“Atenţia” administraţiei Obama pentru Asia nu este altceva decât o înarmare a regiunii Indo-Pacifice care intensifică pericolul unui război cu China.
Secretarul apărării americane Leopn Panetta a anunţat week-end-ul trecut în Singapore, că până în 2020 cea mai mare parte a forţelor navale americane - inclusiv şase portavioane, dar şi majoritatea crucişătoarelor, distrugătoarelor, navelor de coastă şi a submarinelor - vor fi staţionate în zona Asia Pacifică.
Panetta a declarat, că Pentagonul intenţionează să menţină “avantajul tehnologic” şi să dezvolte armata. Acest lucru se va realiza prin dezvoltarea unui “ crucişător de a cincea generaţie, un submarin avansat de clasa Virginia, mijloace de luptă electronice, modalităti de comunicare şi arme de precizie îmbunătăţite.”
SUA investeşte de altfel şi în “aeronave cisternă, un nou avion de luptă, nave performante pentru patrulele maritime şi un avion anti-submarin” care să îmbunătăţească posibilitatea forţelor SUA “de a opera pe distanţe lungi în Pacific.”
Deşi Panetta a negat, că acestă vastă expansiune a forţelor militare americane în Asia ar fi “o ameninţare pentru China”, o altă explicaţie posibilă nu există. Documentele strategice ale Pentagonului, inclusiv raportul său anual privind armata chineză, identifică China ca fiind ţinta numărul unu a SUA.
În discursul său, Panetta a amintit de întărirea legăturilor militare care au avut loc pe parcursul ultimilor trei ani cu aproape toate ţările din Asia – exceptând China. Washingtonul şi aliaţii SUA încercuiesc China cu baze militare localizate strategic, punând astfel bazele pentru un război mondial.
În Asia de nord-est, SUA îşi întăreşte forţele militare făcând alianţe cu Coreea de Sud şi Japonia, transformând insula Guam cu ajutorul Japoniei într-un “punct strategic” în Pacificul de Vest. Washingtonul şi-a extins acordul şi cu aliatii săi din Australia şi intenţionează să facă acelaşi lucru cu Filipinele şi Vietnamul. Prin aceasta creşte capacitatea navelor americane de a bloca transportul maritim al surselor de energie şi de materii prime din China care circulă pe căile maritime din sud-estul Asiei.
Administraţia Obama a întărit în Asia de Sud parteneriatul strategic cu India. În acelaşi timp încearcă să submineze influenţa Chinei în Sri Lanka, Pakistan, Burma şi Nepal. Un deceniu de ocupaţie neo-colonială în Afganistan a transformat acea ţară - care are graniţe înspre China - într-o bază pentru operaţiunile militare americane din Asia Centrală.
Consolidarea alianţelor militare americane are o logică proprie necruţătoare. Ea obligă China să caute aliaţi, intensifică competiţia, rivalitatea şi tensiunile din întreaga regiune şi aduce pericolul ca una dintre puterile regionale să declanşeze un conflict care poate lua rapid proporţii mondiale.
Nu există nicio altă expresie mai clară a iraţionalismului capitalismului ca şi ordine socială internaţională decât acesta: cel mai mare parteneriat comercial din lume, dintre cele două cele mai mari puteri economice din lume – SUA şi China – ameninţă în acelaşi timp să devină cea mai mare confruntare militară din lume. Această alunecare înspre război nu apare datorită intenţiilor liderilor politici, ci datorită contradicţiilor obiective ale sistemului capitalist: contradicţia dintre economia mondială şi diviziunea învechită a lumii în state naţiuni, dar şi între producţia socializată la scară globală şi proprietatea privată a mijloacelor de producţie.
Imperialismul american depinde de China pentru sursa unei forţe de muncă ieftine. Cu toate acestea, expansiunea economică a Chinei ameninţă ordinea mondială imperialistă pe care SUA a dominat-o de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Pe parcursul ultimelor două decenii, Washingtonul s-a aruncat nechibzuit dintr-un război în altul: în Orientul Mijlociu, în Balcani şi Asia Centrală, pentru a se opune declinului său economic istoric. “Atenţia” lui Obama pentru Asia a mărit dramatic mizele, prin faptul că a demonstrat clar, că SUA consideră China - o putere nucleară - drept ţinta sa principală.
Clasa muncitoare din Asia, America şi din întreaga lume se confruntă cu pericolul unui război în timp ce nivelul ei de trai şi poziţia socială se află sub asalt continuu. Clasele capitaliste au exploatat caracterul global al producţiei pentru a scădea nivelul de trai atât în ţările avansate, cât şi în cele aflate în curs de dezvoltare. Acest proces a fost accelerat o dată cu începutul crizei financiare globale din 2008. Şomajul în masă din Europa şi SUA este vizibil în China prin scăderea cererii pentru export, încetinirea economiei şi presiunile asupra salariilor, condiţiilor de muncă şi a locurilor de muncă.
Clasa muncitoare este singura forţă socială de pe faţa planetei care poate aboli ororile războiului, şomajul în masă şi mizeria socială. Muncitorii chinezi şi americani, dar şi fraţii şi surorile lor pe plan internaţional, au un interes de clasă comun: abolirea sistemului capitalist demodat şi anarhic care serveşte cerinţelor pentru înbogăţire a celor câţiva bogaţi în detrimentul vastei majorităţi a umanităţii.
Doar clasa muncitoare poate crea relaţii noi şi mai mari de producţie– o economie mondială planificată socialist. Sub capitalism, producţia globalizată duce doar la o tendinţă tot mai mare pentru competivitate internaţională în cadrul statelor naţiuni capitaliste rivale, distrugerea locurilor de muncă şi a nivelului de trai din fiecare ţară şi tendinţa spre război. Plasate sub proprietatea publică şi controlul democratic al clasei muncitoare, planificarea aceloraşi forţe de producţie poate asigura un viitor care să ofere un nivel de viaţă decent pentru toată umanitatea.
Aceasta este perspectiva internaţionalismului socialist pentru care luptă Comitetul Internaţional al celei de-a Patra Internaţionale şi secţiunile sale din fiecare ţară.