Cine citeşte cele mai recente titluri legate de criza euro are experienţa unui sentiment de deja vu. La fel cum a fost cazul şi vara trecută, agențiile de rating coboară ratingurile, ratele dobânzilor pentru obligațiunile guvernamentale ating niveluri astronomice, iar guvernele anunţâ noi măsuri de austeritate. Însă de data aceasta, Spania s-a alăturat Greciei ca punct fierbinte al crizei, iar economia Spaniei este de cinci ori mai mare decât cea a Greciei.

În ciuda miliardelor acordate în cadrul planurilor de salvare şi a trilioanelor injectate de Banca Centrală Europeană, precum şi a rundelor repetate de măsuri de austeritate, moneda euro este mai aproape de abis decât oricând până acum. " Europa se îndreaptă asemeni unui somnambul înspre o catastrofă de proporţii incalculabile, " avertizează 17 lideri economişti europeni într-un raport publicat săptămâna trecută.

Ar fi naiv din partea noastră să atribuim agravarea crizei doar la un răspunsul pur tehnic dat de piețe faţă de creşterea datoriei publice a ţărilor sud-europene. Chiar şi editorialul de miercuri din Financial Times a recunoscut, că datoria publică a Spaniei este "sub media zonei euro, " şi că "nu există motive economice subiacente care să ne facă să credem ceva diferit despre Spania decât am făcut-o cu o săptămână în urmă. " Cu toate acestea, ratele dobânzilor pe zece ani pentru obligaţiunile spaniole au crescut mult deasupra nivelului critic de 7 la sută.

În spatele atacului asupra monedei euro se află interese fundamentale de clasă. Oligarhia financiară internaţională care domină pieţele financiare şi bursele de valori nu se va odihni până când toate câştigurile sociale obţinute de clasa muncitoare europeană după cel de-al Doilea Război Mondial nu au fost distruse. În ochii lor, salariile şi drepturile muncitorilor convenite colectiv sunt restricții nelegitime ale bogăţiei lor tot aşa cum sunt cheltuielile guvernamentale pentru educaţie, sănătate, pensii, servicii publice și infrastructură.

A fost stabilit un model definitiv. În primul rând, agențiile de rating declasează bonitatea unei ţări, ceea ce duce la o creștere a ratei de interes pe care acesta trebuie să o plătească pentru datoriile sale. Ţară cade într-o capcană a datoriei şi se adresează Uniunii Europene (UE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI). Aceste instituţii, dominate de băncile internaţionale majore, garantează pentru împrumuturile creditorilor şi dictează măsuri de austeritate drastice în ţara respectivă. Ţara alunecă în recesiune, datoria continuă să crească, urmează măsuri suplimentare de austeritate şi recesiunea se adânceşte - până când statul social este distrus şi clasa muncitoare este ruinată.

World Socialist Web Site a avertizat în mod repetat, că Grecia este dată drept un exemplu pentru toată Europa. Acum este rândul Spaniei.

Moody ’s a redus săptămâna trecută la negativ bonitatea Germaniei, Olandei, Luxemburgului și a Fondului de Salvare European (Fondul European de Stabilitate Financiara, EFSF ), subliniind astfel, că atacurile asupra clasei muncitoare nu se va opri la graniţa spaniolă sau italiană. Pieţele financiare nu se vor opri până când nivelul de trai al clasei muncitoare din întreaga Europă nu a scăzut la nivelul celui din China şi a alor ţări cu salarii mici.

Prin creşterea ratelor dobânzii pentru obligaţiunile de stat din Spania – măsură care nu are nici măcar pentru Financial Times o explicaţie economică - băncile şi fondurile speculative reacţionează la opoziţia de masă a clasei muncitoare din Spania faţă de ultimele reducei efectuate de guvernul Rajoy. Milioane de oameni au ieşit sâmbăta trecută în stradă protestând în optzeci de oraşe ale ţării împotriva creșterii TVA-ului şi a reducerilor salariale din sectorul public. Clasa muncitoare spaniolă a demonstrat clar, că nu este dispusă să se întoarcă la condiţiile de sărăcie şi opresiune care au dominat ţara zeci de ani după victoria fasciştilor din perioada Războiul Civil din 1939.

Pentru ca acesta rezistență să fie una de succes, muncitorii din Spania şi din întreaga Europă trebuie să înveţe lecţiile din evenimentele din Grecia. Milioane de oameni au luptat acolo împotriva cerinţelor pentru austeritate dictate de UE, FMI şi a propriului guvern. Ţara a fost des paralizată de greve generale şi proteste de masă. Dar ele nu au realizat nimic.

În ultimii doi ani, nivelul de trai al populaţiei elene a scăzut cu până la 50 la sută. Șomajul a atins niveluri record, sărăcia şi numărul persoanelor fără adăpost este în creştere. Situaţia socială este catastrofală. Aripa dreaptă, Partidul Noua Democrație, care a fost alungată de la putere în toamna anului 2009, este din nou la putere. Falimentul de stat pândeşte în ciuda unui guvern de coaliție burghez de dreapta pentru "unitate naţională.”

Cum s-a putut întâmpla asta?

Responsabilitatea revine în primul rând Partidului Social Democrat PASOK care a câștigat alegerile acum trei ani promiţănd reforme sociale, dar care a sfărţit prin a impune fără milă măsurile de austeritate dictate de Troica - Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană. Însă PASOK s-a bazat pe complici săi din aparatul sindical care au lucrat în mod deliberat pentru a controla şi disipa rezistența clasei muncitoare și a proteja guvernul, limitând opoziţia muncitorilor la greve de o zi şi proteste neputincioase. Ori de câte ori o luptă a muncitorilor amenința să scape de sub controlul sindicatelor oficiale şi să mobilizeze secţiuni mai largi ale clasei muncitoare, sindicatele le izolau şi opreau şi nu interveneau atunci când statul le zdrobea.

La rândul lor, sindicatele se bazau pe aliaţii lor din Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA) şi a numeroşilor săi apărători de pseudo-stânga. Ei au insistat ca muncitorii să se subordoneze aparatului sindical şi au acoperit trădările acestora.

SYRIZA s-a prezentat a fi un adversar al măsurilor de austeritate şi astfel, la recentele alegeri, a devenit al doilea cel mai puternic partid din țară. În acelaşi timp, partidul a asigurat liderii financiari internaţionali că va menţine Grecia în zona euro şi a garantat rambursarea datoriilor Greciei. SYRIZA s-a opus categoric unei rupturi de Uniunea Europeană.

În ciuda retoricii sale de stânga, SYRIZA susţine interesele politice ale burgheziei elene. Diferenţele faţî de PASOK şi Noua Democraţie sunt pur tactice. SYRIZA se bazează pe secţiuni privilegiate ale clasei de mijloc de sus care se simt ameninţate de măsurile de austeritate cerute de UE, dar chiar mai ameninţate de rezistenţa clasei muncitoare. Aceste straturi încearcă să îţi protejeze privilegiile oferind serviciilor lor burgheziei pentru a submina şi suprima opoziţia clasei muncitoare. În acest scop, SYRIZA se foloseşte de retorica sa de stânga împotriva măsurilor de austeritate în timp ce apără capitalismul elen şi european.

Grecia arată, că clasa muncitoare îşi poate apăra drepturile şi câştigurile sociale din trecut numai dacă se rupe de sindicatele şi de organizaţiile de pseudo-stânga cum ar fi SYRIZA, revenind la un program internaţionalist și socialist, construind o nouă conducere revoluţionară.

Lupta împotriva măsurilor de austeritate ale UE nu poate fi dusă apărând în acelaşi timp UE și capitalismul. Uniunea Europeană este principalul instrument de subjugare a Europei faţă de cerinţele piețelor financiare. Întreaga clasă muncitoare din Europa trebuie să se mobilizeze şi să răstoarne sindicatele care servesc bancherii şi guvernele lor capitaliste şi să instituiască Statele Unite Socialiste ale Europei.