra guvernelor sale în speranţa că acestea vor face concesii, aşa cum este cazul sub conducerea partidelor de pseudo-stânga cum ar fi SYRIZA.

 

Trebuie construite partide noi ale clasei muncitoare care să mobilizeze o ofensivă industrială și politică împotriva marilor afaceri, a partidelor sale, a guvernelor şi analiștilor lor colectivi din cadrul UE şi FMI. Obiectivul trebuie să fie guvernele muncitoreşti organizate în Statele Socialiste ale SUA şi Europa. Reuşita se află în construirea unei astfel de conduceri cu adevărat socialiste şi internaţionaliste - secţiuni ale Comitetului Internațional al celei de-a Patra Internaţionale.