Săptămâna trecută au ieşit la ivelă detaliile dintr-o scrisoare adresată Ministerului Muncii din Grecia de către aşa-numita Troica - Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană. Acestea evidenţează că clasa muncitoare europeană se afla la răscruce de drumuri. Elita financiară cere un asalt fundamental asupra tuturor câştigurilor realizate de clasa muncitoare în secolul al XX-lea.

La 150 de ani după primele lupte pentru o zi de muncă de opt ore şi la un secol după introducerea primei săptămâni cu doar cinci zile de lucru, Troica cere ca muncitorii din Grecia să lucreze şase sau şapte zile pe săptămână pentru salarii de subzistenţă sau mai puţin de atât. În acest scop, Troica cere reduceri suplimentare din salariul minim din Grecia care a fost deja redus (586 de euro sau 736 de dolari pe lună) şi noi puteri pentru angajatori asupra muncitorilor.

Scrisoarea Troicii implică cinic faptul că măsurile vor combate şomajul în masă. De fapt, nivelul curent înregistrat de șomajul din Grecia, de 30 la sută, este un rezultat direct al măsuri de austeritate impuse de Troica, măsuri care au devastat economia greacă. Cu toate acestea, comentariile Troicii arata clar că clasa capitalistă va accepta să reangajeze muncitori numai în condiții de muncă asemănătoare celor pentru sclavi.

Chiar înainte ca scrisoarea Troicii să fie publicată, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a pledat pentru instituirea unor zone economice speciale (SEZs) în Grecia. Asemenea zone, modelate după facilităţi de muncă ieftină existente în ţările sărace din Asia sau Africa, ar oferi companiilor paradisuri fiscale pentru a exploata muncitorii până la os. Schulz a declarat că astfel de SEZ-uri ar fi administrate de o "agenţie europeană de creştere" - astfel încât, după aplicarea lor în Grecia, zone similare să poată fi stabilite pe întreg continentul.

Numirea la începutul acestui an a lui Schulz, un membru al Partidul Social Democrat din Germania, ca preşedinte al Parlamentului European a fost întâmpinată cu entuziasm în cercurile de sindicat. Ele au afirmat că accentul acestuia, pus asupra creşterii economice, a fost o schimbare spre stânga în politica europeană.

În mai, Schulz a salutat călduros alegerea noului preşedinte francez, liderul Partidului Socialist, Francois Hollande. Împreună cu liderul coaliţiei elene SYRIZA, Alexis Tsipras, aceştia au fost portretizaţi de către sindicate şi partidele micii burghezii "de stânga" ca o forţă pentru creşterea economică din Europa, deoarece ei s-ar opune politicii de austeritate dictată de Uniunea Europeană și de Berlin.

La doar câteva luni mai târziu, aceste argumente au fost expuse ca fiind minciuni. În ultimele săptămâni, Hollande i s-a alăturat cancelarului german Angela Merkel pentru a sprijini noi măsuri drastice de austeritate în Grecia. Hollande este pe deplin conştient că pieţele aşteptă ca el să avanseze aceeași ordine de zi şi în Franţa.

Toate relele descrise de cronicarii capitalismului timpuriu apar în Europa în cel de-al doilea deceniu al secolului 21. La începutul acestui an, Le Monde a raportat despre copiii din Italia care trebuie să muncească. Zeci de mii de copii renunţă la şcoală pentru a-şi găsi de lucru şi pentru a-şi sprijini părinţii. Ziarul l-a citat pe primarul adjunct din Napoli: "Noi suntem, desigur, regiunea cea mai săracă din Italia. Însă o situaţie ca aceasta nu am mai văzut de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial… . La vârsta de 10 ani, aceşti copii lucrează deja 12 ore pe zi."

În Germania, aproape un sfert din cei activi în câmpul muncii sunt angajaţi într-un sector de munci plătite ieftin şi milioane de oameni trebuie să se bazeze pe plăţile sociale. Un raport recent relevă faptul că numărul germanilor care depind în mod regulat de alimentele pe care le primesc gratuit a crescut în 2011 cu 300.000, ajungând la 1,5 milioane.

Sărăcia în masă este consecinţa măsurilor de austeritate cerute de elita financiară şi administrate de UE şi guvernele naţionale. Luna trecută, şeful de operațiuni europene de la Unilever, Jan Zijderveld, a declarat că societatea sa îşi reconsideră strategia de vânzare datorită "reîntoarcerii la sărăcie" din Europa. Unilever produce deja produse la dimensiuni reduse pentru a le vinde clienţilor cu venituri mici din Spania. Această strategie a fost modelată după operaţiunile sale din Indonezia, unde, conform Zijderveld, "vindem pachete individuale de şampon pentru 2-3 de cenţi şi încă mai facem un venit decent."

După lichidarea URSS-ului, propagandiştii capitalismului au susținut că avantajele pieței libere ar ridica nivelul de trai al muncitorilor din țările franco-coloniale la nivelul celor ale muncitorilor din vest. De fapt, procesul se mişcă în mod sigur în direcţia opusă. Declinul clasei muncitoare descris de Marx, declin ridiculizat timp îndelungat de către criticii săi din mica burghezie ca fiind o fantezie, este organizat fără milă de o elită mică, parazitară şi fantastic de bogată.

Caracterul reacţionar şi iraţional al capitalismului european - care pregăteşte o imensă mişcare istorică retrogradă pentru a sărăci populaţia şi a băga trilioane de euro în buzunarele aristocraţiei financiare - va provoca în mod inevitabil lupte masive în rândul clasei muncitoare.

Marx a rezumat în "Contribuţia la critica economiei politice" starea relațiilor internaționale din cadrul clasei: " Într-un anumit stadiu al dezvoltării lor, forțele materiale productive ale societăţii intră în conflict cu relaţiile existente de producţie, sau - ceea ce este o expresie juridică pentru același lucru - cu relaţiile de proprietate în cadrul căreia acestea au acţionat până în prezent. Din forme ale dezvoltării forţelor de producţie, aceste relaţii se transformă în cătuşe ale lor. Atunci începe o epocă de revoluţie socială.” 

Problema-cheie pentru clasa muncitoare este construirea unui nou partid politic internaţional care a asimilat toate experienţele majore din luptele de clasa din trecut şi care oferă o perspectivă revoluţionară reală. În Europa, aceasta necesită o luptă împotriva Uniunii Europene și a tuturor statelor sale constitutive, confiscarea puterii de către clasa muncitoare şi construirea Statelor Socialiste Unite din Europa, ca parte integrantă a revoluţiei socialiste pe plan mondial.