Începutul noului an este dominat de un sentiment larg răspândit că 2012 va fi marcat de lupte politice şi sociale tumultoase.

Evenimentele de anul trecut - începând cu tulburările din Tunisia și Egipt şi erupția protestelor ulterioare în mai multe ţări, inclusiv în Statele Unite - au marcat trecerea la o nouă perioadă în care conflictul de clasă se va intensifica.

După mai mult de trei ani de criză economică, marea majoritate a celor din clasa muncitoare şi-a pierdut încrederea nu numai în viabilitatea economică a capitalismului, ci, de asemenea, şi în legitimitatea lui morală. Evenimentele din septembrie 2008 şi ceea ce a urmat după acel moment modelează conştiinţa oamenilor peste tot în lume, la fel de profund ca Marea Depresie care i-a afectat pe oamenii care au trăit la sfârşitul anilor 1920 și 1930.

Liderii politici care conduc în interesele elitei financiare şi corporative nu pot oferi oamenilor o soluţie pozitivă. Ei nu le pot oferi nici măcar iluzia unei speranţe că mâine va fi mai bine decât ieri. Sentimentul predominant de disperare şi-a găsit expresie în ajunul Anului Nou în remarcile cancelarului german Angela Merkel, care a avertizat  Europa, că anul 2012 "va fi, fără îndoială, mai dificil decât 2011" și că continentul se va confrunta cu "cel mai dificil test din ultimele decenii."

Economiştii prognozează recesiune pentru Europa. Supravieţuirea  monedei euro, instituită prin Tratatul de la Maastricht care a fost semnat cu 20 de ani în urmă, este pusă la îndoială. Industria de fabricaţie din Asia, inclusiv din China, a scăzut ca urmare a prăbuşirii exporturilor.

În Statele Unite, centrul speculaţiilor masive care au declanşat criza, declaraţiile oficiale privind "recuperarea" sunt dezminţite de statisticile care indică sărăcie şi şomaj pe termen lung. Pe parcursul anului trecut, cota revenită clasei muncitoare din venitul naţional a coborât la cel mai scăzut nivel de când această statistică a început să fie înregistrată.

"Noua normalitate" este şomajul în masă, sărăcia şi un atac neobosit asupra locurilor de muncă şi a salariilor. Anticipând creşterea unui  resentiment pe scară largă şi a opoziţiei faţă de inegalitatea socială omniprezentă, clasa de guvernământ desfiinţează sistematic structura constituțională a vechilor drepturi democratice. Trecerea la autoritarism şi dictatură este legată, ca întotdeauna, de escaladarea militarismului imperialist. Aşa-numitul " război al terorii "  funcţionează deschis ca un pretext pentru distrugerea drepturilor democratice.

Măsurile pe care marea majoritate a americanilor le-ar fi considerat de neimaginat un deceniu în urmă, au devenit, sau sunt pe punctul de a deveni, rutină. 2011 va rămâne în amintire drept anul în care președintele Statelor Unite a autorizat executarea unui cetăţean american fără nicio urmă a unui proces echitabil. În ultima săptămână din decembrie, Obama a semnat o lege care permite ca americanii să fie acuzaţi de complicitate la "terrorism " - indiferent cât de vagi sunt presupusele acuzaţii - şi să fie predaţi tribunalelor militare.

Ca şi în anii 1930, criza economică intensifică pericolul unui război. La baza ameninţării cu un război împotriva Iranului se afla pregătirea neobosită a Statele Unite pentru o confruntare militară deschisă cu China. SUA nu este singura dedicată puterii militare ca mijloc de a proteja interesele sale geopolitice şi economice globale. Bombardarea Libiei a marcat începutul unui capitol nou şi sângeros din istoria imperialismului european.

Decembrie 2011 a marcat a douăzecea aniversare de la dizolvarea Uniunii Sovietice, statul născut din Revoluția din Octombrie 1917. Căderea URSS-ului, pregătită timp de decenii de trădarea stalinistă a programului socialist internațional și a principiilor Revoluției din 1917, a declanşat o veritabilă orgie a auto-celebrării şi triumfalismului capitalist. Propagandiştii mass-media, dar şi armatele de academicieni au proclamat că epoca revoluţiei socialiste a luat sfârşit. Unul dintre aceşti intelectuali, Francis Fukuyama,  a capturat euforia care a urmat dizolvării URSS-ului proclamând "sfârşitul istoriei."  Sensul acestei frazei a fost clar tuturor: capitalismul va dăinui mereu.

Cât de multe s-au schimbat în 20 de ani! În mijlocul crizei economice,  prăbuşirii nivelului de trai,  creşterii inegalităţii sociale,  statelor fără legi, catastrofelor ecologice şi ameninţării  unui nou război mondial există şi un consens emergent de masă, cum că capitalismul a eşuat. Creşterea  luptelor sociale care au implicat deja zeci de milioane de oameni de pe tot globul semnifică faptul că criza capitalismului a devenit parte integrantă a conştiinţei subiective care stă la baza forţei revoluţionare de pe această planetă, a clasei muncitoare internaţionale.

Stadiile iniţiale ale unei mişcări de masă sunt caracterizate la început, ca întotdeauna, prin existenţa unei prăpastii între nivelul istoric al crizei şi existenţa conştiinţei în rândul maselor care sunt absorbite în luptă. Cum ar putea fi altfel? Masele pot învăţa numai prin experienţa luptelor. Ele nu pot depăşi peste noapte dezorientarea politică şi confuzia care sunt rezultatul a zeci de ani de conducere eronată şi trădări. Vechile organizaţii - partidele politice și sindicatele  - folosesc toată influenţa care le-a rămas pentru a suprima protestele sociale sau, în cazul în care acest lucru se dovedește imposibil, pentru a le menţine la un nivel care nu ameninţă conducerea capitalistă.

Luptele sociale din 2011 au demonstrat problemele mari de perspectivă politică şi conducere la scară mondială. Mişcările de protest sociale care au avut loc la nivel internaţional au rămas în mare parte sub dominaţia partidelor liberale de stânga şi a tendinţelor  pseudo-radicale şi semi-anarhiste care se opun mobilizării politice a clasei muncitoare în lupta pentru putere, luptă bazată pe un program socialist. Acest lucru a permis clasei conducătoare să se regrupeze, iar în Egipt, să treacă la ofensivă împotriva  maselor  revoluţionare.

"Ocupaţi Wall Street-ul" şi protestele similare din Statele Unite au câştigat, în doar câteva luni, o largă simpatie populară. Ele au fost mişcările care au dat glas mâniei larg răspândite legată de inegalitatea socială şi a ostilitatea unui sistem politic controlat de bogaţi. Însă aceste mişcări, controlate de către organizaţiile clasei de mijloc, sunt legate politic de administraţia Obama, Partidul Democrat și de sindicate. Ele nu au nici dorinţa, nici capacitatea de a mobiliza clasa muncitoare în lupta împotriva sistemului capitalist.

Cu toate acestea, radicalizarea politică care a început în anul 2011 va continua şi în noul an. Contradicţiile care sunt înrădăcinate în natura sistemului capitalist sunt cele care împing clasa conducătoare la represiune şi război şi care unesc clasa muncitoare şi o îndeamnă spre o revoluţie socialistă . Drepturile şi interesele ei pot fi apărate numai prin transformarea societăţii ca un întreg -  adică prin cucerirea puterii politice, sfârşitul capitalismului şi restructurarea economiei globale în interesul umanităţii.

Începutul anului este în mod tradițional timpul rezoluţiilor: luaţi decizia de intra în lupta pentru socialism prin aderarea la Partidul Egalităţii Socialiste şi construirea celei de-a Patra Internaţionale, ca partid internaţional al revoluţiei socialiste.