Română

Socialismul și lupta împotriva războiului

Construiți o mișcare internațională a clasei muncitoare și a tinerilor împotriva imperialismului!

1. Cincisprezece ani după ce Statele Unite au lansat „războiul împotriva terorismului”, întreaga lume este atrasă într-un un vârtej din ce in ce mai mare al violenței imperialiste. Invaziile și intervențiile imperialismului SUA au devastat Afganistanul, Irakul, Libia și Siria. NATO este angajat într-un program masiv de reînarmare, în pregătirea unui război cu Rusia. Africa este ținta intrigilor neo-coloniale constante ale SUA și ale Europei. Conflicte de graniță între țări vecine provoacă tensiuni și confruntări deschise în Europa de Est, Trans Caucaz, subcontinentul indian și America de Sud. În Asia de Est, „pivotul către Asia” al administrației Obama atrage întreaga regiune în confruntarea Statelor Unite cu China.

2. „Războiul împotriva terorismului” – plin de înșelăciune imperialistă și ipocrizie fără limite – a traumatizat, mutilat și ucis nenumărate milioane de oameni, și a declanșat cea mai mare criză a refugiaților de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Șaizeci de milioane de oameni au fost alungați din țările lor. Sutele de mii care au ajuns în Europa, după călătorii îngrozitoare și amenințătoare de viață, sunt mânați în centre de detenție, forțați să trăiască în condiții șocante și chiar deposedați de sărăcăcioasele lor bunuri. Pentru a submina solidaritatea clasei muncitoare, guvernele imperialiste, partidele politice capitaliste și media promovează șovinismul național și bigotismul rasist. În anii ’30 evreii au fost transformați în țapii ispășitori ai reacțiunii politice. Astăzi, în America de Nord, Europa și Australia, musulmanii sunt cei care sunt victimile vilificării în media, discriminării și rasismului sponsorizate de stat și violenței fasciste.

3. Timp de cincisprezece ani, „războiul împotriva terorismului” a implicat crime pentru care nici un oficial al guvernului sau personal al complexului militar-informațional nu a fost tras la răspundere. Legea internațională este literă moartă, Casa Albă deschizând drumul în a afirma „dreptul” de a-și răpi, încarcera, tortura și asasina victimile fără drepturi legale. Pretextul luptei împotriva terorii a servit o funcție politică critică în țările imperialiste. Acte de terorism, de multe ori comise de indivizi care se aflau sub supravegherea statului, au fost folosite pentru a sfâșia drepturile democratice. Blocarea Bostonului, Fergusonului și a altor orașe a avut rolul unei repetiții generale pentru legea marțială. Întreaga Franță este plasată sub o „stare de urgență”, în urma atacurilor din Paris din noiembrie 2015. Serviciile de informații organizează spionaj necontrolat, acumulând vaste baze de date despre zeci de milioane de oameni. Brutalitatea și omorurile comise de poliție sunt o realitate zilnică în zonele muncitorești, clasa conducătoare căutând să limiteze tensiunile sociale explozive produse de inegalitatea socială și pregătindu-se să răspundă opoziției cu represiune de stat permanentă.

4. Lumea se află în pragul unui conflict global catastrofal. Declarațiile șefilor de guverne capitaliste devin din ce în ce mai belicoase. Războaiele prin intermediari din Ucraina și Siria au atras NATO și Rusia mai aproape de o confruntare totală. Turcia, un membru al NATO, a tras deja în avioane rusești. La începutul lui 2016, un înalt comandant militar suedez, Generalul Major Anders Brännström, a emis următorul avertisment către trupele aflate sub comanda sa : „Situația globală prin care trecem... duce la concluzia că am putea fi în război în câțiva ani.” La fel ca în anii care au precedat izbucnirea Primului Război Mondial în 1914 și celui de-al Doilea Război Mondial în 1939, liderii politici și strategii militari se apropie de concluzia că un război între marile puteri nu este o posibilitate îndepărtată ci, mai degrabă, una foarte probabilă și posibil inevitabilă.

5. De la un anumit punct, un astfel de fatalism militar devine un factor semnificativ care contribuie la izbucnirea războiului. Așa cum a scris recent un specialist în relații internaționale: „O dată ce războiul este considerat a fi inevitabil, calculele conducătorilor și militarilor se schimbă. Întrebarea nu mai este dacă va fi sau ar trebui să fie un război, ci când războiul poate fi purtat în modul cel mai avantajos. Chiar și cei care nu sunt nici doritori nici optimiști cu privire la război pot opta să lupte atunci când operează în cadrul inevitabilității.” [Următorul mare război: Originile Primului Război Mondial și riscul unui conflict SUA-China, editat de Richard N. Rosencrance and Steven E. Miller (Cambridge, MA: The MIT Press, 2015), p. xi.]

6. Marșul către război este o conspirație a elitelor capitaliste, orchestrată de către cele mai înalte nivele ale guvernului, aparatului militar-informațional, oligarhiei corporatist-financiare și o presă coruptă de dreapta, fără măcar vălul unei dezbateri democratice. În rândul maselor de oameni ai muncii din toată lumea există o dorință covărșitoare pentru pace. Însă nu există încă nici o mișcare politică internațională organizată care să se opună politicilor nesăbuite ale piromanilor imperialiști.

7. Dar marșul către al Treilea Război Mondial trebuie oprit. Trebuie construită o nouă mișcare internațională împotriva războiului care să unească marea masă de oameni ai muncii și tineretul în opoziție la capitalism și imperialism. Aceeași criză a capitalismului care produce nebunia războiului generează și impulsul pentru revoluția socială. Dar furia și opoziția în creștere a miliarde de oameni din toată lumea – față de război, inegalitate socială și asaltul asupra drepturilor democratice – trebuie ghidată de o nouă perspectivă politică și de un nou program.

8. Cu această declarație,Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaționale (CIPI) avansează următoarele principii ca fiind fundația politică esențială a unei mișcări anti-război:

  • Lupta împotriva războiului trebuie să fie bazată pe clasa muncitoare, marea forță revoluționară în societate, unind în spatele ei toate elementele progresiste ale populației.
  • Noua mișcare anti-război trebuie să fie anti-capitalistă și socialistă, din moment ce nu poate exista nici o luptă serioasă împotriva războiului în afara luptei pentru a pune capăt dictaturii capitalului financiar și a sistemului economic care este cauza fundamentală a militarismului și războiului.
  • Noua mișcare anti-război trebuie așadar, în mod necesar, să fie complet și în mod inechivoc independentă de și ostilă către toate partidele și organizațiile politice ale clasei capitaliste.
  • Noua mișcare anti-război trebuie, înainte de toate, să fie internațională, mobilizând puterea vastă a clasei muncitoate într-o luptă unificată la nivel global împotriva imperialismului. Războiul permanent al burgheziei trebuie să fie răspuns de către clasa muncitoare cu perspectiva revoluției permanente, al cărei scop strategic este abolirea sistemului națiune-stat și fondarea unei federații socialiste mondiale. Acest lucru va face posibilă dezvoltarea rațională și planificată a resurselor globale și, pe această bază, eradicarea sărăciei și ridicarea culturii umane pe noi culmi.

Contradicțiile economiei mondiale și ale statului-națiune

9. Ca să nu fie indrumată greșit și încurcată de propaganda șovinistă, clasa muncitoare are nevoie de o înțelegere științifică ale originilor obiective ale războiului. Perspectiva politică a unei mișcări anti-război socialiste și internaționaliste trebuie să fie bazată pe o apreciere exactă a intereselor economice și de clasă care se află la baza strategiilor imperialiste și a conflictelor între marile puteri. Numai pe această fundație clasa muncitoare își va putea dezvolta programul independent de opoziție ireconciliabilă față de „interesele naționale” promovate de elitele conducătoare din fiecare țară ca justificare pentru război.

10. Cauza esențială a militarismului și războiului se află în contradicțiile profunde ale sistemului capitalist mondial: 1) dintre o economie integrată global și interdependentă și împărțirea sa în state naționale antagoniste; și 2) dintre caracterul socializat al producției globale și subordonarea sa, prin deținerea privată a mijloacelor de producție, către acumularea de profit privat de către clasa conducătoare capitalistă. Consorții puternice de bănci și corporații capitaliste își utilizează „propriul” stat pentru a purta o luptă comercială și finalmente militară pentru control asupra materiilor prime, conductelor de gaz și petrol, rutelor comerciale și accesului la munca ieftină și piețe care sunt critice pentru acumularea de profit.

11. Marșul către război este centrat în jurul eforturilor Statelor Unite de a-și menține poziția de putere globală hegemonică. Disoluția în 1991 a Uniunii Sovietice a fost văzută ca o oportunitate de a afirma dominația fără rival a SUA în toată lumea. A fost glorificată de către propagandiștii imperialiști ca fiind „sfârșitul istoriei”, producând un „moment unipolar” în care puterea de necontestat a Statelor Unite ar dicta o „Nouă Ordine Mondială” în interesul Wall Street-ului. Uniunea Sovietică cuprindea un spațiu vast din glob, întinzându-se de la marginile estice ale Europei până la Oceanul Pacific. Astfel, regiunile vaste ale Eurasiei, ocupate de o Rusie slăbită și state central asiatice proaspăt independente, erau din nou „în joc”, deschise exploatării și jafului corporatist. Restaurarea stalinistă a capitalismului în China, represiunea sa de stat polițienesc împotriva rezistenței clasei muncitoare în 1989 și deschiderea de „zone de comerț libere” pentru investiții transnaționale au creat un vast rezervor de muncă ieftină.

12. Victoria SUA și a aliaților săi în Războiul din Golf din 1991 împotriva Irakului a fost invocată de clasele conducătoare la nivel internațional pentru a legitima războiul ca cel mai eficient instrument al politicii externe. Wall Street Journal a proclamat: „Forța funcționează!” Un an mai târziu, Pentagonul adopta un document al strategiei de apărare care declara că obiectivul SUA este să „descurajeze militar națiunile avansate industrial de a ne contesta conducerea sau chiar de a aspira la un rol regional sau global mai important.”

13. Însa douăzeci și cinci de ani de război neîntrerupt nu au reușit nici să contracareze declinul capitalismului american nici să creeze o nouă fundație stabilă pentru relațiile globale. Mai degrabă, Statele Unite – răvășite de crize interne de nedepășit și înarmate până în dinți – s-au transformat în cea mai impotantă sursă de instabilitate internațională. Încercarea de a crea o „Nouă Ordine Mondială” a reușit doar să creeze dezordine globală. Fiecare război lansat de Statele Unite a provocat complicații neprevăzute și dezastruase.

Geopolitica imperialismului

14. Operațiunile cuprinzătoare și neîncetate ale agențiilor de informații americane sunt expresia practică a faptului că nici o parte a globului nu este în afara intereselor capitalismului american. Fiecare continent și ficare țară este văzută prin prisma intereselor economice și geopolitice ale imperialismului american. Clasa conducătoare americană este concentrată pe dezvoltarea unei strategii pentru a contracara orice oponent real sau potențial.

15. Washingtonul identifică China ca fiind cea mai semnificativă amenințare asupra hegemoniei globale americane. Însăși dezvoltarea stimulată de investițiile transnaționale și de creearea unei vaste capacități productive a transformat-o într-un partener comercial major a numeroase state din lume și în a doua cea mai mare economie globală. Pe măsură ce greutatea sa globală a crescut, Beijingul a promovat alternative la sistemul de investiții și comerț dominat actualmente de Statele Unite și a căutat susținere internațională, inclusiv de la aliații europeni și asiatici ai Washingtonului. Statele Unite se tem că evoluții cum ar fi formarea Băncii Asiatice pentru Investiții și Infrastructură și urmărirea de către China a inițiativelor sale „Drumul Mătăsii” în Eurasia îi vor submina semnificativ poziția în economia mondială.

16. Mai mult, think tankurile imperialiste americane sunt îngrijorate de indici care arată că statul chinez dobândește resurse, capacități militare și o capacitate de acțiune globală care, necontrolate, ar putea rivaliza Statele Unite în câteva decenii. Nevoia Chinei de surse stabile de energie și materii prime a împins Beijingul în a forma relații politice care au subminat în mod obiectiv influența SUA în Asia, Africa și America Latină. Recenta recenzie comandată de Pentagon asupra „pivotului” sau „rebalansării către Asia” a Centrului pentru Studii Internaționale și Strategice (CSIS), afirmă, cu ostilitate nedisimulată, că „balanța puterii militare în regiune se modifică împotriva Statelor Unite.”

17. Astfel de aprecieri despre „ridicarea Chinei” sunt în mare parte hiperbolice, motivate de interese imperialiste. Țara este marcată de contradicții sociale explozive, cu orașe moderne și cele mai avansate complexe industriale lângă agricultură țărănească de semi-subzistență, și bogăție amețitoare lângă exploatare demnă de Dickens și înapoiere profundă. Agențiile de informații ale SUA sunt foarte conștiente de existența, pe care caută să o exploateze, a diviziunilor facționale și regionaliste din interiorul Chinei – o țară cu 55 de minorități etnice recunoscute oficial – care rezultă din conflictele pentru bogăție și privilegii dintre secțiuni rivale ale noii sale clase capitaliste. În pofida creșterii sale economice, restaurarea capitalismului în China a făcut ca țara să fie și mai vulnerabilă la presiunea imperialismului american și european.

18. „Rebalansarea” este centrată pe desfășurarea de putere militară a SUA și a aliaților săi, pentru a amenința permanent China cu lovituri aeriene devastatoare împotriva centrelor industriale dens populate de pe coasta sa Pacifică și o blocadă a rutelor maritime cruciale spre Marea Chinei de Sud de care depinde economia sa. Dimensiunile militare ale „pivotului”, codificate în conceptul de „Bătălie AerMare” al Pentagonului, sunt țintite spre a constrânge China să cedeze în fața dictatelor economice ale SUA. Termenii Parteneriatului Trans Pacific și declarația președintelui Obama conform căreia SUA, nu China „ar trebui să scrie regulile comerțului în secolul 21” întruchipează interesele prădalnice ale băncilor și corporațiilor de pe Wall Street.

19. „Pivotul către Asia” a militarizat și destabilizat întreaga regiune și va extrage resurse vaste din partea Statelor Unite. În numeroase cercuri strategice ale SUA este însă respins ca inadecvat. Regimul chinez s-a angajat să finanțeze rețelele de transport și energie „O centură, un drum” prin fostele republice sovietice central asiatice, Rusia și Europa de Est, ceea ce ar stabili legături terestre și noi legături maritime către resursele Orientului Mijlociu și piețele Europei de Vest care nu se află la mila armatei SUA. Deși realizarea unor asemenea ambiții depinde de o serie de factori politici, financiari și tehnici extrem de incerți, ele sunt văzute la Washington ca o amenințare existențială.

20. Recentul document CSIS speculează asupra provocării care ar apărea dacă astfel de evoluții economice ar consolida o alianță militară și politică între Rusia și China care ar domina Eurasia și apoi ar putea atrage alte puteri. CSIS scrie: „Dacă în final Kremlinul se dă cu China sau caută să manevreze împotriva vecinului său mai puternic va avea consecințe foarte importante.” Elita conducătoare din SUA consideră deja administrația actuală de la Moscova și posesia sa asupra forței militare reziduale moștenite de la fosta Uniune Sovietică a fi un obstacol inaceptabil în exercitarea fără constrângeri a puterii americane în Europa de Est, Asia Centrală și Orientul Mijlociu.

21. Lucrările strategului imperialist britanic Halford Mackinder (1861–1948) au căpătat o largă acceptare printre strategii și analiștii militari care formulează politica externă a SUA. În numeroase cărți și articole publicate în jurnale academice de-a lungul ultimilor ani, ceea ce Mackinder numea „zona centrală” – întinzându-se de la granițele estice ale Germaniei până la granița de vest a Chinei – este considerată a fi de importanță strategică decisivă pentru Statel Unite și aliații săi vest europeni.

22. Alte concepte, cum ar fi planul „Intermarium” al liderului autoritar de dreapta al Poloniei dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph Piłsudski, sunt de asemenea scoase la lumină. Scopul „Intermarium” („între mări”) era să înființeze o alianță sponsorizată de imperialiști de state de dreapta, de la Marea Baltică la Marea Neagră (inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Ucraina) pentru a destabiliza Uniunea Sovietică. Un susținător contemporan al acestor teorii scria în 2011: „Vestul trebuie să fie implicat în Eurasia, în special cu ‘noile state est europene’ Ucraina, Belarus și statele din Caucaz ca și cu statele central asiatice: împreună, ‘micile state eurasiatice’. În acest fel, Vestul va reuși să creeze un bastion împotriva marilor puteri eurasiatice – între abdomenul vulnerabil al Rusiei și poarta din spate a Chinei.” [Alexandros Petersen, Insula lumii: Geopolitica Eurasiei și soarta Vestului, (Santa Barbara: Praeger), p. 114]

23. Aplicarea unor astfel de planuri geostrategice este evidentă atât în Europa cât și în Asia. O acumulare sistematică de putere militară americană și aliată este în desfășurare în zona Indo-Pacifică împotriva Chinei, în timp ce Rusia a fost confruntată cu desfășurări NATO în Europa de Est și cu garanții de susținere militară din partea SUA către regimurile ultra-naționaliste din țările baltice și Ucraina. Clasa conducătoare americană a tras concluzia că statele, înarmate nuclear, din Beijing și Moscova trebuie supuse, cu cât mai devreme cu atât mai bine. Obiectivul Washingtonului este să reducă China și Rusia la statusul de state clientelare semi-coloniale, să controleze „zona centrală” și să conducă lumea.

24. Asia de Sud și Oceanul Indian sunt componente critice ale strategiei imperialismului american pentru controlarea Eurasiei și a globului. De la începutul secolului, SUA a acționat neobosit pentru a-și extinde prezența militar-strategică de-a lungul subcontinentului Indian, inclusiv prin Afganistan, ocupat deja de 15 ani; prin dezvoltarea unui „parteneriat strategic global” cu India, ce implică legături militare tot mai extinse; și orchestrarea unei schimbări de regim în Sri Lanka în ianuarie 2015 pentru a instala un guvern chiar mai servil Washingtonului. Planurile SUA de a folosi strâmtorile maritime pentru a impune o blocadă economică împotriva Chinei în cazul unui război sau unei crize de război depind de dominația asupra Oceanului Indian. La fel și proiectarea puterii militare americane în Africa de Est și Orientul Mijlociu. De asemenea, controlul asupra Oceanului Indian este văzut ca esențial pentru că oferă Washingtonului un control strâns asupra rutelor maritime care conectează Asia de Est, Orientul Mijlociu, Africa și Europa sau, în cuvintele strategului american R.D. Kaplan, asupra „autostrăzii maritime principale a lumii.”

25. Campania SUA de a lega India și întreaga Asie de Sud la ambițiile sale strategice prădătoare inflamează o regiune care este deja în fierbere din cauza conflictelor geopolitice, național-etnice și comunale explozive. Lucrul cel mai periculos, ea a răsturnat balanța puterii dintre India și Pakistan, ambele înarmate cu arme nucleare, declanșând o cursă a înarmării în Asia de Sud. Un raport emis în 2013 de către CSIS exemplifică indiferența Washingtonului față de impactul incendiar al acțiunilor sale agresive în Asia de Sud. Raportul declara că un război nuclear între India și Pakistan, în care zeci, dacă nu sute de milioane de oameni ar muri, „nu ar avea neapărat mari consecințe strategice serioase” pentru SUA și ar „putea foarte bine să aducă beneficii.”

26. Imperialismul american este cabina planificării globale de război, dar el este doar expresia cea mai concentrată a crizei refractare a capitalismului ca sistem mondial. Imperialismul european și cel japonez, confruntat cu aceleași contradicții interne și externe, urmărește scopurile nu mai puțin prădătoare și reacționare ale propriilor clase conducătoare. Toate încearcă să exploateze extensia forțată a Americii pentru a-și asigura miza în ceea ce a degenerat într-o bătălie feroce pentru redivizarea puterii economice și politice mondiale. Va rămâne Germania un aliat al Statelor Unite sau va deveni încă o dată principalul său inamic pe continentul european? Va eșua mereu tensionata „relație specială” dintre Statele Unite și Marea Britanie? În conflictul global care se află în desfășurare, este imposibil de prezis cu certitudine aliniamentul viitor al guvernelor imperialiste. Cum a explicat Lenin în timpul Primului Război Mondial, puterile imperialiste „sunt prinse într-o plasă de tratate secrete unele cu celelalte, cu aliații lor și împotriva aliaților lor.”

27. La șaptezeci de ani după prăbușirea celui de-al Treilea Reich al lui Hitler, clasa conducătoare germană cere din nou ca statul său să se impună ca stăpânul absolut al Europei și ca putere mondială. În fața sentimentelor profunde anti-război din populația germană, Berlinul desfășoară forță militară pentru a-și afirma interesele în Orientul Mijlociu și Africa. Varsă bani în reînarmare, în timp ce apologeți ai crimelor regimului nazist sunt promovați pe întreg spectrul politic, mediatic și academic, cu scopul de a justifica renașterea ambițiilor imperialiste ale Germaniei.

28. Imprialismul britanic, pe de altă parte, vede în declinul SUA o oportunitate să extindă baza de operații globală încă semnificativă a băncilor și caselor de finanțe bazate în districtul financiar Orașul Londra. Franța încearcă să-și recâștige puterea asupra fostelor sale domenii coloniale din Africa de Nord și de Vest. Italia are planuri pentru a-și reface influența asupra Libiei. Conduse de Marea Britanie, aparentul „aliat special” al SUA, toatea marile puteri europene au semnalat anul trecut sfidarea față de Washington alăturându-se Chinei în a înființa Banca Asiatică pentru Investiții și Infrastructură. În același timp, antagonismele în creștere dintre puterile europene – mai ales, ostilitatea din Marea Britanie și Franța față de afirmarea în creștere a Germaniei – fracturează Uniunea Europeană. Himera că Europa ar putea fi unificată pe baza relațiilor capitaliste a fost sfărâmată. Un referendum care va avea loc anul acesta asupra ieșirii Marii Britanii din Uniune ar putea declanșa prăbușirea completă a UE și reapariția în centrul politicilor europene a tuturor antagonismelor naționale nerezolvate care au dus la două războaie mondiale.

29. În timp ce Japonia jură loialitate eternă unei ordini mondiale dominate de Statele Unite, clasa sa conducătoare repudiază constrângerile de după război asupra rolului său imperialist independent și își construiește armata pentru afirmarea violentă a propriilor ambiții. În 1941, problema cărei puteri va controla Asia a condus în cele din urmă imperialismul american și cel japonez către război. Susținerea pentru imperialismul american din partea unor puteri imperialiste mai mici, cum ar fi Canada, Australia și Noua Zeelandă, decurge din decizia lor mercenară conform căreia, în prezent, rămâne cea mai bună metodă de a-și prezerva interesele economice și strategice. Imperialismul american trebuie să țină de asemenea cont de poziția și resursele militare a unor state care abia apăreau în calculele sale la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cum ar fi India, Brazilia, Iran sau Indonezia.

Imperialismul și destrămarea capitalismului

30. Tensiunile și conflictele dintre state-națiune rivale sunt alimentate de destrămarea globală a sistemului capitalist. Numai CIPI a făcut aprecierea că disoluția Uniunii Sovietice de către Stalinism nu a marcat triumful capitalismului, ci mai degrabă prăbușirea mecanismului politic care i-a facilitat stabilizarea după cel de-al Doilea Război Mondial. Disoluția URSS în 1991 a coincis cu declinul economic al Statelor Unite și sfârșitul inevitabil al capacității Washingtonului de a suprima în mod pașnic contradicțiile inerente care au dus la două războaie mondiale între marile puteri capitaliste.

31. Contrar afirmațiilor triumfului final al „pieței libere” care au urmat disoluției Uniunii Sovietice, ultimii 25 ani au însemnat o serie neîntreruptă de crize. Criza economică asiatică din 1997-1998 a fost urmată de incapacitatea de plată a Rusiei și de falimentul Fondului de Administrare a Capitalului pe Termen Lung în 1998 și de explodarea bulei dot-com în 2001, culminând cu prăbușirea creditelor subprime în Statele Unite și cu prăbușirea financiară mondială din 2008.

32. De-a lungul ultimilor 7 ani, băncile centrale ale lumii, conduse de Rezerva Federală americană, au pompat peste 12 trilioane de dolari pentru a susține poziția băncilor și a caselor de finanțe. În timp ce valoarea acțiunilor și averea nominală a super-bogaților a crescut vertiginos, activitatea productivă a continuat să stagneze, chiar cu datoria mondială crescând cu aproximativ 57 trilioane. Creșterea Chinei, menținută prin politici de stimulare alimentate de datorii, încetinește acum abrupt, contribuind la prăbușirea prețului materiilor prime. Țări dependente de exportul de materii prime, cum ar fi Arabia Saudită, Rusia, Africa de Sud, Brazilia și Venezuela și chiar Canada și Australia, alunecă spre depresie economică.

33. O prăbușire financiară globală și mai devastatoare se întrevede. New York Times nota: „Datoriile toxice au fost o povară asupra activității economice de la criza financiară din 2008.” În China, avertiza, „creditul cu probleme ar putea depăși 5 trilioane, un număr amețitor care este echivalentul a jumătate din produsul economic anual al țării.” Times a continuat prin a averitza „creditele ne-performante” în China, principalul motor a ceea ce a însemnat creștere economică globală din 2008, ar putea duce la 4,4 trilioane de dolari în pierderi financiare. Alți analiști emit avertizmente dure despre expunerea finanțelor mondiale la trilioanele de dolari în credite acordate corporațiilor energetice neperformante.

34. Așa cum crahul Wall Street din 1929 a pus în mișcare tensiunile geopolitice care au erupt un deceniu mai târziu în Al Doilea Război Mondial, crahul din 2008 a alimentat militarismul imperialist. Ultimii șapte ani au fost martorii unei lupte mereu în creștere și din ce în ce mai acerbă din cauza cotelor de piață și profiturilor în scădere între conglomerate transnaționale rivale. Un raport recent al Institutului Global McKinsey, o firmă de consultanță bazată în SUA, exprimă temerile americane asupra finalului „epocii de aur” a profitabilității corporatiste, datorate combinației dintre prăbușirea economică globală, competiția tot mai intensă și cereri pentru salarii mai mari din partea clasei muncitoare. În timp ce profiturile au crescut de la 7,6% din GDP-ul mondial la 10% între 1980 și 2013, McKinsey subliniază că situația se va schimba radical în timpul următoarului deceniu. Corporațiile recunoscute se confruntă cu provocări în creștere din partea companiilor bazate în „piețele emergente”, mai ales în China. Creșterea rezistenței în rândul clasei muncitoare are efect asupra scăderii costului muncii care are loc de zeci de ani. Raportul McKinsey concluzionează: „Guvernele din toată lumea se vor confrunta cu noi întrebări despre ce înseamnă să dezvolți un avantaj comparativ care să dureze în aceast mediu care se schimbă rapid.” Clasa conducătoare vede forța militară ca una dintre modalitățile prin care să obțină acest „avantaj comparativ.”

Imperialism, monopol și oligarhia financiară

35. Anul 2016 marchează cea de-a o suta aniversare a celor mai importante lucrări ale lui Lenin despre imperialism, scrise în toiul măcelului Primului Război Mondial. Imperialismul, explica Lenin, nu este doar o politică, ci o etapă specifică în dezvoltarea capitalismului mondial. „Imperialismul este capitalismul de monopol; capitalismul parazitar sau în descompunere; capitalismul muribund.” El este caracterizat, insista Lenin, prin „înlocuirea competiției libere de către monopol” și prin dominația asupra economiei de către conglomerate gingante și bănci, „care controleză întreaga piață mondială și pe care o împart ‘amiabil’ între ei – până când războiul o reîmparte.” Imperialismul, scria Lenin, este dictatura capitalului financiar, „care tinde spre dominație, nu libertate.”

36. Lucrările lui Lenin au fost scrise într-o etapă timpurie a unui proces care s-a dezvoltat exponențial în timpul ultimului secol. O dată cu globalizarea producției capitaliste, corporațiile transnaționale au ajuns să domine întreaga planetă, ridicând vaste rețele de producție și lanțuri de aprovizionare care exploatează munca muncitorilor din întreaga lume. Dictatura capitalului financiar a atins dimensiuni uriașe. Un studiu întreprins în 2011 de către cercetători de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie a găsit că, din 43,060 de companii transnaționale majore, doar 1,318 dețineau colectiv majoritatea marilor firme de manufactură mondiale, reprezentând 60% din veniturile globale. Dintre acestea, doar 147 de companii – covârșitor băncile gigant și fondurile de investiții cu sediul în Statel Unite, Europa de Vest și Japonia – controlau 40% din bogăția totală din rețea.

37. Procesul de concentrare corporatistă nu a făcut decât să se intensifice de la criza economică din 2008. Companiile s-au angajat într-un val de fuzionări și achiziții. Anul 2015 a reprezentat un record pentru astfel de consolidări, atingând o valoare combinată de 4,9 trilioane de dolari, întrecând recordul precedent din 2007 de 4,6 trilioane de dolari.

38. Sub imperialism, scria Lenin, „supremația capitalului financiar asupra tutror formelor de capital înseamnă predominanța rentierului și a oligarhiei financiare; înseamnă că un număr mic de state ‘puternice’ se detașează față de toate celelalte.” Această tendință spre financializare și dominația speculantului „rentier” asupra tuturor aspectelor vieții sociale și economice, a luat proporții vaste, nicăieri mai mult decât în Statel Unite. Dacă în 1980 doar 6% din profiturile corporatiste ale SUA se duceau spre industria financiară, astăzi cifra este de peste 40%.

39. Cantitatea de bogăție deținută de o grămăjoară minusculă din populația lumii sfidează înțelegerea. Cei mai bogați 62 de indivizi dețin acum mai mult decât ultimii 50% din populație sau 3,7 miliarde de oameni. În Statele Unite, „revenirea economică” a fost doar în folosul clasei capitaliste, procentul de avere deținut de primii 0,1% crescând de la 17% în 2007 la 22% în 2012, în timp ce venitul unei gospodării tipice a scăzut cu 12% în aceeași perioadă. În acest an, este calculat că primii 1% din populația lumii vor controla mai multă avere decât ultimii 99%.

40. Îndreptarea către militarism a lărgit mult inegalitatea socială și a acutizat tensiunile de clasă. Creșterile nelimitate ale cheltuielilor militare sunt finanțate în dauna directă a drepturilor sociale ale muncitorilor. Cheltuiala militară globală a urcat deja la peste 1,7 trilioane de dolari, peste 600 miliarde de dolari dintre acestea fiind irosite doar de statul american.

Clasa muncitoare și lupta împotriva imperialismului

41. Criza sistemului națiune-stat capitalist dă naștere la două perspective ireconciliabile. Imperialismul încearcă să depășească ciocnirea de interese economice și geostrategice inerente sistemului națiune-stat capitalist prin victoria unei puteri hegemonice asupra tuturor rivalilor săi. Acesta este scopul calculelor geostrategice imperialiste, iar rezultatul său inevitabil este războiul global.

42. În opoziție cu geopolitica clasei capitaliste, clasa muncitoare internațională este forța socială care constituie obiectiv baza de masă pentru revoluția socialistă mondială, care semnifică finalul sistemului națiune-stat ca ansamblu și fondarea unei economii globale bazate pe egalitate și planificare științifică. Imperialismul tinde să salveze ordinea capitalistă prin război. Clasa muncitoare tinde să rezolve criza globală prin revoluție socială. Strategia partidului revoluționar se dezvoltă ca negație a geopoliticii națiune-stat a imperialismului. Partidul revoluționar, cum a explicat Troțky, „nu urmează harta de război, ci harta luptei de clasă.”

43. Capitalismul, așa cum explică Marx, își creează propriul gropar. Globalizarea producției, care a intensificat criza capitalismului, a dus la o creștere enormă a dimensiunii clasei muncitoare internaționale. Din 1980 până în 2010, forța de lucru a lumii a crescut cu 1,2 miliarde de oameni ajungând până la aproximativ 2,9 miliarde de oameni, inclusiv 500 milioane de muncitori noi numai în China și India. Creșterea clasei muncitoare include nu doar sutele de milioane de muncitori noi din Asia, America Latină și Africa, ci și secții largi ale popolației care a fost proletarizată în țările imperialiste. Întregul glob este din ce în ce mai mult polarizat între un strat minuscul care deține și controlează mijloacele de producție și vasta majoritate care sunt forțați să-și vândă forța de muncă pe piață.

44. Clasa muncitoare este aruncată în lupte care vor asuma în mod inevitabil dimensiuni revoluționare. Clasele conducătoare de pretutindeni sunt împinse să-și apere pozițiile extrăgând „sacrificii” fără sfârșit de la muncitorii din statul național „propriu”, sub forma șomajului de masă, austerității și distrugerii standardelor de viață. Unei întregi generații de tineri i se neagă viitorul. Vaste resurse sunt irosite pe cheltuieli militare în timp ce infrastructura socială esențială se descompune, sărăcia crește și probleme de mediu complexe sunt lăsate fără răspuns.

45. Există semne clare că tensiuni sociale care s-au acumulat timp de decenii, erup la suprafață. Mișcarea de masă a muncitorilor și tinerilor din Egipt din 2011 a semnalat începutul unei noi epoci a luptei revoluționare a clasei muncitoare internaționale. Ea a fost urmată de demonstrații puternice ale opoziției clasei muncitoare față de inegalitate și exploatarea corporatistă în țară după țară, de la protestele anti-austeritate din Europa, la creșterea numărului de greve în China, Rusia și Africa de Sud, și apariția atitutinilor de rebeliune printre lucrătorii auto și alte secțiuni ale munitorilor din Statele Unite.

Agențiile de pseudo-stânga ale imperialismului

46. Există la nivel internațional o profundă opoziție împotriva războiului printre muncitori și tineri. În 2003, în timp ce administrația Bush se pregătea să invadeze Irakul bazându-se pe minciuni, au avut loc demonstrații de masă ce au implicat milioane de oameni în întreaga lume. Această atitudine nu a dispărut. Cum se explică atunci, faptul că de-a lungul ultimului deceniu toate formele de protest împotriva războiului au fost suprimate?

47. Răspunsul se află în politica pro-capitalistă și pro-imperialistă a ceea ce trece în mod fraudulos drept „stânga.” Mișcarea anti-război din perioada Războiului din Vietnam era bazată în mare măsură pe secțiuni radicalizate ale clasei mijlocii. De-a lungul ultimilor 4 decenii, aceste straturi au trecut printr-o profundă transformare socială și politică. Creșterea uriașă a valorii acțiunilor – facilitată de impunerea continuă de concesii la nivelul salariilor și beneficiilor muncitorilor, de intensificarea ratei de exploatare, și de extragerea unei mase din ce în ce mai mare de plus-valoare de la clasa muncitoare – a oferit unei secțiuni privilegiate a clasei mijlocii acces la un grad de bogăție pe care nu și l-ar fi putut imagina la începutul carierei. Boomul prelungit al bursei a permis imperialismului să recruteze, din rândul secțiunilor clasei mijlocii superioare, o nouă și devotată circumscripție. Aceste forțe – și organizațiile politice care dau expresie intereselor lor – au făcut tot ce le-a stat în putere nu doar să suprime opoziția împotriva războiului ci și să justifice operațiunile prădătoare ale imperialismului.

48. Funcția politică specifică a organizațiilor de pseudo-stânga și a asociaților lor este de a acoperi minciunile Statelor Unite și ale aliaților săi – indiferent dacă e vorba de justificarea intervențiilor din Balcani, Libia sau Siria – cu argumentele frauduloase ale „drepturilor omului.” Liderii pseudo-stângii denunță „anti-imperialismul reflex” pentru că stă în calea uneia sau alteia dintre operațiunile „Responsabilitate-de-a-Proteja”(„Responsibility-to-Protect - R2P”) plănuite de Pentagon. Lideri proeminenți ai pseudo-stângii, cum ar fi Gilbert Achcar, merg până la a participa la sesiuni de strategie imperialistă. Auto-promovatul profesor Juan Cole își oferă public serviciile ca soldat al imperialismului în Libia. Nu este nimic nou în invocarea cinică de înalte principii morale și etice de către academicieni mic-burghezi, lideri religioși și diverse slugi ale imperialismului pentru a justifica operațiunile criminale ale guvernelor lor. Chiar la începutul secolului XX, criticul liberal al imperialismului, John A. Hobson, a atras atenția cu severitate asupra rolului jucat de „minciuna sufletului” în a acoperi invazii și anexări. Ca o consecință a astfel de minciuni, scria Hobson „moneda morală a națiunii își pierde valoarea.”

49. Încercând să-și investească cumva alianța cu strategii Pentagonului cu vreo formă de legitimitate teoretică și politică, o paletă largă de organizații de pseudo-stânga au proclamat Rusia și China ca fiind puteri „imperialiste.” Această definiție a fost culeasă din aer, fără aproape nici o încercare de a explica procesul istoric prin care Rusia și China, în spațiul a doar 25 ani, s-au schimbat din state muncitorești degenerate birocratic și deformate în puteri imperialiste.

50. Dacă ar fi vorba doar de a exprima opoziție politică față de regimurile din Beijing și Moscova nu ar fi nevoie de folosirea epitetului „imperialist.” Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaționale cheamă la răsturnarea statelor capitaliste din Rusia și China de către clasa muncitoare, ca o componentă esențială a revoluției socialiste mondiale. CIPI a explicat că ambele state sunt produsul trădării de către stalinism a revoluțiilor socialiste din secolul XX și restaurarea în final de către acesta a capitalismului. Guvernul rus este reprezentantul oligarhilor care au apărut din birocrația stalinistă după ce a demantelat statul sovietic și a abolit relațiile de producție naționalizate. Promovarea de către guvernul rus a naționalismului „Marii Rusii” este rezultatul extrem al stalinismului însăși, care a fost o repudiere violentă și contrarevoluționară a programului internaționalist al marxismului. Regimul Partidului Comunist chinez reprezintă elita capitalistă și birocrația de stat polițienesc care s-a dezvoltat din anii ’80 și s-a îmbogățit prin facilitarea expoatării corporatiste a maselor chinezești.

51. Ce scop politic, trebuie întrebat, servește adăugarea cuvântului „imperialist” la descrierile Chinei și Rusiei? În termeni politici practici, servește funcții foarte precise. În primul rând, el relativizează, și astfel diminuează, rolul contrarevoluționar global central și decisiv al imperialismului american, european și japonez. Aceasta facilitează colaborarea activă a pseudo-stângii cu Statele Unite în operaținui de schimbare de regim cum ar fi în Siria, unde regimul lui Assad a fost susținut de Rusia. În al doilea rând și chiar mai important, marcarea Chinei și Rusiei ca imperialiste – și astfel, prin implicație, ca puteri coloniale ce oprimă minorități etnice, naționale, lingvistice și religioase – consființește susținerea de către pseudo-stânga a răscoalelor susținute de imperialism pentru „eliberare națională” și a „revoluțiilor colorate” în interiorul granițelor statelor existente.

52. Susținerii pentru imperialism în afară îi corespunde susținerea pentru dictatele aristocrației financiare acasă. Venirea la putere în Grecia a Syrizei („Coaliția Stângii Radicale”) în 2015 și viteza extraordinară cu care a adoptat aceleași politici ale austerității pe care pretindea că le opune, a demascat natura și rolul pseudo-stângii la nivel internațional. Aceeași funcție este jucată de grupuri cum ar fi Partidul Stângii în Germania, Noul Partid Anti-Capitalist în Franța, Partidul Socialist al Muncitorilor în Anglia și Organizația Socialistă Internațională și Alternativa Socialistă în SUA. Ori promovând campania Partidului Laburist a lui Jeremy Corbyn în Anglia ori campania Partidului Democrat a lui Bernie Sanders în SUA, scopul acestor organizații este să blocheze mobilizarea politică independentă a clasei muncitoare. Promovarea continuă a politicii identității bazată pe rasă, sex sau orientare sexuală a fost modalitatea prin care și-au câștigat accesul la poziții privilegiate și venituri mari în zona academică, profesională, în sindicate și în birocrația de stat. Sunt legați printr-o mie de fire de aristocrația financiară și sunt profund ostili clasei muncitoare.

Construiți Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaționale!

53. Ne apropiem de centenarul Revoluței din Octombrie din 1917. Acest eveniment epocal al istoriei mondiale – prima revoluție socialistă și fondarea unui stat munitoresc – a fost pregătit de către internaționaliști marxiști, conduși de Lenin și Troțki, care se opuseseră cu intransigență primului război mondial imperialist. Trădarea ulterioară a programului internaționalist și a principiilor Revoluției din Octombrie de către birocrația stalinistă a dus, în final, la disoluția Uniunii Sovietice. Dar, în ciuda sorții tragice a URSS, trei fapte istorice nealterabile rămân. Primul, Revoluția din Octombrie 1917 a dovedit evaluarea marxistă a rolului revoluționar al clasei muncitoare și necesitatea perspectivei conștiente și conducerii furnizate de către partidul revoluționar. Al doilea, lupta dusă de mișcarea troțkistă – atât în interiorul cât și în afara Uniunii Sovietice – a demonstrat că a existat, pe baza unui program socialist și internaționalist, o alternativă revoluționară la degenerarea birocratică reprezentată de regimul stalinist. Disoluția Uniunii Sovietice nu a fost inevitabilă. Al treilea, contradicțiile economice, sociale și geopolitice fundamentale ale capitalismului care au dus la războiul mondial din 1914 și la revoluția socialistă din 1917 nu au fost depășite.

54. Secolul trecut nu a fost trăit degeaba. Conștiența muncitorilor și tinerilor din întreaga lume a fost profund modificată de decenii de război fără sfârșit și criză economică. Un val de lupte se apropie împotriva scăderii standardelor de viață, atacurilor împotriva beneficiilor, inegalității sociale în creștere și distrugerii drepturilor democratice sub masca „războiului împotriva terorii.” Sarcina crucială este de a aduce în aceste lupte o înțelegere a crizei capitalismului ca întreg, care își găsește expresia cea mai periculoasă în marșul imperialist către război. Este necesar sa se construiască o conducere politică în clasa muncitoare care să poată unifica lupte separate și să pună baza pentru răsturnarea întregului sistem socioeconomic prin revoluție socialistă.

55. Economia și politica mondială au intrat într-o nouă etapă. Perioada triumfalismului capitalist care s-a deschis o dată cu restaurarea capitalismului în Europa de Est și a atins punctul culminant o dată cu disoluția stalinistă a URSS este la final. Casa de cărți speculativă care a garantat averea parazitară a clasei conducătoare se prăbușește. Căderea valorilor bursei nu desumflă doar mărimea portofoliilor ci sfărâmă și reputațiile și credibilitatea teoreticienilor și liderilor politici pro-capitaliști.

56. Spre uimirea și frica elitei conducătoare, radicalizarea politică în dezvoltare a tinerilor și muncitorilor capătă cu repeziciune o orientare socialistă. Ar fi complet greșit să se pună semn de egalitate între acest impuls instinctiv inițial spre socialism și o conștiență revoluționară dezvoltată politic. Dar procesul dezvoltării politice – de la manifestările inițiale de furie populară împotriva injustiției capitaliste la înțelegerea necesității răsturnării capitalismului și înlocuirii lui cu socialismul mondial – este în curs.

57. Acele partide și personalități care apar ca beneficiari inițiali ai nemulțumirii politice vor fi copleșite de forțele sociale masive puse în mișcare de criza globală. Soarta Syrizei și a liderului său Tsipras – aclamat universal în ianuarie 2015 și disprețuit în iulie – o vor avea numeroși alți șarlatani politici și lideri falși. Dar nu este suficient să aștepți pasiv și să permiți evenimentelor să demaște trădătorii. Este necesar să-ți asumi construirea partidului revoluționar autentic, care se ridică la nivelul sarcinii cu care se confruntă clasa muncitoare.

58. Aceasta este misiunea politică a Comitetului Internațional al celei de-a Patra Internaționale. Toți inamicii noștri politici denunță Comitetul Internațional ca „sectar.” Timp de multe decenii, acest epitet a fost folosit împotriva marxiștilor de către oportuniști mic-burghezi și ticăloși politici de toate tepele (ex. liberali, carieriști sociali democrați și laburiști, funcționari de sindicat, pseudo-stângiști, reformiști speriați de propria umbră etc.). Prin „sectar” ei înțeleg de fapt a avea un angajament față de principiile socialiste, a refuza să intri în alianțe politice cu clasa conducătoare și a fi intransigent în lupta pentru independența politică a clasei muncitoare internaționale. Troțki era familiar cu astfel de denunțuri. El a scris:

A Patra Internațională, deja astăzi, este urâtă pe drept de către staliniști, social democrați, liberali burghezi și fasciști... Duce o luptă fără compromis împotriva tuturor grupurilor dependente de burghezie. Sarcina sa – abolirea dominației capitalismului. Scopul său – socialismul. Metoda sa – revoluția proletară. [Agonia de moarte a capitalismului și sarcinile celei de-a Patra Internaționale, (Programul Tranzițional)]

59. Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaționale face apel pentru cea mai largă discuție a analizei prezentate în acest document. Facem apel la zecile de mii de cititori ai World Socialist Web Site să îl studieze și să lupte pentru circulația sa cea mai largă. Îndemnăm ca principiile prezentate în această declarație să servească ca fundație pentru construirea unei noi mișcări anti-război internaționale. Aceste principii, reiterăm, sunt:

  • Lupta împotriva războiului trebuie să fie bazată pe clasa muncitoare, marea forță revoluționară în societate, unind în spatele ei toate elementele progresiste ale populației.
  • Noua mișcare anti-război trebuie să fie anti-capitalistă și socialistă, din moment ce nu poate exista nici o luptă serioasă împotriva războiului în afara luptei pentru a pune capăt dictaturii capitalului financiar și a sistemului economic care este cauza fundamentală a militarismului și războiului.
  • Noua mișcare anti-război trebuie așadar, în mod necesar, să fie complet și în mod inechivoc independentă de și ostilă către toate partidele și organizațiile politice ale clasei capitaliste.
  • Noua mișcare anti-război trebuie, înainte de toate, să fie internațională, mobilizând vasta putere a clasei muncitoare într-o luptă globală unificată împotriva imperialismului.

60. Marile întrebări istorice care reies din actuala situație mondială pot fi formulate după cum urmează: Cum va fi rezolvată criza sistemului capitalist mondial? Contradicțiile care distrug sistemul se vor termina prin război mondial sau revoluție socialistă mondială? Va duce viitorul la fascism, război nuclear și o descindere irevocabilă în barbarism? Sau clasa muncitoare internațională va lua calea revoluției, va răsturna sistemul capitalist și apoi va reconstrui lumea pe fundații socialiste? Acestea sunt alternativele reale cu care se confruntă umanitatea.

61. Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaționale și secțiile sale salută discuția fraternă, pe baza principiilor avansate în această declarație, cu tendințe politice și indivizi din întreaga lume care recunosc nevoia urgentă pentru construirea unei mișcări internaționale de masă împotriva războiului.

  • Pentru unitatea clasei muncitoare internaționale!
  • Apărați drepturile democratice!
  • Pentru egalitate și socialism!
  • Opriți marșul către război mondial imperialist cu programul Revoluției Socialiste Mondiale!
  • Creșteți baza de cititori ai World Socialist Web Site!
  • Educați o nouă generație de muncitori și tineri în principiile internaționalismului socialist revoluționar!
  • Construiți noi secții ale Comitetului Internațional al celei de-a Patra Internaționale!
Loading