În timp ce implementează atacuri brutale asupra drepturilor sociale ale muncitorilor din Europa, clasa conducătoare apelează din ce în ce mai mult la violenţă şi metode autoritare pentru a suprima opoziţia populară. În Grecia, ţară pe care aristocraţia financiară a vizat-o pentru a servi drept un exemplu pentru contrarevoluţia socială din Europa, teroarea politică şi intimidările au ajuns la un nivel nou, de rău augur, luând forma sprijinului de stat deschis pentru bandele fasciste aparţinând Chrysi Avgi (Golden Dawn).
Imigranţii, homosexualii şi grupările de stânga din Atena se confruntă cu ameninţări repetate şi atacuri din partea aceastor organizaţii. În urmă cu două săptămâni, un astfel de atac a fost filmat în timpul spectacolului unei piese a scriitorului american Terrence McNally.
Clipul video îl prezintă pe parlamentarul Ilias Panagiotaros, membru al Golden Dawn, în timp ce insultă membrii audienţei şi actorii cu strigăte rasiste şi homofobe. Huliganii lui aruncă cu pietre şi alte obiecte, rup oase şi provoacă leziuni grave. Poliţiştii care sunt prezenţi nu intervin.
După ce a fost avertizat de atac, ministerul pentru Securitate Internă nu a făcut nimic.
Golden Dawn este o organizaţie fascistă declarată. Membrii săi au fost recrutaţi mai ales din elemente criminale şi folosesc simboluri naziste. Organizaţia cere deportarea tuturor celor, care au un trecut de imigranţi, şi abolirea Parlamentului. La alegerile din mai a primit 6,9 la sută din voturi, însă cota lor în sondaje a crescut între timp la 14 la sută.
Organizaţia a beneficiat de colapsul de la sfârşitul anului trecut a partidului de extremă dreapta LAOS. Acest lucru a fost o urmare a faptului că LAOS a participat la un guvern, care a efectuat măsurile de austeritate ale UE. Având sprijinul poliţiei, 50-60 la sută din membrii, care au votat conform relatărilor pentru Golden Dawn, sprijină atacurile sale, în mare măsură fără opoziție. Au fost raportate mai multe cazuri în care ofiţerii de poliţie au arestat oponenţii politici ai Golden Dawn şi i-au torturat în închisoare.
Apărarea şi încurajarea fasciştilor de către stat este sprijinită în mod tacit de alte instituţii, care au tolerat şi ridicarea a zeci de mii de imigranţi de către forţele de securitate greceşti şi guvernele Uniunii Europene (UE).
Evenimentele din Grecia sunt expresia cea mai clară a unei schimbară spre forme autoritare de conducere în Europa.
Scenele, care au loc în Grecia de astăzi, amintesc de apariţia mişcărilor fasciste din secolul trecut şi trebuie să fie luate ca un avertisment puternic pentru clasa muncitoare internaţională. Atâta timp cât clasa muncitoare nu se smulge din paralizia politică impusă de sindicate şi de partidele "de stânga" ale micii burghezii - care au făcut tot ce au putut pentru a bloca o luptă revoluţionară a muncitorilor - fasciştii vor escalada atacurile lor şi vor exploata disperarea socială tot mai mare, care este provocată de măsurile de austeritate ale UE.
Autorul social-democrat italian, Ignazio Silone, a scris că în Italia de după Primul Război Mondial, la fel ca în Grecia de astăzi, birocraţia de stat " s-a îndreptat spre fascism şi i-a pus la dispoziţie arme şi alte mijloace necesare pentru acţiunile sale împotriva muncitorilor, asigurându-i totodată libertate completă."
Ca şi în Grecia de azi, Italia a fost dezbinată de contradicţii sociale adânci şi tulburată de greve şi proteste masive. Aflându-se în această situaţie, Mussolini a oferit clasei conducătoare serviciile huliganilor săi fascişti pentru a teroriza şi reprima clasa muncitoare. Mişcarea sa a câştigat sprijin şi, în cele din urmă, a preluat puterea în stat numai datorită paraliziei politice din cadrul mişcării clasei muncitoare.
Conducerea Partidului Socialist Italian s-a dovedit incapabilă de a trasforma retorica sa anti-capitalistă într-o luptă pentru putere, iar conducerea uniunii sindicatelor reformiste a refuzat să mobilizeze o clasă muncitoare pregătită şi dispusă să lupte împotriva bandelor fasciste.
" Temându-se că ar putea exploda, reformiştii şi-au atenuat puterea atât de mult, încât atunci când fitilul de ardere a fost în sfârşit aprins cu o mână tremurătoare, pulberea nu s-a aprins", a scris Lev Troţki, zece ani mai târziu, atunci când a descris înfrângerea grevei generale împotriva lui Mussolini din iulie-august 1922.
Situaţia actuală din Europa este chiar mai dramatică decât cu 90 de ani în urmă. Secţiuni largi ale clasei muncitoare au demonstrat în mod repetat că sunt dispuse să lupte, participănd din nou şi din nou la greve, proteste şi demonstraţii. Ceea ce lipseşte este o conducere politică şi o organizare, care poate conduce clasa muncitoare într-o luptă pentru putere şi pentru apărarea drepturilor sale sociale de bază.
În ciuda atacurilor istorice asupra clasei muncitoare, sindicatele, care în Grecia sunt în mare măsură integrate în aparatul de stat, nu au organizat nici macar o grevă eficientă. Fiecare măsură de austeritate şi reducere a salariilor sunt discutate şi planificate în cadrul unor consultări cu liderii sindicali, iar aceştia limitează răspunsul lor la acţiuni menite să demoralizeze şi să slăbească muncitorii.
Cel mai mare partid de opoziţie - Coaliţia Stângii Radicale (SYRIZA) - se opune verbal reducerilor sociale. Cu toate acestea, aceasta nu mobilizează clasa muncitoare împotriva măsurilor de austeritate şi leagă opoziţia clasei muncitoare de o perspectivă în stare de faliment, cu idei de reformare a UE. Liderul SYRIZA Alexis Tsipras a subliniat în mod repetat că obiectivul lui politic cel mai important este să se asigure că Grecia rămâne în UE şi că instituţiile acestui instrument al oligarhiei financiare sunt consolidate.
În timp ce UE se îndreaptă tot mai clar spre forme autoritare de conducere, SYRIZA şi alte partide ale micii burghezii se mută spre dreapta. Acest lucru poate fi văzut în sprijinul oferit de Noul Partid Anticapitalist din Franţa şi Die Linke din Germania războaielor imperialiste din Libia şi Siria.
În acelaşi timp, acestea şi alte organizaţii de pseudo-stânga caută să lege muncitorii de sindicate şi de partide, cum ar fi SYRIZA şi Partidul Comunist din Grecia (KKE), insistând asupra faptului că muncitorii trebuie să efectueze lupta lor cu ajutorul acestor organizaţii aflate în stare de faliment.
Exact opusul este cazul. Atâta timp cât muncitorii rămân sub influenţa acestor organizaţii ei sunt paralizaţi din punct de vedere politic. Astfel, calea este deschisă pentru ca fasciştii să îşi răspândească otrava în cadrul unor straturi largi ale populaţiei, care sunt devastate economic şi fără o speranţă că se va găsi o soluţie la criză.
Lupta împotriva pericolului adus de fascism cere mai presus de toate o luptă împotriva influenţei politice a acestor organizații, care caută să subordoneze clasa muncitoare burgheziei. Problema critică este crearea independenţei politice a clasei muncitoare faţă de toate sectoarele clasei de guvernământ - liberale şi conservatoare, de dreapta şi aparent de "stânga."
Acest lucru înseamnă construirea unei mişcări socialiste de masă a clasei muncitoare greceşti şi europene îndreptată împotriva UE şi a tuturor guvernelor capitaliste. Clasa muncitoare trebuie să preia puterea în propriile sale mâini şi să reorganizeze societatea de-a lungul unor linii raţionale, democratice şi deegalitate. Acest lucru necesită, mai presus de toate, construirea unei noi conduceri sub forma unui partid revoluţionar al clasei muncitoare.