Sărăcia mondială în creştere umbreşte reuniunea FMI-Banca Mondială

De Nick Beams
11 octombrie 2012

Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Bancii Mondiale(BM), care a început marţi la Tokyo, este organizată în mijlocul unor semne crescânde că economia mondială se îndreaptă spre o recesiune majoră.

Potrivit unui raport care a ajuns să fie dat publicităţii, FMI a redus prognoza sa privind creşterea economică mondială din 2012 la 3,3, faţă de estimarea de 3,4 la sută făcută în luna iulie. Prognoza privind creşterea economiei mondiale pentru anul viitor a fost redusă şi ea la 3,6 la sută, în scădere de la 3,9 la sută, prognozată în urmă cu trei luni. FMI a anticipat că economia zonei euro se va micşora anul acesta cu 0,4 la sută şi va creşte cu doar 0,2 la sută în 2013. S-a precizat că "reducerea în continuare a expansiunii economice globale în acest an şi în anul următor" va fi "acompaniată de o creştere semnificativă a riscurilor care decurg din aceasta."

Banca Mondială a emis prognoze similare, indicând spre încetinirea creşterii în China şi Asia de Est şi susţinând în mod mincinos că această regiune ar putea oferi un impuls pentru economia mondială în ciuda agravării situaţiei în Europa şi Statele Unite. BM a declarat că economia din China ar creşte cu doar 7,7 la sută în acest an, în scădere de la 9.3 la sută de anul trecut, cea mai scăzută rată de creştere a acestui secol. Creşterea din Asia de Est, care se află în curs de dezvoltare şi care exclude Japonia și India, ar scădea la 7,2 la sută, în scădere de la 8,3 la sută în 2011.

Încetinirea creşterii în aşa-numitele "pieţe în dezvoltare" se extinde dincolo de Asia de Est. Brazilia, care a fost numită şi ea drept un nou centru de creştere, este de aşteptat să crească cu mai puţin de 2 la sută în acest an, comparativ cu o rată de creştere de 7,5 la sută în 2010.

În ultima lună, băncile centrale majore din lume, conduse de Federal Reserve din SUA, au pompat lichidităţi suplimentare în sistemul financiar global, susţinând că aceste politici vor ridica economia mondială. Dar aceste măsuri doar au furnizat bani ieftini băncilor şi instituţiilor financiare pentru a continua speculaţiile pe pieţele financiare, în timp ce pentru a stimula economia reală nu s-a facut nimic.

Rezumând perspectivele pentru economia mondială, ultimele date publicate de indexul de urmărire Brookings Institution-Financial Times a subliniat amenințarea unei recesiuni globale. Profesorul Eswar Prasad de la Brookings Institution a avertizat că "recuperarea economică globală este la limită" şi că fără măsuri politice decisive "economia mondială va fi curând la pământ."

Tensiunile geopolitice aflate în creştere, alimentate de o sărăcie crescândă, au şi ele un impact. Tensiunile dintre China şi Japonia - cea de-a doua şi a treia cea mai mare economie din lume - legate de disputatele privind insulele Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est au deja un impact economic semnificativ, firmele japoneze din China reducând producţia.

Disputa s-a aprins în cadrul reuniunii FMI-Banca Mondială atunci când băncile din China s-au decis să nu participe la întâlnire. Boicotul lor implică cele patru bănci de stat, inclusiv Industrial and Commercial Bank of China, cel mai mare creditor din lume.

Un oficial IMF a încercat să prezinte într-o lumină cât mai favorabilă această situaţie proastă, spunând că nu este neobişnuit ca lista de participanţi să se schimbe înaintea unei reuniuni. Cu toate acestea, boicotul Chinei este, fără îndoială, un rezultat al litigiului cu Japonia. Înainte de reuniune au existat chiar şi rapoartele care indicau că oficialii guvernului chinez nu s-ar prezenta deloc.

Însăşi locaţia pentru adunarea FMI-BM concentrează atenţia asupra semnificaţiei istorice a crizei economice globale aflată în curs de desfăşurare.

Ultima dată când Tokyo a găzduit o reuniune a FMI a fost în 1964. La vremea respectivă, guvernul japonez a prezentat procesul de redresare economică, care avusese loc de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, cu doar 19 ani în urmă. Japonia s-a aflat atunci în mijlocul a ceea ce mai târziu a devenit cunoscut drept "deceniul miracolelor", având un ritm anual a ratelor de creştere care a depăşit 10 procente.

Contrastul faţă de ziua de astăzi nu ar putea fi mai mare. În 1964 , rata de creştere a Japoniei a fost de 11,2 la sută în termeni reali şi şomajul a fost de 1,1 la sută. Anul trecut, produsul intern brut al ţării a scăzut cu 2,8 la sută, având o rată oficială şi subestimată a somajului de 4,6 la sută.

Însă cu 48 de ani în urmă, deşi capitalismul japonez şi mondial părea a fi pe calea unei continue expansiuni, seminţele unei noi crize încolţeau rapid. Doar şapte ani mai târziu, sistemului monetar Bretton Woods, creat împreună cu FMI şi Banca Mondială în 1944, a căzut atunci când Preşedintele Nixon a eliminat sprijinul aurului pentru dolarul american.

Procesele de globalizare economică, care au rezultat din profundele recesiuni ulterioare ale anilor 1974-75 şi 1982-83, au dat un impuls economiei mondiale oferind acces la forţa de muncă ieftină în întreaga lume, în special în Asia de Est şi, ulterior, în China. Dar globalizarea nu a însemnat doar o întoarcere la condiţiile boom-ului de după război. Mai degrabă, dependenţa financializării, în special în SUA, a creat condiţiile pentru dezvoltarea unei serii de bule financiare, culminând cu colapsul financiar din 2008.

Acum economia mondială a intrat în cea mai serioasă criză a sa din anii 1930 încoace.

Cei 20.000 de lideri guvernamentali, oficialii FMI şi ai Bancii Mondiale, şefii bancilor şi ai corporaţiilor, s-au adunat în Tokyo fără a avea un program pentru a promova "redresarea economică." O "reformă" a capitalismului nu aşteaptă dupa colţ, nici chiar dacă guvernele ar avea inteligenţa şi înţelepciunea să o introducă.

Nu putem însă să spunem că elitele conducătoare şi guvernele lor nu au o strategie. Ei au una. Toate politicile lor sunt menite să impună greutăţile acestei crizei istorice a sistemului de profit pe spatele clasei muncitoare din întreaga lume. Acesta este sensul mantrei legat de nevoia de "consolidare fiscală" şi a "reformelor economice structurale". Cheltuielile sociale trebuie reduse , toate câştigurile făcute de către clasa muncitoare în perioada postbelică trebuie distruse, iar salariile şi condiţiile de muncă trebuie atacate pentru a intensifica exploatarea.

Clasa muncitoare internaţională poate veni în întâmpinarea aceastei ofensive cu o strategie globală proprie cu care să lupte până la capăt, cu aceeaşi determinare cu care elitele de guvernământ încercă să îi impună agenda lor. Pentru a preveni o catastrofă socială şi economică clasa muncitoare trebuie să se angajeze într-o lupta revoluţionară pentru a stabili guverne muncitoreşti, care vor expropria băncile, instituţiile financiare şi marile corporaţii, ca un primul pas în stabilirea unei economii socialiste internaţionale.