Graba cu care guvernul japonez încearcă să reactiveze reactoarele nucleare ale ţării subliniază ameninţărea reprezentată de sistemul capitalist de profit faţă de siguranța, sănătatea şi viaţa populaţiei lumii.
La doar puţin mai mult de un an de la dezastrul nuclear de la Fukushima din martie 2011 - al doilea cel mai grav dezastru din istoria lumii - guvernul primului ministru Yoshihiko Noda a ordonat redeschiderea a două reactoare la Ohi, pe malul vestic al Japoniei.
Decizia a fost condusă în mod clar de cererile marilor afaceri, inclusiv a conglomeratelor de energie, care trec cu vederea opoziţia publică şi preocupările de bază pentru siguranţă. Vor urma alte reactoare, inclusiv cele operate de Tokyo Electric Power Company (TEPCO), care a fost responsabilă pentru catastrofa de la Fukushima.
Cutremurul şi tsunamiul de anul trecut au dus rapid la inundarea instalației de la Fukushima, la eşecul sistemelor sale de urgenţă şi la colapsul parțial a trei dintre cele şase reactoare ale sale. Aproximativ 87.000 de rezidenţi au fost forțați să evacueze zonele înconjurătoare, zone care au devenit nelocuibile pentru deceniile următoare. În punctul culminant al dezastrului, au existat temeri pentru siguranţa a 35 de milioane de oameni care trăiesc în zona Tokyo.
Preocuparea pentru populaţie a fost mare, astfel încât până în luna mai, toate cele 50 de reactoare nucleare din Japonia au fost închise. Unele au fost oprite doar pentru întreținere sau upgradarea sistemelor de siguranță , însă nu au putut fi repornite datorită neîncrederii pe scară largă a publicului în companiile de energie și în guvern. Această ostilitate nu a dispărut. Un recent sondaj efectuat de postul naţional NHK a dezvăluit, că mai mult de 80 la sută din oamenii care locuiesc în zonele din apropierea Ohi cred, că instalația nucleară poate suferi un accident asemănător celui de la Fukushima.
Cele două reactoare Ohi se află în Wakasa Bay, o regiune cunoscută în Japonia drept "aleea nucleară" , locul de amplasament a 13 reactoare. În apropiere se află marile oraşe Kyoto şi Osaka. Cu toate acestea, în zonă nu există facilităţi de bază de sigurantă sau de urgenţă. Un perete ridicat drept scut pentru a proteja reactoarele de un posibil tsunami va fi gata doar anul viitor, un centru de comandă la faţa locului va exista doar începând cu 2016, iar filtrele pentru orificiile de ventilaţie, care ar putea reduce scurgerile de radiații, vor fi gata peste trei ani.
Multe dintre orașele extinse pe o rază de evacuare de 30 de kilometrii în jurul reactorului Ohi duc încă lipsa echipamentelor de monitorizarea a radiaţilor, materialelor medicale anti-radiaţii și rutelor sigure de evacuare . "Dacă ar lovi acum o altă criză, noi nu am putea să facem altceva decât să fugim," a declarat Kaoru Tsuchiya, un oficial din cadrul gestionarii situațiilor de urgență locale celor de la Associated Press. O situaţie similară poate fi găsită în întreaga ţară, în alte 135 de oraşe, domiciliul pentru aproape cinci milioane de oameni. Autorităţile locale încă aşteaptă un plan naţional pentru situaţii de dezastru, promis să apară cândva anul acesta.
O noua autoritate de reglementare nucleară urmează încă să fie stabilită, ca să nu mai vorbim despre revizuirea proiectului pentru măsuri de securitate. Organismul planificat să ia fiinţă este menit să înlocuiască Agenţia de Siguranță Industrială şi Nucleară (NISA) care a fost discreditată. Relațiile acesteia cu TEPCO au fost expuse în timpul catastrofei de la Fukushima. NISA şi guvernul au acordat TEPCO responsabilitatea pentru situaţiile de urgenţă de la Fukushima, în ciuda faptului că erau cunoscute de decenii încălcările măsurilor de siguranță , a muşamalizărilor şi persecutarea denunţătorilor practicate de acestă companie.
Modul în care TEPCO s-a ocupat de criză este reprezentativ pentru subordonarea sistematică a siguranţei și bunăstării oamenilor obişnuiţi faţă de interesele elitei financiare şi corporative. Compania de electricitate a ignorat avertismentele oamenilor de ştiinţă privind pericolul unui tsunami masiv şi apoi a minimalizat în mod repetat gradul de deteriorare, în încercarea de a reduce la minimum impactul asupra cotei sale din preţ şi profituri.
Departe de a fi traşi la răspundere, TEPCO a fost salvată de guvern cu mai mult de un trilion de yeni (12 miliarde de dolari), pentru a o proteja de facturile compensatorii şi de cheltuieli financiare de repunere în funcţiune a reactoarelor. TEPCO a anunţat săptămâna trecută că nu s-au schimbat prea multe. Compania a publicat un raport în care se dezvinovăţeşte, negând faptul că a ascuns informaţii în timpul crizei Fukushima şi susţinând, că nicio societate nu ar fi putut prezice sau nu s-ar fi putut pregăti pentru cutremurul de magnitudinea 9.0 şi valul tsunamic care a lovit ulterior.
Elita conducătoare japoneză a protejat multă vreme TEPCO şi celelalte generatoare nucleare ale ţării Ea a apelat la puterea nucleară cu patru decenii în urmă, fiind în căutarea unei "energii sigure" pentru a compensa dependenţa sa acută de importurile de petrol. Acest lucru a însemnat construirea a zeci de centrale nucleare de-a lungul unor falii cunoscute a fi printre cele mai predispuse la cutremure de pe planetă. În plus, secţiunile militariste din cadrul clasei de conducere din Japonia privesc tehnologia nucleară ca fiind vitală pentru capacitatea ţării de a dezvolta arme nucleare.
Aceste forţele motrice de bază - profitul corporatist şi calculele geo-strategice care decurg din divizarea lumii în state naţiuni rivale - nu sunt nicidecum limitate la Japonia. În ciuda pericolelor expuse de catastrofa de la Fukushima şi a tensiunilor internaţionale legate de energia nucleară şi de alte resurse de energie, industria nucleară şi-a reluat rapid expansiunea la nivel global. Potrivit World Nuclear Association, astăzi sunt în construcţie 61 de reactoare , mai multe fiind deja planificate, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Turcia, Arabia Saudită, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite, precum şi în China, India şi Rusia.
Nu tehnologia nucleară în sine este problema, ci ordinea socială şi economică în care aceasta se dezvoltă. Afirmaţiilor corporaţiilor nucleare, că singurul lor interes constă în furnizarea de "energie verde" pentru viitor, nu poate fi acordată crezare. Energia nucleară are un potenţial considerabil ca şi sursă de energie electrică care nu generează emisii de gaze cu efect de seră şi care este mai puţin costisitoare decât multe alternative de energie regenerabilă. Însă ea aduce cu sine complicaţii legate de mijloacele de siguranță, a căror lipsă poate duce la catastrofe. Ea are şi outilizare militară, pe care omenirea nu îşi pot permite să o lase în mâinile corporative şi a elitelor naționale.
Dezvoltarea şi valorificarea energiei nucleare este posibilă numai într-o lume a unei economii socialiste, planificate raţional. În acest context, potenţialul tehnologiei nucleare ar putea fi explorat având în vedere interesele pe termen lung ale populației lumii şi a mediului la nivel global. Oamenii obişnuiţi ar supune utilizarea acesteia unei dezbateri largi şi democratice, luând în considerare evaluările atente efectuate de oamenii de ştiinţă şi experţii în energie.
Graba nechibzuită şi iresponsabilă, cu care reactoarele nucleare sunt reactivate şi construite în jurul lumii - indiferent de pericolele imense revelate de catastrofa de la Fukushima - este un act de acuzare a capitalismului. Acesta trebuie să fie răsturnat de către clasa muncitoare internaţională, pentru a netezi calea pentru o dezvoltare armonioasă a resurselor pământului, folosind vastul potenţial care reiese din avantajele științifice și tehnologice, plasate sub proprietatea și controlul democrat al muncitorilor.