Jocurile Olimpice reunesc sportivi şi sportive de excepţie din lume. Cine urmăreşte diversele evenimente sportive este imposibil să nu fie mişcat de performanţele spectaculoase de atletism şi pricepere fizică ale concurenţilor. Caracterul aparent supraomenesc al realizărilor lor este în realitate dovada contrariului - posibilitățile extraordinare ale rasei umane.

Cu toate acestea, întrecerile sportive majore sunt în mod inevitabil colorate de factori economici, sociali și politici mai largi, Olimpiada cu atât mai mult, deoarece este un eveniment global de primă clasă. Nu a existat niciodată o " vârstă de aur" a Jocurilor Olimpice, deci nu există nicio justificare pentru plângerile legate de trădarea "idealurilor" şi a "spiritului" olimpic la această ultimă ediţie.

Au trecut peste o sută de ani de când Baronul Pierre de Coubertin a reînviat jocurile olimpice. El a făcut lucrul acesta bazându-se nu doar pe credinţa, că sportul organizat este o sursă de "putere morală şi socială", ci crezând că educaţia fizică va pregăti mai bine bărbaţii [francezi] pentru a lupta şi câştiga războaie.

De-a lungul anilor, Jocurile Olimpice au fost refractate prin prisma naționalismului și antagonismelor naționale, cel mai marcant prin încercarea eşuată a lui Hitler de a utiliza Jocurile Olimpice din 1936 ca o demonstraţie de bravură arianistă. Pentru majoritatea epocilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, Jocurile Olimpice au fost o arenă în care Războiul Rece dintre imperialismul SUA și Uniunea Sovietică a fost dus prin alte mijloace - inclusiv boicoturile de răzbunare din 1980 și 1984.

Chiar şi când este vizualizat pe fundalul aceastei istorii, ultimul sfert al secolului trecut se distinge prin prezenţa tot mai malefică a naţionalismului şi mercantilismului Olimpiadelor care s-au succedat.

Medaliile de aur, argint şi bronz, care ar trebui să fie simboluri ale unui sacrificiu individual şi colectiv, al dedicării şi realizării, au fost cumulate și utilizate ca simboluri ale superiorităţii naționale. Această denaturare a fost întărită de sumele de bani uriaşe investite în sport de către corporaţii. Atlanta 1996 și Sydney 2000 au devenit repere pentru comercializarea Jocurilor Olimpice, aducând cu ele cele mai mari costuri pentru punerea acestora în scenă și cele mai mari prețuri pentru taxa de admitere şi participare.

Prin Londra 2012, impactul social, politic şi impasul cultural al capitalismului contemporan privind sportul şi-a găsit expresia sa cea mai pronunțată. Alături de spectacole uimitoare, am văzut mai mult de o duzină de sportivi descalificaţi pentru consumul ilegal de droguri. Alţi doi sportivi, Pareskevi Papahristou din Grecia şi Michel Morganella din Elveţia au fost descalificaţi pentru că au postat mesaje rasiste pe site-urile reţelelor sociale.

Jocurile Olimpice au fost martore şi la un scandal privind un meci pierdut intenţionat. Echipele de dublu feminin de badminton din China, Indonezia şi Coreea de Sud au fost descalificate pentru că au pierdut în mod deliberat puncte în meciurile din grupa finală pentru a-şi asigura o tragere la sorţi mai favorabilă în următoarea rundă.

Imaginea rândurilor de locuri goale continuă să fie o altă caracteristică. Cel puțin 275.000 de bilete rămân nevândute, inclusiv 200.000 de bilete la meciurile de fotbal. Acest lucru se datorează faptului că mulţi muncitori au fost lăsaţi pe dinafară, deoarece preţul pentru unele evenimente a fost dedicat câştigului corporativ. Biletele pentru ceremonia de deschidere au costat 2.012 de lire, iar biletele pentru ceremonia de închidere între 655 – 1.500 de lire. Chiar şi evenimente mai puţin proeminente percep sume ridicole pentru biletele standard - 65 de lire pentru meciurile de volei pe plajă, 75 de lire pentru competiţia de tras cu arcul, 125 de lire pentru concursul masculin de haltere.

Sponsorii comerciali s-au ales cu 1,4 miliarde de lire. Acestă suma este peste cea pe care au primit-o companiile de sport, producătorii de băuturi energizante etc. care au sponsorizat unele echipe sau sportivi individuali şi care au mărit astfel presiunea de a câştiga medalii. Sponsorizarea sportivilor este principalul motiv pentru tentativa sportivilor de a consuma droguri pentru a-şi îmbunătăţi performanţele.

Mai există apoi şi utilizarea simbolurilor olimpice pentru publicitatea unui produs, cum ar fi reclamele patriotice pentru scutece însemnate cu drapelul Marii Britanii şi tampoane cu tematică olimpică - acestea fiind printre cele mai bizare.

Caracteristica cea mai îngrijorătoare şi semnificativă privind Londra 2012 este faptul că Olimpiada are loc în spatele a ceea ce forțele armate britanice au descris ca fiind "inelul de otel". O flypast a celor de la Red Arrow şi faptul că în cadrul ceremoniei de deschidere, drapelele Marii Britanii și cele olimpice au fost ridicate de către membrii ai forțelor armate, au fost memento-uri a militarizării extraordinare a acestor jocuri.

La un cost de peste un miliard de lire, 49.000 de persoane în uniformă, inclusiv 17.000 de militari, au fost mobilizaţi pentru a păzi Olimpiada. Acesta este cea mai mare mobilizare a forţelor de securitate britanice de la criza sueză din 1956. Au fost dislocate, de asemenea, şi transportatorul HMS Ocean, avioane de vânătoare, elicoptere de atac şi rachete sol-aer. Ca să nu fie mai prejos, SUA a trimis personal din CIA, FBI şi alte agenţii pentru a-şi păzi sportivii, punctele de control vamale din aeroporturi şi pentru a stabili un Threat Integration Center(TTIC) în cadrul Ambasadei SUA.

Acest lucru nu poate fi explicat ca fiind un răspuns la perceperea unor ameninţări teroriste. Londra pare a fi un oraş sub ocupaţie. Elitele globale au venit la Londra pentru a petrece şi a face afaceri, iar orașul le-a fost predat asemeni unei feude virtuale. Rezidenţii Londrei - cei care vor achita factura pentru Olimpiadă în ciuda faptului, că vieţile lor sunt lovite de dificultăţi, sărăcie şi şomaj - sunt cei consideraţi de oligarhia financiară o ameninţare mai mare decât islamiştii fundamentalişti.

Guvernul şi forţele de stat au stabilit că ordinele inferioare vor fi ţinute departe de evenimente şi că nu va fi niciun protest politic sau incident care să conducă un VIP să-şi schimbe părerea despre reputaţia capitalei ca fiind un centru financiar şi comercial.

World Socialist Web Site a atras atenţia într-o perspectivă anterioară asupra cererii oficiale, conform căreia, spiritul olimpici urmăreşte să "plaseze sportul în serviciul unei dezvoltări armonioase a omenirii, pentru a promova o societate paşnică, preocupată de conservarea demnităţii umane", alături de "responsabilitatea socială şi respectul pentru principiile fundamentale ale eticii universale."

Nicio activitate sportivă nu ar putea îndeplini un astfel de mandat. Însă astăzi, mai mult ca niciodată, nu sportul este cel care trebuie să promoveze dezvoltarea omenirii, ci dezvoltarea în continuare a omenirii şi organizarea sa socială este cea care trebuie să salveze sportul.

Sportul ar trebui să aparţină fiecaruia şi de el ar trebui să se poată bucura toată lumea. Însă, la fel cum este cazul şi cu multe altele, acesta a fost însuşit şi este controlat de către elitele conducătoare şi este refuzat celor care nu îşi pot permite să plătească. În cadrul acestui proces, sportul este denaturat şi degradat.

Fiecare aspect al efortului uman - nu doar cel atletic, ci şi cel artistic, științific și intelectual - este ameninţat şi militează în favoarea sistemului de profit. Ceea ce la bază, prin urmărirea excelenţei, este o afirmare nobilă de viaţă, a fost ieftinit şi pus să funcţioneze ca un mecanism pentru corporaţiile gigant, pentru ca cei super bogaţi să adăuge încă ceva în conturile lor bancare şi pentru a promova naționalismul.