În ciuda unei masive opoziţii populare, guvernul francez, spaniol şi grec a anunţat joi planuri de austeritate în valoare de mai multe miliarde de euro.
Bugetul francez, prezentat de guvernul Partidului Socialist (PS) al preşedintelui Francois Hollande este cel mai dur dintre bugetele de austeritate implementate de la începutul anilor 1980, sub preşedintele Francois Mitterrand, încoace. Acesta cere reduceri ale deficitului cu 30 de miliarde de euro, inclusiv creşterea taxelor în valoare de 20 de miliarde de euro şi 10 miliarde de euro reduceri din cheltuielile sociale.
Bugetul spaniol va fi redus cu 13,4 miliarde de euro din cheltuielile sociale. Acesta este al patrulea pachet de măsuri de austeritate majore adoptat anul acesta de Partidului Popular (PP), care a fost ales la putere în luna noiembrie anul trecut. Ministerele ale căror bugetele vor fi cel mai grav reduse includ agricultura, industria şi educaţia.
Guvernul de coaliţie din Grecia - care include aripa dreaptă Noua Democraţie (ND), social- democraţii de la PASOK şi Stânga Democratică (DIMAR) - a anunţat că va prezenta luni un plan de reduceri în valoare de 11,5 miliarde de euro. Planurile pentru aceste reduceri au fost anunţate iniţial în luna iulie, însă guvernul nu a reuşit să ajungă la un acord privind modul de a le distribui.
În fiecare ţară, noile măsuri de austeritate sunt împuse în ciuda opiniei publice. Miercuri, milioane de muncitori din întreaga Grecie au plecat de la locurile de muncă şi sute de mii au protestat într-o grevă naţională de o zi. Marţi, zeci de mii de protestatari s-au opus reducerilor mărşăluind spre Parlamentul din Madrid, unde au fost atacaţi brutal de o rebeliune a poliţiei.
În Franţa, popularitatea lui Hollande a căzut la 43 la sută, deoarece pierderile locurilor de muncă şi măsurile de austeritate antagonizează alegătorii care l-au ales în luna mai.
Aceste evenimente demonstrează imposibilitatea de a duce o luptă împotriva austerităţii sociale din Europa prin sprijinirea partidelor burgheze de "stânga", a Uniunii Europene (UE) sau a capitalismului european. În doar câteva luni, promisiunile făcute de către partidele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de valoare.
Hollande a promis cinic că "austeritatea nu este un destin de neevitat". Guvernul de coaliție din Grecia a primit sprijinul tacit al partidului burgheziei " de stânga", SYRIZA, care a candidat ostentativ împotriva sa, cu o platformă anti-austeritate. În final însă, acesta s-a angajat să fie o opoziţie "responsabilă", care nu va apela la greve şi va continua să sprijine Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte Partidul Popular - ales pe baza ostilităţii de masă faţă de politicile de austeritate ale guvernului spaniol social-democrat a Partidului Socialist Muncitoresc (PSOE) - afirmaţia sa, că nu va urmări o austeritate în stil grecesc în schimbul salvării de către UE a băncilor sale, s-a evaporat rapid.
PP reduce pensiile şi cheltuielile sociale, iar atacurile sale asupra drepturilor forţei de muncă sunt cele mai severe de la colapsul dictaturii fasciste a lui Franco încoace. Reducerile din cheltuielile naţionale de stat, în valoare de 16,5 miliarde de euro, 27 de miliarde de euro şi 65 de miliarde de euro adoptate în ianuarie, aprilie şi iulie - combinate cu reduceri masive ale cheltuielilor guvernelor regionale - scufundă economia Spaniei.
Un sfert din muncitorii spanioli şi 52,9 la sută din tinerii spanioli sunt şomeri, şi, în ciuda angajamentelor pentru salvarea băncilor, economia se contractă. Fondul Monetar Internaţional anticipează o contracţie de 1,2 la sută a economiei spaniole, deşi reducerile guvernului sunt bazate pe proiecţii aparent foarte optimiste, ale unei contracţii de doar 0,5 la sută.
Spania plateşte momentan mai mult pentru datoria sa decât pentru beneficiile de şomaj sau pentru bugetele ministerelor sale naţionale. De la debutul crizei economice globale, care a început în 2008, datoria sa publică s-a dublat, sărind de la 35,5 la sută la 75,9 la sută din produsul intern brut (PIB). Dobânda pe care o plăteşte pentre datoria sa a crescut şi ea, ca rezultat al speculaţiilor făcute de bănci şi de casele de finanţare împotriva obligațiunilor sale de stat.
Băncile spaniole sunt pregătite să solicite o nouă salvare în valoare de 60 de miliarde de euro, deoarece colapusul pieţei imobiliare spaniole continuă să submineze bilanţurile lor.
Efectul unor astfel de politici sunt evidente cel mai clar în Grecia, a cărei economii este de aşteptat să plonjeze acum cu 7 la sută în acest an, în loc de 4,7 la sută cum se anticipase anterior. De la debutul crizei datoriilor din Grecia, care a început în 2009, economia sa s-a contractat cu aproximativ un sfert.
Der Spiegel a raportat că din cauza acestui colaps continuu, autorităţile din UE se aşteptă ca deficitul de buget al Greciei să ajungă la 20 de miliarde de euro. Atunci ei vor cere Greciei mai multe reduceri, peste cele 11,5 miliarde de euro pe care Atena le propune în prezent. După cum a fost prevăzut în luna iulie, acestea includ reduceri de 5 miliarde de euro din bugetul Ministerul Muncii (în principal din pensii) şi atacuri devastatoare asupra spitalelor publice din Grecia.
Aceste reduceri masive - sume corespunzătoare cu 802 miliarde de dolari în Statele Unite, 82 de miliarde de lire în Marea Britanie şi 136 de miliarde de euro în Germania - vor devasta o societate în care muncitorii, care au reuşit să-si păstreze locurile de muncă, şi-au văzut deja salariul redus cu 30-50 la sută.
Negocierea reducerilor va avea loc pe fondul aprofundării conflictului din cadrul elitei politice din Grecia. Există speculaţii că DIMAR s-ar putea prăbuşi, deoarece cel puţin trei dintre cei 17 parlamentari ai săi au declarat că intenţionează să voteze împotriva reducerilor.
Garda financiară elenă (SDOE) a publicat recent o listă de treizeci de politicieni, inclusiv foşti miniştri şi parlamentari de vârf din ND, PASOK şi SYRIZA, care sunt suspectaţi de evaziune fiscală sau alte forme de fraudă.
Pachetul de austeritate din Franţa reduce 10 miliarde de euro din bugetul naţional de 376 de miliarde de euro impunând îngheţarea salariilor şi angajarea muncitorilor din sectorul public, o reducere de 5 la sută a proiectelor de buget din cadrul ministerelor şi reducerea a 2,7 de miliarde de euro din cheltuielile de îngrijire a sănătăţii. Ministerele Apărării, Finanţelor şi Mediului sunt, conform relatărilor, cel mai greu lovite, având pierderi de 7.234, 2.353 şi respectiv 1.276 de locuri de muncă.
În ceea ce privesc cele 20 de miliarde de euro în creşterea taxelor, jumătate trebuie să fie obţinute prin închiderea anumitor lacune corporative şi jumătate prin creşterea impozitelor pentru gospodării individuale.
Guvernul PS şi mass-media au trâmbiţat faptul că aproximativ jumătate din creşterile fiscale individuale vor fi suportate de către gospodăriile "înstărite". Aceasta este o încercare de a ascunde caracterul anti-clasa muncitoare a politicilor Partidului Socialist. Rata de impozitare pentru cei cu venit de top va fi ridicată la 45 la sută, iar cei cu un venit salarial anual de peste 1 milion de euro vor fi impozitaţi cu 75 la sută.
Pentru a examina serios aceste măsuri trebuie să pătrundem puţin pe tărâmul politicii fiscale din Franţa - adică să ne confruntăm cu ceea ce a spus Karl Marx în “Lupta de clasă din Franţa”, pe care a numit-o "escrocherie absolută" şi care caracterizează afacerile financiare din Franţa.
În 2010, top unu şi zece la sută din populaţia franceză a încasat 181 de miliarde de euro, respectiv 515 miliarde de euro. Cu toate acestea, creşterea impozitului pentru cei din top şi a impozitului pe veniturile salariale de peste 1 milioan de euro va aduce, la nivel naţional, numai un venit de 530 de milioane de euro. Totalul şase miliarde de euro încasate prin creşterea impozitelor pentru cei bogaţi, inclusiv prin închiderea unor lacune corporative, nu se ridică la o parte substanţială din venitul acestora.
Acest lucru se prezintă astfel în mare măsură şi datorită unui sistem complex de scutiri de taxe, pe care măsurile lui Hollande nu le atinge în mod serios. Aceste scutiri au permis miliardarei Liliane Bettencourt să plătească în 2010 o rată de impozitare efectivă de 9 la sută pentru sute de milioane de euro, pe care ea le-a câştigat pentru averea sa de 24 de miliarde de dolari.
Un alt aspect se datorează faptului că cele mai multe venituri ale clasei de guvernământ sunt realizate în urma speculaţiilor cu capital şi nu de pe urma salariilor - ceea ce înseamnă că " taxa de impozit de 75 la sută " a lui Hollande nu are un impact grav pentru majoritatea membrilor din aristocraţia financiară.
Cu toate acestea, bugetul de austeritate a fost denunţat de anumite secţiuni din presă, revista Figaro publicând un articol cu titlul "Destul e destul."
Secţiuni ale burgheziei, care sprijină PS, argumentează că bugetul de austeritate curent este doar începutul unor atacuri mai profunde asupra clasei muncitoare. Aceste atacuri sunt în curs de elaborare de către guvernul PS. Ele includ propuneri pentru "reforme" pe piaţa muncii care să faciliteze angajarea, concedierea şi forţarea muncitorilor în joburi de scurtă durată, precum şi reduceri în valoare de 30-50 de miliarde de euro din finanţarea corporativă pentru programele de securitate socială.
Un editorial din Le Monde a subliniat necesitatea unui " şoc competitiv real în ţara noastră". Ziarul a declarat: "Bugetul din 2013 nu contribue cu adevărat la acesta. Reducerile promise de pe piaţa muncii şi din finanţarea pentru cheltuielilor sociale vor fi decisive în această privinţă. Şocul reducerilor bugetare de astăzi va fi semnificativ numai dacă este completat rapid de un şoc competitiv puternic, care să dea Franţei terapia cu electroşocuri de care are nevoie."