Faţa brutală a capitalismului global

De Peter Symonds
3 decembrie 2012

Cel mai grav incendiu din istoria Bangladeshului a izbucnit sâmbătă noaptea într-o fabrică din zona industrială Ashulia şi a expus partea urâtă a capitalismului global.

Cel puţin 112 muncitori au murit în incendiul, prin sufocare, datorită arsurilor sau datorită faptului că au sărit din clădirea înaltă de opt etaje, într-o încercare disperată de a scăpa. Incendiul, care a început la parter, unde erau stocate textile inflamabile şi aţe, a blocat scările. Celelalte ieşiri erau încuiate.

Fotografiile efectuate în clădirile arese ale Tazreen Fashions arată rânduri întregi cu spații de lucru incinerate. Aici lucrau sute de muncitori pentru a produce haine pentru marile corporaţii europene şi americane, inclusiv pentru Walmart şi C&A. Lipsa măsurilor de precauţie şi de siguranţă elementară în caz de incendiu a fost completată cu ore lungi de muncă, condiţii precare de muncă şi salarii mici. Supravieţuitorii au explicat că salariile nu le-au mai fost achitate de trei luni, la acestea adăugându-se şi bonificaţiile.

Imediat după incendiu a intrat în funcţiune o muşamalizare la toate nivelurile. Guvernul, autorităţile locale şi naţionale şi grupări ale angajatorilor au vărsat câteva lacrimi de crocodil pentru cei morţi, au anunţat anchete de toată ruşinea şi au promis despăgubiri pentru familiile victimelor. Toate acestea vizează reducerea la tăcere a criticilor şi prevenirea neliniştii, cel puţin până când povestea dispare de la ştiri.

În acelaşi timp, poliţia, soldaţii şi Batalionul de Acţiune Rapidă (RAB) din ţară au fost dislocate împotriva rudelor răvăşite şi furiose prezente acolo şi, de asemenea, împotriva protestelor pe care muncitorii le-au declanşat luni. Pentru a justifica aprofundarea securitatatii în zone industriale, prim-ministrul Sheikh Hasina Wajed a spus Parlamentului, fără a avea nicio dovada, că incendiul a fost "premeditat" - adica este un act de sabotaj - directionat inspre destabilizarea guvernului.

Toate corporaţiile globale care produc bunuri în Bangladesh au căutat să se distanţeze de tragedie. PVH, Nike, Gap, American Eagle Outfitters şi compania franceză Carrefour a lansat declaraţii afirmând că produsele lor nu au fost făcute la fabrica de îmbrăcăminte Tazreen. După ce etichetele de brand au fost găsite la locul faptei, Walmart a acuzat un furnizor care subcontracta muncă la acea fabrică, se presupune fără autorizaţie.

În ţări precum Bangladeshul, corporaţiile internaţionale, lucrând mână în mână cu sindicatele şi organizaţiile non-guvernamentale, au stabilit diferite sisteme de control pentru siguranţa şi condiţiile de muncă. Aceste controale aparent independente sunt o şaradă concepută pentru a proteja nume de marcă şi profiturile acestora şi pentru a evita răspunderea juridică. Retailerul european C&A, care a comandat bluze de la Tazreen Fashions, a recunoscut că aşa-numitul audit obligatoriu pur şi simplu nu a fost efectuat.

Nici una dintre aceste companii gigant nu face însă aceeaşi greşeală atunci când vine vorba de planificarea meticuloasă a fabricării, calitatea şi costul articolelor făcute în atelierele din Bangladesh. Ele sunt foarte bine conştiente că îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, a standardelor de siguranţă şi a salariilor aflate la nivelul celor de saracie ar ridica preţul produselor. Prin urmare, ele se fac că nu văd ceea ce se întâmplă.

Condiţiile de la fabrica de modă Tazreen nu au fost o excepţie, ci o rutină. Incendiul de sâmbătă a fost însă cel mai grav dintre incendiile care au costat viaţa a cel puţin 500 de muncitori din anul 2006 şi până acum. Industria de îmbrăcăminte din Bangladesh s-a extins în ultimele trei decenii şi a devenit cea mai mare din lume, după China, tocmai pentru că salariile sale sunt cel mai mici dintre cele acordate pe platformele forţei de muncă ieftine.

Un comentariu din Financial Express din Bangladesh de marţi a detaliat condiţiile îngrozitoare din întreg sectorul de îmbrăcăminte: "Numai câţiva dintre proprietarii de fabrici de îmbrăcăminte plătesc salariile lunare şi orele suplimentare la timp ... . În cele mai multe fabrici, proprietarii plătesc în mod deliberat salariile şi orele suplimentare efectuate de muncitori cu două luni întârziere. Managementul angajează şi concediază muncitorii la întâmplare şi, în majoritatea cazurilor, muncitorilor reangajaţi nu le sunt plătite taxele. În plus, în absența unor zile libere pe săptămână, muncitorii, familiile şi copiii lor sunt toate grav afectaţi, atât mental, cât şi fizic.

"Majoritatea fabricilor de îmbrăcăminte din Bangladesh nu au nici măcar măsuri minime de securitate, cum ar fi numărul necesar de stingătoare de incendiu. Aproximativ 227 de fabrici din Dhaka nu au ieșiri de urgență. Cele mai multe fabrici nu execută exerciţiile lunare de evacuare .... . Conform studiilor muncii naţionale, există doar cinci inspectori pentru întreaga industrie - acelaşi număr ca şi în anii 1970, când industria a început să se dezvolte."

După prezentarea aceastei imagini devastatoare a exploatării capitaliste, ziarul de afaceri a încheiat cu un apel inutil la angajatori şi la guvern, de a " face ordine în sectorul nostru de îmbrăcăminte". Cu toate acestea însă, preocuparea guvernului, a angajatorilor şi a corporaţiilor globale , având complicitatea sindicatelor, este de a devia criticile publice şi furia pentru a se asigura că fabricile rămân deschise şi că profiturile de 19 miliarde de dolari din această industrie de export continuă să curgă.

Afacerile din Bangladesh sunt într-o competiţie acerbă pentru comenzi şi profituri cu rivalii lor din alte părţi ale Asiei, Africii şi Americii Latine. Condiţiile şi standardele de siguranţă cu care se confruntă muncitorii din aceste ţări nu sunt diferite de cele din Bangladesh.

Cel mai grav incendiu dintr-o fabrică a avut loc în septembrie, la Ali Enterprises în Pakistan. Incendiul a costat aproape 300 de vieţi, fiind chiar mai grav decât numărul de 188 de morţi înregistraţi la o fabrică de jucării în Thailanda, în 1993. Povestea a fost acelaşi în ambele cazuri: lipsa ieşirilor în caz de pericol, scări blocate, uşi încuiate şi lipsa măsurilor de siguranță în caz de incendiu. Acestea au silit muncitorii să sară pe geamuri, ceea ce a dus în unele cazuri la decesele acestora. După ce ultrajul public s-a diminuat, s-a trecut înapoi la afaceri ca şi până atunci.

Condiţiile şi standardele de siguranţă nu au fost îmbunătăţite, iar agravarea crizei economice face ca companiile să ocolească ce se poate ocoli şi să impuna noi sarcini asupra muncitorilor, cu atât mai mult cu cât corporaţiile luptă pentru concurenţă. Salariile şi condiţiile în aşa-numitele economii în curs de dezvoltare devin referinţă pentru țările capitaliste avansate. În ţările aflate în centrul crizei datoriilor europene - Grecia, Spania, Portugalia şi Italia - a avut deja loc o eroziune a nivelului de trai.

Tragediile asemănătoare incendiului de la fabrica Tazreen Fashions nu vor fi oprite de apeluri la guvernele şi corporaţiile transnaţionale. Singura modalitate de a încheia astfel de crime este prin lupta unită a muncitorilor din întreaga lume pentru a pune capăt sistemului de profit barbar şi prin reorganizarea societăţii pe baza unei economii socialiste, planificată la nivel mondial. Aceasta este perspectiva revoluţionară pentru care luptă doar Comitetul Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale.