În ajunul acceptării de către Barack Obama a nominalizării din partea Partidului Democrat pentru realegerea sa ca preşedinte, un nou raport, care detaliază tortura “waterboarding”(nt. simularea înecului) şi alte forme de tortură practicate de CIA asupra deţinuţilor libieni, a demolat imaginea promovată la nesfârşit de către democraţi în cadrul convenției din Charlotte, aceea de a fi un " partid al poporului."

Raportul vine la o săptămână după ce procurorul general al lui Obama, Eric Holder, a anunţat că Departamentul de Justiţie nu mai cercetează metodele de tortură ale CIA şi nici alte infracţiuni comise în cadrul " războiului global împotriva terorismului. " Raportul evidenţiază că folosirea torturii a fost mult mai amplă decât s-a recunoscut anterior şi subliniază criminalitatea politicii externe americane aflată în desfăşurare, dar şi pe cea a ambelor partide politice majore.

Raportul, care are 156 de pagini, a fost realizat de Human Rights Watch (HW) şi se bazează pe interviuri cu 14 libieni care au fost supuşi unor "prădări extraordinare" şi torturii de către CIA înainte de a fi forţaţi să se întoarcă în Libia, unde au fost închişi şi în unele cazuri, torturaţi din nou de guvernul colonelului Muammar Gaddafi. Dovezile mărturiei lor sunt documente clasificate - comunicaţii între CIA şi serviciile secrete libiene. Aceastea au fost găsite în birourile abandonate ale fostului şef al serviciilor secrete, Musa Kusa, după ce Tripoli a scăzut în mâinile rebelilor sprijiniţi de NATO, în septembrie 2011.

Astfel, dovezile care expun un set de crime ale guvernului american - prădări şi tortură sub administraţia Bush - au fost descoperite a fi un produs secundar al altuia: lansarea unui război de agresiune sub Obama pentru a pune mâna pe Libia şi vastele sale rezerve de energie. Cei care în 2003 și 2004 au fost închişi şi torturaţi drept "terorişti" - islamiştii jihadişti libieni - au fost proclamaţi ca fiind "luptători pentru libertate" atunci când au fost angajaţi de către SUA şi NATO pentru a răsturna regimul Gaddafi.

Practic, toti cei intervievaţi de HRW au fost membrii din conducerea Grupării Libiene Islamice de Luptă (LIFG), un grup de veterani din timpul războiului sprijinit de CIA împotriva forţelor sovietice din Afganistan din anii 1980, care au efectuat atacuri armate în interiorul Libiei în anii 1990. Majoritatea membrilor săi s-au întors în Afganistan, unde unele elemente ale grupului s-au alăturat Al -Qaeda. Veteranii din LIFG îi includ pe Abdul Hakim Belhadj, care a condus o brigadă instruită de trupele pentru operaţiuni speciale ale SUA care au ocupat Tripoli în 2011, şi pe Khalid al-Sharif, care conduce acum Garzda Națională Libiană. Ambii sunt intervievaţi în raport.

Potrivit raportului, cei 14 libieni au fost "detinuţi timp de opt până la doi ani în închisori controlate de americani în Afganistan." "Presupusul abuz a inclus: au fost legaţi goi de pereţi, uneori purtând scutece, în întuneric beznă, în celule fără ferestre timp de săptămâni sau luni întregi; au fost imobilizaţi în poziţii de stres dureroase pentru perioade lungi de timp; au fost forţaţi să stea în spaţii strâmte ; au fost bătuţi şi izbiţi de pereţi; au fost ţinuţi aproape cinci luni fără posibilitatea de a se spăla; au fost privaţi de mâncare şi privaţi de somn datorită muzicii occidentale care mergea continuu, asurzitor de tare."

Unii dintre foştii deţinuţi fac referiri la forme perverse de umilire sexuală, în timp ce alţii îşi amintesc că au fost la un pas de nebunie după ce au petrecut luni de zile singuri, în întuneric, goi, încătuşaţi şi supuşi unor chinuri şi torturi continue. "Vreau să mor, de ce nu mă omori? " îşi aminteşte unul că ar fi strigat către răpitorii săi.

Printre revelaţiile cele mai semnificative din raport este mărturia a doi dintre foştii deţinuţi, care au declarat că ar fi fost supuşi în mod repetat de către răpitorii lor din CIA torturii “waterboarding”. Acest lucru expune ca fiind minciuni afirmaţiile făcute de către funcţionarii administraţiei CIA şi a lui Bush că doar trei dintre aşa-numiţii "deţinuţi importanţi" - Khalid Sheikh Mohammed, Abu Zubaydah și Abd al-Rahim Nashiri - au fost supuşi torturii “waterboarding” în cadrul programului de "interogatoriu extins" al agenţiei.

Cu toate acestea, Holder a anunţat săptămâna trecută că nimeni nu va fi pedepsit pentru decesul unui deţinut în urma torturii efectuate de CIA asupra sa în Afganistan în 2002 și a altuia în Irak, în 2003. Acestea au fost ultimele crime care urmează să fie reexaminate de către Departamentul de Justitie, care a redus accentul investigaţiei pentru a exclude orice altă atrocitate efectuată de către agenţia de informaţii americană.

Anterior, sfidând tribunalele, Holden a oprit o examinare privind distrugerea casetelor video care arătau tortura “waterboarding” efectuată de CIA, concluzionând că nimeni nu ar putea fi pedepsit pentru tortura “waterboarding” şi alte forme de tortură aprobate de către administraţia Bush. Încă de la început, administraţia Obama a explicat clar că, în interesul " de a merge înainte, nu înapoi", predecesorii săi de la Casa Albă şi Bush nu se vor confrunta cu nicio sancțiune pentru crimele pe care le-au inițiat.

Holder nu refuză numai să aducă orice acuzaţii penale împotriva celor implicaţi în aceste crime, el a spus chiar că ancheta Departamentului de Justiţie nu este “proprietara” acestor metode.

Rezultatul net al acestui întreg proces murdar este că torţionarii CIA-ului se bucură de impunitate şi că aceste crime vor continua să fi efectuate asupra celor consideraţi ostili intereselor imperialismului american.

Acest lucru nu este doar o chestiune de laşitate, ci mai degrabă de clasă politică. Administraţia Obama a continuat şi adâncit crimele predecesorului său. Preşedintele şi-a atribuit nu numai "dreptul" de a condamna presupuşii duşmani ai statului pe o perioadă de detenţie nedeterminată, fără acuzaţii sau proces, ci şi de a comanda asasinate, inclusiv asupra cetăţenilor americani. Preşedintele este de altfel şi cel care selectează personal victimele sale. Acesta este răspunsul sălbatic dat de establishmentul de guvernământ al SUA la declinul global a capitalismului american şi la creşterea necontrolată a inegalităţii sociale în Statele Unite.

În timp ce Partidul Democrat încheie şarada sa din Charlotte, unde s-a prezentat ca fiind un partid al "progresului" şi al "omului de rând" , aceasta nu a putut ascunde realitatea urâta a unui partid cufundat în tortură, război penal şi asalt numeros asupra drepturilor democratice ale muncitorilor - toate efectuate în interesul apărării monopolului deţinut de oligarhia financiară asupra puterii economice şi politice.

Opoziţia faţă de războiul din străinătate şi acumularea unui stat poliţienesc în ţară se poate dezvolta doar printr-o luptă directă împotriva ambelor partide capitaliste, prin construirea unui partid de masă independent al clasei muncitoare, partid care să fie înarmat cu un program socialist şi internaţionalist. Acesta este programul pentru care luptă numai Partidul Egalităţii Socialiste şi candidaţii săi - Jerry White pentru preşedinte şi Phyllis Scherrer pentru vice-preşedinte.