Generalul sirian Manaf Tlass a fost pus în discuţie săptămâna trecută pentru a fi ales drept viitor şef al unui guvern provizoriu de uniune națională în cazul în care Statele Unite şi aliaţii săi vor reuşi să răstoarne regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Tlass a dezertat pe 6 iulie. Înainte de dezertare el a fost general în cadrul brigăzii de elită 104 a Gărzii Republicane. Fiul unui fost ministru al Apărării, el a fost ani de zile mâna dreaptă a lui Assad, ajutând la întărirea legăturilor cu comunitatea de afaceri sunita din Siria.

În spatele scenei Tlass este sponsorizat de Washington. The Wall Street Journal a raportat, că "conform unor declaraţii ale oficialilor din SUA şi Orientul Mijlociu, administraţia Obama şi unii funcţionari din cadrul naţiunilor arabe şi occidentale discută modalităţi prin care l-ar putea plasa pe dezertorul militar de rang înalt din Siria în centrul unei tranziţii politice în acel stat arab."

Tlass a citit la postul de televiziune Al Arabya o explicaţie pregătită anterior, cerând unitate şi subliniind că el vorbeşte ca "un fiu al armatei arabe siriene" care ar putea întinde mâna unor "trupe onorabile" pentru a dezvolta "Armata Siriană Liberă" aflată în opoziţie.

El s-a aflat într-un pelerinaj la Mecca pentru a da mai multă credibilitate prerogativelor sale islamice. Călătoria a fost aranjată de noul şef al serviciilor secrete saudite, Prințul Bandar Bin Sultan.

Fie că acesta ajunge sau nu la putere, sprijinul pe care l-a primit Tlass distruge încercările de a portretiza răsturnarea anticipată a lui Assad drept zorii unei noi ere democratice. Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi alte state imperialiste vor să îl elimine pe Assad deoarece acesta este văzut ca fiind prea dependent de Iran. Scopul lor este de a impune un regim militarist şi autoritar care se află sub controlul lor.

Consiliul Național Sirian (SNC) este divizat, neştiind dacă să fie sau nu de acord cu Tlass. Liderul SNC Abdel Basset Sayda a indicat săptămâna trecută planul său pentru un regim postul-Assad. SNC ar conduce guvernul interimar cu ajutorul armatei pentru a "garanta securitatea şi unitatea ţării după căderea regimului."

Caracterul de clasă al aceastei propuneri este în mare măsură identic cu cel al planurilor pentru a-l instala la putere pe Tlass. Partidele islamiste şi pro-imperialiste, care reprezintă diverse facțiuni burgheze, ar acţiona ca o faţadă pentru un regim militar care se va menţine la putere suprimând brutal tensiunile etnice și sectare exacerbate de intervenția SUA.

Dacă Tlass se va dovedi a fi o figură prea controversată pentru a conduce un astfel de regim, atunci există alţi candidaţi. Comentatorul sirian Hassan Hassan a menţionat în Guardian, că cel mai important ar fi Nawaf al-Fares, fostul ambasador sirian în Irak, care ar putea deschide sfere de influenţă cu ajutorul relaţiilor sale tribale. Clan său din Est este parte dominantă a confederației tribale Egaidat. Aceasta are cel puțin 1.5 milioane de membrii în 40 la sută din suprafaţa Siriei şi care dispune de "legături cu Arabia Saudită, Kuwait şi Qatar."

Discuţiile legate de Tlass sunt sunt doar ultimele inițiative ale marilor puteri şi ai aliaţii lor regionali, statele din Golf şi Turcia, care controlează SNC şi alte "forţe din opoziţie."

Revista Foreign Policy a raportat că pe parcursul ultimelor șase luni, 40 de grupări siriene din cadrul "opoziţiei" s-au întâlnit în Germania sub egida Institutului SUA pentru Pace (USIP) pentru a face planuri pentru un guvern sirian post-Assad. Liderul proiectului este academiceanul Steven Heydemann de la Universitatea Georgetown , dar USIP este finanţat de Departamentul de Stat. "Acesta este o situaţie în care un rol prea vizibil al SUA ar fi profund contraproductiv," a declarat Heydemann.

Într-un articol publicat în februarie de Foreign Policy el a cerut ca, " prietenii [Siriei] să constituie cât mai curând un organism unic şi centralizat care să supravegheze instruirea şi echiparea opoziţiei armate. În mod inevitabil, acest lucru va necesita un rol important jucat de Turcia, care în prezent găzduieşte FSA în zonele de-a lungul graniţei siriene."

Această propunere a fost pe deplin implementată. Reuters a relevat vineri că Turcia - împreună cu Arabia Saudită şi Qatar - a înființat o bază secretă pentru a arma şi pregăti în mod direct opoziţia. Personalul acesteia include douăzeci de foşti generali sirieni.

Prin încercarea de a promova un fost membru de bază al armatei se încearcă suprimarea acelor forţe pe care marile puteri le-au mobilizat împotriva lui Assad şi a islamiştilor, nu doar Frația Musulmană, ci, de asemenea, Al-Qaida şi alte grupuri salafiste armate finanțate de către statele din Golf.

Mass-media din Vest discută acum deschis despre natura sectară a conflictului pe care ele l-au susţinut încă de la începuturile sale şi despre pericolul unei băi de sânge după căderea lui Assad. Referindu-se la Tlass, Martin Chulov de la Guardian a concluzionat, că dată fiind " potenţiala balcanizare din Siria care ar putea fi eventual legată de un război sectar direct... una dintre modalităţile de a evita abisul este impunerea unui om puternic."

Nu doar mass media liberală sprijină instalarea unui regim militar printr-un război purtat de puterile occidentale. În această săptămână, Socialist Workers Party(SWS) din Marea Britanie avertizează că " cu cât lupta continuă mai mult, cu atât mai mare va fi pericolul ca puterile străine să intervină pentru a deturna revoluţia."

Această posibilitate a fost întotdeauna ridiculizată de SWP-ul de pseudo-stânga. Şi chiar şi acum, acesta nu explică că o astfel de "deturnare" este posibilă tocmai datorită forțelor de clasă care conduc opoziţia faţă de Assad și absența unei mobilizări independente a clasei muncitoare.

Liderul SWP Alex Callinicos merge chiar mai departe. În timp ce proclamă cinic "poate vom regreta lipsa unei acţiuni independente a clasei muncitoare," el insistă că "ideea, că Siria este "recolonizată" presupune faptul că eliminarea regimului Assad a reprezentat o prioritate de lungă durata a Vestului. Însă în acest sens nu există nicio dovadă... . Cei de stânga din Vest care permit unui "anti-imperialism" reflexiv şi nechibzuit să îi aţâţe împotriva revoluției siriene nu fac altceva decât să admită propriul faliment."

Callinicos şi cei asemănători lui din cadrul tendinţelor de pseudp-stânga reprezintă ei înşişi mai mult decât doar o politică falimentară. "Revoluţia" pe care aceştia o sprijină are un caracter pro-imperialist şi de aripă dreaptă - iar ei ştiu lucrul acesta.

Denunţarea unei opoziții "reflexive" față de imperialism vine de la un om care are legături personale și politice apropiate cu elita conducătoare din Marea Britanie şi cu forte din cadrul aripii burgheze de dreapta din Orientul Mijlociu, asemănătoare cu Frația Musulmană. El conduce un partid compus din membrii privilegiaţi din cadrul micii burghezii al căror perspective sociale şi politice sunt greu de diferenţiat faţă de acelea de care se foloşeste The Guardian. Vocea lui reprezintă, pe scurt, o voce autentică a contrarevoluţiei.