Masacrarea de către poliţie a minerilor grevişti de la Marikana reprezintă un punct de cotitură pentru Africa de Sud post Apartheid şi pentru lupta de clasă internaţională.

 

Aceasta demonstrează că perspectiva "întăririi celor de culoare" şi "revoluția democratică naţională" care a încercat să ofere baza pentru depăşirea opresiunii economice și sociale a eşuat în totalitate. Lecţia centrală de la Marikana este că divizia fundamentală în cadrul unei societăţi este clasa, nu rasa.

 

Congresul Național African(ANC), care a venit la putere în 1994 ca urmare a sacrificiului imens şi a luptei revoluționare a milioane de muncitori, a demonstrat a fi la fel de crud ca predecesorii săi albi, punând în aplicare în numele corporaţiilor majore globale exploatarea cea mai brutală.

 

ANC a trimis poliţia să tragă, să ucidă şi să mutileze muncitorii care erau în grevă şi a căror unică crimă a fost faptul că luptau pentru dreptul de a trăi ca fiinţe umane şi nu animale de povară. Acum, după ce poliţia a ucis 36 şi a rănit alţi 78, aproximativ 270 de grevişti închişi sunt acuzaţi de uciderea şi de tentativa de crimă împotriva colegilor lor. Acuzaţiile le sunt aduse confrom legilor "scopului comun" care datează din epoca Apartheidului, legi gândite să dea vina pe victime pentru că au "provocat" violenţa poliţiei.

 

Minerii de la Marikana sunt plătiţi cu mai puţin de 500 de dolari pe lună pentru a trăi în colibe comunale mizere şi pentru a lucra în condiţii periculoase şi epuizatoare. Compania pentru care lucrează, Lonmin, îşi are baza în Marea Britanie şi extrage în Africa platină care se vinde cu mai mult de 1.400 de dolari o uncie. Soarta acestor muncitori este împărţită de milioane de oameni în ceea ce a devenit între timp ţara cea mai inegală în întreaga lume.

 

În acest timp, ANC a dat naştere unui strat alcătuit din burghezi de culoare, cu o reputaţie de neegalat când e vorba de corupţie şi represiune. Acesta este sinonimă cu companiile Black Economically Empowered(BEE) şi a aşa numiţilor “tenderpreneurs”. Aceştia s-au îmbogăţit acţionând ca reprezentanţi ai corporaţiilor transnaţionale sau folosindu-se de controlul lor asupra aparatului de stat pentru a-şi asigura un rol direct în exploatarea clasei muncitoare.

 

În timp ce acuzaţiile erau aduse împotriva minerilor arestaţi, ministrul minelor Susan Shabangu reasigura în cadrul unei adunări a directorilor din minerit care a avut loc în Perth, Australia, "investitorii noştri actuali şi viitori" că preşedintele Jacob Zuma este "hotărât să izoleze elementele rele din cadrul societăţii noastre".

 

ANC se bazează, la rândul său, pe partenerii săi din Alianţă Tripartită - Partidul Comunist Sud-African(SACP) şi Federaţia Sindicatelor COSATU - pentru a impune dictatura capitalului global şi a burgheziei sud-africane asupra unei populații din ce în ce mai neliniştite.

 

SACP -ul stalinist a insistat pe parcursul întregii lupte împotriva apartheidului că o conducere majoritară de culoare în Africa de Sud capitalistă este o etapă necesară într-o eventuală tranziţie spre socialism. COSATU a fost portretizat ca un bastion al puterii clasei muncitoare în cadrul guvernului, care ar garanta transformarea aceasta.

 

Evenimentele s-au desfăsurat într-o direcţie în întregime opusă. Pentru serviciile prestate, liderilor SACP le-au fost acordate roluri cheie în regimul care a urmat apartheidului și o parte din prada de conducere. COSATU și sindicatele sale afiliate au funcţionat ca o forţă a poliţiei industriale și un mecanism de auto-îmbogăţire a birocraţiei.

 

Philip Hirschsohn, profesor la School of Business and Finance din cadrul Universităţii din Westkap, a indicat anul trecut că sindicatele au preluat "caracteristici oligarhice."

 

Funcţia de shop stewart a devenit un mecanism pentru asigurarea posturilor de conducere, ca parte a "apariţiei sindicaliştilor antreprenoriali şi de carieră." Calitatea de membru al SACP reprezintă "piatră de temelie" pentru "accesul la funcţii în rândurile manageriale sau în guvern."

 

Fostul lider NUM şi un politician de rang înalt al ANC, Cyril Ramaphosa, este acum al 34-lea cel mai bogat om în întreaga Africă, averea sa netă fiind de 275 milioane de dolari. Una dintre companiile sale are un contract de muncă prin care trimite forţe de muncă la Marikana într-o formă similară unei sclavii cu contract. Lonmin îl plăteşte cu 12.000 Rand (1.500 de dolari) pe lună pentru fiecare muncitor, însă plăteşte muncitorii săi cu numai 4.000 Rand (500 de dolari) pe lună.

 

Datorită rolului său de adjuvant de gestionare, apartenenţa la NUM a scăzut la mai puţin de 50 la sută din angajaţii din majoritatea minelor. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt albi calificaţi care lucrează în birouri sau muncitori la suprafață. Greviştii de la Marikana au fost fie membrii ai sindicatului AMCU sau nu au făcut parte din niciun sindicat.

 

NUM, COSATU şi SACP au chemat poliţia pentru a combate greviştii, au apărat masacrul şi au îndemnat la suprimarea AMCU. Secretarul general al NUM, Frans Baleni, a spus despre masacrul de la Marikana că "poliţia a avut răbdare, dar aceşti oameni au fost înarmaţi cu arme periculoase".

 

Acest lucru nu a împiedicat grupurile de pseudo-stânga la nivel internaţional să se opună rupturii necesare de COSATU şi de sindicatele afiliate acestuia, fără de care orice luptă împotriva ANC este imposibilă.

 

Filialele din Africa de Sud ale Comitetului Internaţional Muncitoresc, Democratic Socialist Movement, îndeamnă "muncitorii din ambele sindicate să ceară o acţiune de solidaritate unită, începând cu o grevă generală locală" care să se încheie cu o "grevă generală naţională" - toate conduse probabil de NUM şi COSATU.

 

Poziţia celor de la Socialist Worker’s Party din Marea Britanie este chiar mai josnică. Pe 17 august acesta a scris: "Indiferent care ar fi intențiile sale, AMCU a fost uneori folosit ca să introducă dezbinare într-un moment când muncitorii se confruntau cu provocări mari. Ar fi fost mai bine ca muncitorii din sindicatul rival să fi luptat alături de NUM şi să-i modifice acesteia politicile începând de jos."

 

Sprijinul pentru NUM şi COSATU înseamnă sprijinul pentru ANC şi guvernul Alianţei Tripartite. Aceasta este sprijinul pentru continuarea capitalismului şi opresiunii imperialiste.

 

Teoria revoluției permanente oferă baza politică cu care muncitorii şi tineretul din Africa de Sud trebuie să intre în luptele pe viaţă şi pe moarte care urmează. Evoluţia ANC este o confirmare evidentă a concluziilor lui Lev Troţki că mişcările naţionaliste burgheze, care sunt legate de capitalism şi prin natura lor, opuse încheierii exploatării brutale a muncitorilor şi fermierilor săraci, sunt incapabile să conducă lupta pentru democraţie şi eliberare de sub dominarea imperialistă.

 

Clasa muncitoare trebuie să mobilizeze toate straturile celor asupriţi din zona rurală și urbană şi să se rupă de ANC şi de apărătorii săi din cadrul SACP și a aparatului de sindicat şi să construiască propriul partid socialist.

 

Trebuie stabilit un guvern muncitoresc, care să treacă întreaga economie în proprietate socială și să utilizeze vasta bogăţie naturală monopolizată în prezent de cei super bogaţi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pentru locuri de muncă decente, cazare, educație și îngrijire a sănătăţii. Această luptă revoluţionară trebuie extinsă în întreaga Africa şi pe plan internaţional prin construirea unei secțiuni a Comitetul Internațional a celei de-a Patra Internationale, partidul mondial al revoluţiei socialiste.