Secretarul de stat Hillary Clinton a încheiat cel mai recent turneu în Asia făcând un apel cinic pentru o ameliorare a tensiunilor din întreaga regiune privind diversele litigii maritime. Departe de a fi o voce care să tempereze, Clinton a folosit fiecare etapă a călătoriei de 10 zile pentru a continua eforturile administraţiei Obama de a submina și izola China. În acest sens, ea a alimentat în mod deliberat litigiile, în special cele legate de Marea Chinei de Sud.
Adresându-se în ultimul week-end reporterilor prezenţi la Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) în Vladivostok, Clinton a declarat: "Fie că vorbim despre Marea Chinei de Sud sau Marea Chinei de Est, mesajul meu a fost acelaşi pentru toată lumea. Acum este momentul ca toată lumea să facă eforturi pentru a reduce tensiunile." Ea a promis să lucreze în strânsă cooperare cu ţările din Asia pentru a se asigura că disputele teritoriale nu vor degenera în probleme mai grave.
În ultimii trei ani însă, SUA a făcut exact opusul. Clinton a fost vârful de lance diplomatic al administraţiei Obama în aşa-numita "atenţie spre Asia". La mijlocul anului 2009, ea a spus în cadrul unui summit ministerial ASEAN că SUA "s-a întors în Asia de Sud-Est." La mijlocul anului următor, Clinton a anunţat în mod provocator că Washingtonul are "un interes naţional" în asigurarea "libertăţii de navigare" în Marea Chinei de Sud. Intervenția ei, în ceea ce a fost anterior o problemă regională, a avut ca rezultat faptul că ministrul de Externe chinez Yang Jiechi a descris observaţiile lui Clinton drept "un atac virtual asupra Chinei."
În cursul turneului recent, Clinton a cerut în mod repetat ca țările membre ale ASEAN să se unească şi să preseze China înspre " un cod de conduită" pentru a reglementa litigiile în Marea Chinei de Sud. Propunerea SUA se opune direct insistenţei venite din partea Chinei, ca revendicările sale maritime cu ţările sud-est asiatice să fi negociate bilateral. Clinton a ridicat din nou problema la Beijing, provocând comentarii ostile în mass-media controlată de stat. The People´s Daily a acuzat SUA de "tentativa de a semăna discordie pentru a câştiga un avantaj."
În timp ce administraţia Obama s-a declarat "neutrală" privind diferitele litigii, intervenția sa a încurajat Filipinele și Vietnamul să facă presiuni mai agresive privind revendicările lor maritime. "Neutralitatea" Washingtonului este doar o faţadă. În noiembrie trecut, Clinton a stat pe puntea unei nave americane de război aflată în Manila, a reafirmat legăturile militare puternice dintre SUA şi Filipine și a menționat Marea Chinei de Sud într-un mod provocativ cu numele inventat local, "Marea din Vestul Filipinelor."
Ca parte a acumulării de putere militară în întreaga regiune, Washingtonul oferă Filipinelor asistenţă în apărare, vizând în special dezvoltarea marinei acestei ţări. Cele două ţări discută, de asemenea, şi despre un nou aranjament pentru baze, probabil ceva asemănător cu înţelegerea semnată în luna noiembrie în timp ce preşedintele Obama a vizitat Canberra. Înţelegerea implică staţionarea marinei în Darwin şi extinderea utilizării bazelor aeriene și navale australiene de către SUA. Pentagonul staționează nave de război în Singapore şi încearcă să acceseze bazele şi porturile din Thailanda și Vietnam. Aceste mişcări sunt parte a unei strategii mai largi pentru a asigura dominaţia americană asupra rutelor de navigație vitale din Asia de Sud-Est. China se bazează pe aceste rute pentru importul de energie şi materii prime din Orientul Mijlociu şi Africa.
Marea Chinei de Sud nu este singurul punct periculos pe care SUA l-a aprins în mod intenţionat. Administraţia Obama a încurajat Japonia să-şi afirme forţat pretenţiile sale teritoriale împotriva Chinei, ducând la tensiuni sporite privind disputele legate de insulele Senkaku(cunoscute în China ca Diaoyu). Un conflict diplomatic major a erupt în august 2010, atunci când Japonia a reținut căpitanul unei bărci de pescuit chineze, care se presupune că s-ar fi ciocnit cu o navă japoneză aparţinând pazei de coastă. În timp ce a declarat "neutralitate" în acest litigiu teritorial, Clinton i-a spus omologului său japonez că în cazul unui război cu China, SUA îi va veni în ajutor Japoniei în conformitate cu Tratatul de Securitate SUA-Japonia.
Problema a apărut din nou luna trecută, atunci când un grup de naționaliști chinezi cu baza în Hong Kong a aterizat pe una din insulele Senkaku/Diaoyu, determinând activiştii japonezi din aripa de dreapta să facă acelaşi lucru. Prim-ministrul japonez Yoshihiko Noda a intensificat frecuşul cu China declarând în mod provocator că guvernul său va cumpăra insulele controlate de japonezi de la proprietarul lor - o mutare care a fost denunţată de Beijing. Noda şi preşedintele chinez Hu Jintao au avut o scurtă întâlnire neoficială la summit-ul APEC, dar nu au rezolvat nimic.
Nu este nicio surpriză faptul că Clinton nu a făcut niciun efort pentru a tempera aceste dispute. Singura relaxare a tensiunilor care a interesat-o pe Clinton a fost cea dintre cei doi aliaţii militari ai săi din Asia de Nord Est - Japonia şi Coreea de Sud. Ea i-a îndemnat pe Noda și pe preşedintele sud-coreean Lee Myung Bak "să tempereze conflictul și să muncească împreună într-un mod concertat" pentru rezolvarea dezacordului lor privind insulele Dokdo/Takeshima. Lee a stârnit luna trecută în mod deliberat tensiunile efectuând o vizită prezidenţială pe una din insule.
Lee și Noda s-au folosit de aceasta problemă pentru a incita sentimentele naționaliste la domiciliu şi pentru a devia opoziţia faţă de politicile lor interne nepopulare. Însă schimburile încinse dintre Seul și Tokyo au distrus direct eforturile Washingtonului de a-i face pe cei doi aliaţi ai săi să coopereze mai strâns, ca parte a eforturilor americane de a controla China. Statele Unite au încurajat cele două țări să semneze un acord privind schimbul de informaţii, dar Lee a abandonat ideea în iulie, după ce această idee a dus la proteste naționaliste. Clinton s-a întâlnit cu Lee și Noda în Vladivostok pentru a încerca să repare relaţiile.
Ultima incursiune a lui Clinton în Asia subliniază caracterul incendiar al politicii externe a administraţiei Obama. Aceasta îţi are premiza în utilizarea forţei militare copleşitoare pentru a compensa declinul său economic şi pentru menţinerea dominaţiei globale. "Atenţia" lui Obama spre Orientului Mijlociu, Asia Centrală - în care SUA a purtat războaie neo-coloniale în Afganistan şi Irak - până în Asia şi o confruntare cu China poartă pericole mari pentru omenire. Prin exploatarea punctelor regionale fierbinţi - cum ar fi disputele privind insula Senkaku - pentru scopuri diplomatice proprii, SUA pregăteşte scena pentru un potenţial conflict catastrofal între două puteri înarmate nuclear.