Franţa conduce în alianţă cu Turcia accelerarea unei intervenţii militare occidentale în Siria. Ele sunt susţinute de Statele Unite, Marea Britanie şi o alianţă regională a monarhiilor sunite reacţionare, cum ar fi Arabia Saudită şi Qatar, care au intenţia de a răsturna regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad cu scopul de a izola Iranul.

 

O reuniune a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a primit joia trecută o cerere de la ministrul de Externe turc, Ahmet Davutoglu, pentru crearea unei zone “no-fly” deasupra Siriei. Cererea a fost portretizată ca fiind o iniţiativă umanitară și un mijloc de a opri valul de refugiați, însă stabilirea unei astfel de zone implică intervenţia militară împotriva Siriei. Turcia a criticat ţările care s-au opus intervenţiei militare, mai presus de toate, Rusia şi China.

 

Davutoglu a declarat miercuri mass-mediei: "Ne aşteaptăm ca Naţiunile Unite să se angajeze pe tema protecției refugiaților în interiorul Siriei şi, dacă este posibil, să îi adăpostească acolo în tabere."

 

Prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că eşecul de a acţiona înseamnă sprijinirea indirectă a opresiunii în Siria. El a numit opoziţia Chinei şi Rusiei faţa de rezoluțiile anti-siriene ale Consiliului de Securitate drept un "fiasco."

 

Propunerea nu are nicio şansă să fie acceptată. Reuniunea Consiliului de Securitate a fost o adunare fracţionistă, formată din acele puteri care intenţionează să doboare guvernul sirian prin forţă şi cei care au participat doar ca să indice opoziţia lor.

 

Întâlnirea a fost prezentată ca fiind o reuniune de urgenţă a miniştrilor de Externe şi a fost găzduită de Franţa, care deţine preşedinţia Consiliului. Dintre cei cinci membrii permanenţi au participat numai britanicii Laurent Fabius și William Hague, mai puţin de jumătate dintre cei 15 membrii ai Consiliului trimiţând miniştrii.

 

China şi Rusia au boicotat întâlnirea a cărei unic scop a fost acela de a da legitimitate ostilităților împotriva Siriei. Acest lucru a fost subliniat şi de invitaţia dată Turciei, Libanului şi Iordaniei, ţări care ajută la adăpostirea forţelor anti-Assad susţinute de America, cum ar fi Consiliul Național Sirian, Armata Siriană Liberă şi diferitele grupuri gen Al-Qaeda.

 

Franţa a fost obligată să recunoască un "refuz dublu" , Secretarul de stat Hilary Clinton neputând să participe nici ea. "Statele Unite și Regatul Unit cred că s-a atins limita a tot ceea ce poate fi realizat în cadrul Consiliului de Securitate. Moscova și Beijingul au declarat însă că o astfel de rezoluţie a fost părtinitoare," a spus un diplomat.

 

Implicarea poziţiei lui Clinton este că reuniunea Consiliului de Securitate, care s-a încheiat vinerea trecută, va fi declarată drept dovadă că traseul ONU este închis şi că o nouă coaliţie în stil irakian "a celor dispuşi" trebuie să acţioneze. Preşedintele american Barack Obama, premierul britanic David Cameron şi preşedintele francez Francois Hollande au declarat în ultimele zile că folosirea sau ameninţarea din partea Siriei cu arme chimice este o "linie roşie" care va duce la o intervenţie militară. Fie că este invocarea "armelor de distrugere în masă" sau o repetare a retoricii privind preocupările "umanitare" , ambele ar putea fi casus belli pentru Washington, Paris şi Londra ca să sprijine o intervenție militară condusă de Turcia şi susţinută de Arabia Saudită şi Qatar.

 

Frația Musulmană a devenit un instrument cheie al politicii externe americane în regiune. Puterile imperialiste au susţinut venirea sa la putere în urma luptelor revoluționare ale clasei muncitoare, care au alungat de la putere doi foşti aliaţi ai Washingtonului, Zine el Abidine Ben Ali în Tunisia şi Hosni Mubarak în Egipt.

 

Utilitatea sa a fost subliniată de acţiunile noului preşedinte egiptean, Mohammed Mursi - instruit academic în SUA - la summit-ul din Teheran al celor 120 de naţiuni din cadrul Mișcării Statelor Nealiniate. Iranul a încercat să utilizeze Mișcarea de Nealiniere, fondată în 1961 la inițiativa preşedintelui iugoslav Iosip Broz Tito, ca pe o platformă de la care să se opună izolării sale de către SUA. Însă Mursi şi-a folosit discursul său în cadrul evenimentului, care a durat o săptămână întreagă, ca să-l denunţe pe Assad ca fiind reprezentantul "un regim opresiv, care şi-a pierdut legitimitatea "şi pentru a insista asupra "unei intervenţii active din partea noastră, a tuturor."

 

Mursi a cerut ca Iranul să se alăture unui grup de contact alcătuit din patru naţiuni, inclusiv Egiptul, Turcia şi Arabia Saudită, pentru a negocia sfârşitul crizei siriene pe baza alungării lui Assad. Apelul său face parte dintr-un efort de propagandă în curs de desfăşurare pentru a justifica schimbarea de regim din Siria sub tutela Washingtonului.

 

Un element important al acestei campanii de dezinformare îl reprezintă şi numirea repetată a escalădarii cifrelor morţilor, un lucru imposibil de verificat, alături de acuzaţii ale unor masacre fără sfârşit şi atrocităţi comise de armata siriană.

 

În perioada premergătoare Consiliului de Securitate, acuzaţiile au fost centrate pe afirmaţiile privind un masacru în oraşul Daraya. Duminică a fost raportat prima dată că 200 de suniţi civili au fost uciși. Miercuri, cifra citată ajunsese la 400.

 

Asemeni afirmaţiilor similare privind masacrele din Houla și Qubair, afirmaţiile făcute şi înaintea reuniunilor Consiliilor de Securitate anterioare sunt menite să justifice măsurile împotriva Siriei. Însă relatările mass-mediei privind evenimentele din Deraya sunt deja infirmate.

 

Primul jurnalist occidental care a ajuns în oraşul Deraya a fost Robert Fisk de la Independent. El a raportat miercurea trevută că, departe de a fi rezultatul unui masacru neprovocat de civili, mai mulţi localnici i-au spus despre "luarea de ostatici de către Armata Siriană Liberă și negocieri disperate de prizonieri între adversarii înarmaţi ai regimului şi armata siriană, înainte ca forţele guvernului preşedintelui Bashar al-Assad să ia cu asalt oraşul pentru a-l recupera de sub controlul rebelilor."

 

Rezidenţii au explicat că luptătorii din opoziţie au răpit civili și soldați care erau liberi, ucigând mulţi dintre ei şi oferindu-i pe alţii ca ostatici într-un schimb de prizonieri.

 

Scriind despre "atrocităţile" care "erau mult mai răspândite decât s-a bănuit iniţial" , Fisk citează o femeie care a văzut "cel puţin 10 cadavre ale unor bărbaţi care erau situate pe drumul de lângă casa ei ... adăugând că trupele siriene încă nu intraseră în Daraya."

 

Un alt bărbat a spus că el crede că cei mai mulţi dintre morţii fotografiaţi într-un cimitir şi despre care s-a susţinut că sunt victime ale armatei siriene, "aveau legătură cu armata guvernului şi că au fost incluşi mai mulţi recruţi."

 

Martorul a declarat că, "unul dintre morţi a fost un poştaş - ei l-au inclus şi pe el, deoarece a fost un angajat al guvernului."

 

Fisk comentează: "Dacă aceste poveşti sunt adevărate, atunci oamenii înarmaţi - care conform declaraţiei unei femei purtau capişoane şi care a descris cum aceştia au năvălit la ea în casa şi cum ea i-a sărutat cu teamă, într-o încercare de a preveni ca aceştia să îi împuşte familia - au fost insurgenţi înarmaţi şi nu trupe siriene.

 

Prin răspândirea necritică a declaraţiilor unor surse de opoziţie şi prin atribuirea tuturor deceselor din cadrul unui război civil nelegiuirilor presupuse a fi fost făcute de una dintre părţi, mass-media acţionează ca o armă în numele puterilor imperialiste, care caută să divizeze Orientul Mijlociu între ele.