SUA şi-a triplat vânzările de armament în străinătate. Acestea au înregistrat o valoare de 66.3 miliarde de dolari, fiind un barometru exact al tendinţei de accelerare a războiului în Golful Persic și la scară mondială. Acest sector american, care are un nivel extrem de crescut al exporturilor, reflectă o economie și o societate capitalistă bolnavă, ale căror elite financiar-corporative recurg la militarism ca un mijloc de compensare pentru declinul economic general a Statelor Unite.
Ancheta anuală privind vânzarea globală de arme, care a fost dată publicităţii în această săptămână de către Serviciul de Cercetare al Congresului(CRS), instituţia de cercetare politică a Congresului SUA, plasează Statele Unite pe locul întâi în furnizarea de armament avansat în lume.
SUA se situează la o distanţă copleşitoare faţă de celelalte naţiuni.
Potrivit raportului pregătit pentru Congres, "în 2011, SUA a condus în topul acordurilor pentru transferul de arme la nivel mondial, încheind acorduri evaluate la 66.3 miliarde de dolari (77.7 la sută din totalul unor astfel de acorduri), o creștere extraordinară de la 21,4 miliarde de dolari în 2010. Totalul acordurilor americane la nivel mondial în 2011 este cel mai mare înregistrat într-un singur an în istoria americană a programului de export de arme."
Într-o perioadă anterioară, Washingtonul justifica aceste afaceri cu arme ca fiind parte a strategiei sale din cadrul Războiului Rece de a contracara influenţa Uniunii Sovietice și de a întări regimurile aliate din Occident împotriva Moscovei şi aliaţilor acesteia. Acest lucru se întâmpla în condițiile în care vânzările de arme sovietice înspre aşa numita lumea a treia rivalizau cu, și chiar le depăşeau. pe cele din Statele Unite.
Astăzi însă, raportul CRS dovedeşte clar că SUA este responsabilă pentru mai mult de trei sferturi din afacerile globale cu arme, cota care revine concurentul său cel mai apropiat, Rusia, ridicându-se la doar 5,6 la sută.
Creşterea masivă a vânzărilor de armament din America este condusă de tendinţa acceleratoare spre războaie agresive. Războiul este privit ca un mijloc de realizare a obiectivelor strategice globale ale imperialismului american şi este combinat cu tendinţa insaţiabilă pentru profit şi putere a complexului industrial de armament din America.
Ponderea cea mai mare din creşterea exporturilor de arme este direcţionată către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), care au făcut împreună achiziţii în valoare de 38.2 miliarde de dolari din totalul de 66.3 miliarde de dolari. Celelalte vânzări majore au fost de 2 miliarde de dolari reprezentând baterii antirachetă către Taiwan - o mişcare provocativă împotriva Chinei - şi 6.9 miliarde de dolari în arme pentru India, intensificând tensiunile cu rivalul său regional, Pakistan.
Cumpărarea de către monarhia arabă a 84 de avioane de vânătoare F-15, împreună cu zeci de elicoptere militare și alte arme, a dus la profituri mari pentru Boeing şi United Technologies. Regimul din EAU a obținut und sistem sofisticat de apărare antirachetă în valoare de 3.5 miliarde de dolari, ceea ce a oferit profituri mari pentru Lockheed Martin.
Raportul CRS include observaţia: " În anii anterioiri, motivaţia principală pentru vânzările de armament către furnizorii străini cheie ar fi fost aceea de a sprijini o politică externă obiectivă. Astăzi însă, motivaţia se bazează mult, dacă nu chiar total, pe considerente economice cum ar fi cele ale politicii rivind securitatea naţională sau externă."
În realitate, aceste obiective ale politicii externe şi interesele economice merg mână în mână. Complexul militar-industrial, împotriva căruia fostul general Dwight D. Eisenhower a avertizat cu o jumătate de secol în urmă, la sfârşitul preşedinţiei sale, a crescut la proporţii uriaşe, dominând guvernul Statelor Unite şi ambele partide majore şi jucând un rol extrem de disproporționat în economia americană. Acesta oferă un impuls puternic militarismului în străinătate şi asaltului asupra drepturilor democratice din ţară.
Achizițiile făcute de regimurile monarhice din lumea arabă se datorează, pe de o parte, reacţiei lor la tulburările populare care au fost poreclite "Primăvară arabă" și, pe de altă parte, la pregătirile Statelor Unite şi ale aliaţilor săi pentru un alt război, de această dată împotriva Iranului.
Casa de Saud, care conduce Arabia Saudită asemeni unui domeniu al familiei, a văzut în evenimentele din Tunisia, Egipt și în special Bahrain - unde trupele sale au fost folosite pentru a suprima protestele de masă - o ameninţare mortală la adresa conducerii sale absolutiste. O parte esențială a acestui răspuns este extinderea dramatică a aparatului său militar.
Pregătirea pentru un război împotriva Iranului, asemănătoare cu cea care a precedat războiul de agresiune împotriva Irakului cu un deceniu în urmă, a fost justificată publicului ca fiind un răspuns la ameninţarea crescândă dată de "armele de distrugere în masă". SUA şi aliaţii săi au susţinut că programul nuclear al Iranului are scopul de a produce arme nucleare, o acuzaţie negată în mod repetat de guvernul din Iran, care insistă că programul are scopuri pașnice.
Ipocrizia acestor acuzaţii împotriva Iranului, care au oferit pretextul pentru sancţiuni dure, desfăşurarea în Golful Persic a unei armade americane aeriene și pe mare şi ameninţări ale Israelului şi a SUA privind un asalt militar neprovocat, este evidentă în cifrele furnizate în raportul privind vânzările de armament a SUA. Cantitatea de armament pe care Washingtonul a vândut-o anul trecut regimurilor arabe şi EAU a reprezentat aproape de șase ori întregul buget militar al Iranului.
Obiectivele geo-strategice ale Americii aflate în spatele sponsorizării cu aceste vânzări de arme este acela de a crea potenţiale proxi-uri regionale armate pentru un război pentru schimbarea de regim în Iran. Acest proces are deja loc în Siria, unde clienţii principali ai cumpărării de armament american - Arabia Saudită şi EAU - sponsorizează deschis aşa-numiţii rebeli, care doresc răsturnarea principalului aliat arab, guvernul lui Bashar al-Assad. Acestă sponsorizare a fost extinsă la crearea unui fond în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a plăti salariile miliţiilor care provoacă guvernul sirian, precum şi pentru furnizarea de arme, care este coordonată de către CIA în Turcia şi, fără îndoială, pe teren în Siria.
Pregătirile pentru un război împotriva Iranului sunt menite înăspririi hegemoniei americane în regiunile bogate în energie din Golful Persic și Marea Caspică, peste care se întinde suprafaţa Iranului. În acest sens, agresiunea în curs de pregătire efectuată de Obama împotriva Iranului şi a populaţiei sale reprezintă realizarea aceloraşi obiective, care au stat şi la baza războaielor din Afganistan şi Irak lansate sub conducerea lui Bush.
Industria de armamemt este subvenţionată masiv de contribuabilii americani. În timp ce establishment-ul politic şi mass-media insistă că "nu sunt bani" atunci când vine vorba de crearea locurilor de muncă, pentru salarii decente, educaţie şi servicii publice vitale, miliarde fără sfârşit sunt risipite pentru negustorii aducători de moarte ai Americii.
Poporul american care munceşte nu are parte din profiturile acestei industrii subvenţionate de stat şi nu are niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte vânzarea unor sisteme de arme puternice regimurilor reacţionare. Faţa de războaiele din Afganistan şi Irak a existat opoziţie de masă. Ostilitate populară asemănătoase există şi faţă de înarmarea până în dinţi a monarhiilor saudite și EAU, ca să nu mai menţionăm faţă de ideea de a fi târât într-un alt război, de această dată împotriva Iranului.
Dispariţia oricărui protest de masă împotriva războiului nu este o reflectare a sentimentului popular, ci mai degrabă politica reacţionară de pseudo-stânga a unui strat privilegiat al clasei de mijloc, care a lucrat în mod deliberat pentru a canaliza sentimentul anti-război în spatele lui Obama şi a Partidului Democrat.
O nouă miscare de masă împotriva războiului poate fi construită numai printr-o ruptură ireconciliabilă cu Partidul Democrat şi sistemul bipartizan din SUA. Ceea ce este necesar este mobilizarea politică independentă a clasei muncitoare, pe baza unui program socialist, inclusiv conversia industriei de armament în facilităţi deţinute public şi destinate producției pentru nevoile umane, nu masacrului în masă.